Linkuri accesibilitate

Preşedintele URSS a fost dezinformat de către serviciile secrete despre pregătirea unei presupuse lovituri de stat.


La începutul primăverii anului 1991, relaţiile dintre preşedintele URSS Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn, preşedinte al Sovietului Suprem al Rusiei, au devenit din ce în ce mai încordate. Primul pierdea din autoritate văzând cu ochii, iar al doilea – îşi sporea numărul susţinătorilor pe zi ce trece.

La începutul lui martie 1991, minerii ruşi au organizat o grevă de proporţii şi s-au declarat în favoarea lui Elţîn, criticându-l aspru pe Gorbaciov. Vădit emoţionat de susţinerea masivă a unuia dintre cele mai active segmente ale clasei muncitoare sovietice, Elţîn facea apel să se declare „stare de război conducerii Uniunii Sovietice”. Mai mult, cerea demisia neîntârziată a lui Mihail Gorbaciov.

La sfârşitul lunii martie, speakerul legislativului rus avea însă mari probleme în a-şi menţine el însuşi funcţia în care a fost ales un an mai devreme, pe 29 mai 1990. Inamicii săi politici au convocat Congresul al III-lea (extraordinar) al deputaţilor poporului din RSFSR pentru a-i cere socoteală în privinţa declaraţiilor şi acţiunilor sale considerate scandaloase, mai ales din perspectiva celora care considerau păstrarea URSS o prioritate politică.

Reacţia lui Gorbaciov a fost una disproporţionată


Printre adversarii săi cei mai înverşunaţi se aflau membri ai fracţiunii Partidului Comunist din Rusia, formaţiune creată în iunie 1990 şi condusă de Ivan Polozkov. Riscul demiterii lui Elţîn era foarte mare, dar greşelile comise de Gorbaciov în acea zi de 28 martie 1991 au contribuit la victoria lui Boris Nikolaevici. Preşedintele URSS a fost dezinformat de către serviciile secrete despre pregătirea unei presupuse lovituri de stat, precizându-se că trupe de asalt ar fi urmat să escaladeze zidurile Kremlinului.

Informaţia s-a dovedit falsă. Dar avea aparent o anumită bază, întrucât la apelul fracţiunii „Rusia Democrată”, pe străzile Moscovei ieşind cca. 200 de cetăţeni care scandau în favoarea lui Elţîn. Reacţia lui Gorbaciov a fost însă una disproporţionată, el dând ordin ministrului de interne Boris Pugo, viitor pucist, să mobilizeze nu mai puţin de 50 de mii de trupe de miliţie în aşa fel încât să descurajeze mulţimea de a defila în favoarea rivalului său politic numărul 1. Drept urmare, starea de spirit al demonstranţilor s-a încins de o manieră care a contagiat până şi pe unii sceptici faţă de Elţîn din legislativul rus, care au ieşit toţi în mod organizat în stradă şi s-au interpus între trupele de miliţie şi mulţimea declanşată.

Astfel, şedinţa extraordinară a Congresului al III-lea al Rusiei, convocată pentru a-l demite pe Elţîn a suferit eşec. Mai mult, liderul legislativului rus a ieşit în urma acestui eveniment cu o popularitate încă şi mai mare. El a înţeles atunci că trebuie să folosească momentul şi să stabilească cât mai curând data alegerilor prezidenţiale în Rusia.

Ziua de 28 martie 1991 este deci una care a anticipat victoria lui Elţîn în cursa pentru preşedinţie, dar a fost şi o repetiţie generală pentru moscoviţii care, având această experienţă, nu s-au temut să iasă în stradă în timpul puciului anti-Gorbaciov din luna august al aceluiaşi an.
XS
SM
MD
LG