Linkuri accesibilitate

Igor Volniţchi: „Partidele din R. Moldova au pus de fiecare dată în capul mesei interesul de moment pe care îl au”


O discuție despre propunerile de modificare a sistemului electoral

Președintele Igor Dodon și-a reluat opoziția față de propunerea guvernamentală de trecere la votul uninominal, propunând în schimb formula votului mixt, prin care 51 de deputați să fie aleși pe liste de partid, iar alții 50 în circumscripții teritoriale. Potrivit propunerii prezentată de șeful statului la o conferință de presă, marți, dintre cei 50 de deputați aleși pe circumscripții jumătate ar urma să fie din diasporă și din regiunea transnistreană. Igor Dodon a prezentat și alte propuneri de schimbări în legislația electorală, reiterându-și și ideea mai veche de reducere a numărului de deputați de la 101 la 71. Un punct de vedere al comentatorului, jurnalistului şi scriitorului Igor Volniţchi despre iniţiativa a şefului statului care probabil va fi avansată în Parlament de PSRM:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:33 0:00
Link direct

Igor Volniţchi: „Era de aşteptat o asemenea mişcare. Cel puţin putea fi anticipată din punct de vedere teoretic. Din alt puct de vedere, nu putem să trecem cu vederea şi faptul că preşedintele a reacţionat destul de prompt. Or să nu uităm că în ultimele zile se vorbea neoficial destul de des că democraţii ar fi reuşit să încropească acea majoritate, că ar avea circa 60 de voturi necesare pentru modificarea sistemului electoral. Preşedintele Dodon probabil că a înţeles că dacă nu acţionează, atunci pierde totul. Probabil o fi încercând să scape măcar jumătate din şansele formaţiunii (PSRM) pe care a condus-o în ultimii ani la următoarele alegeri parlamentare. Repet, toate acestea sunt calcule teoretice. Totodată, nu putem trece cu vederea afirmaţiile precum că ar putea fi vorba cu acelaşi succes despre un joc al puterii şi președinției.”

Europa Liberă: Cui i-ar conveni varianta propusă de preşedintele Dodon – sistemul mixt?

Igor Volniţchi: „Nu ştiu dacă putem spune că ar conveni cuiva. Avem două tabere distincte în politica moldovenească. Prima este formată din cei care sunt avantajaţi de actualul sistem. Este vorba de opoziţia de centru-dreapta şi de unele partide de stânga (PSRM) sau de centru-stânga (Partidul Nostru). acestor formaţiuni le convine sistemul actual în totalitate. PD, dar şi unor partide mai mici care nu au nici o şansă să treacă în parlament în baza actualului sistem evident că le convine mai mult sistemul uninominal. Sistemul mixt avantajează într-o oarecare măsură şi socialiştii şi PD, dar dezavantajează evident partidele de centru-dreapta cărora li se reduc din şansele de a asigura acea alternanţă la guvernare, despre care ele vorbesc, la următorul scrutin parlamentar. Însă, repet, acest sistem electoral mixt este o variantă care nu putem spune că ar satisface în deplină măsură toate aşteptările, speranţele căruiva partid politic sau tabere politice din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Am văzut reacţia PD care sugerează că va insista în continuare pe varianta pe care a propus-o, votul uninominal. Care credeţi că va fi compromisul, până la urmă?

Igor Volniţchi: „Cred că PD va insista într-adevăr pe acest sistem uninominal pe care l-a înregistrat deja sub formă de iniţiativă legislativă în parlament. PD este chiar obligat să facă acest lucru din punct de vedere al tacticii, al poziţionării politice. Cum altfel ar explica ei acea investiție masivă în campania mediatică privind sistemul uninominal, acea campanie de colectare a semnăturilor, ştim că cifra care se vehiculează ar fi de peste 800 de mii de semnături ale cetăţenilor. Cum altfel ar explica ei acea campanie de consultări publice, acele dezbateri în parlament pe tema votului uninominal. PD nu poate pur şi simplu să renunţe la intenţia sa şi să accepte careva compromisuri fără a mai face măcar câteva tentative de a-şi promova punctul de vedere. În aces sens un rol decisiv îl vor juca marele partide extraparlamentare, dar şi unele parlamentare, acele partide care au semnat acel consens politic naţional. Dacă partidele respective vor renunţa la intenţia lor de a organiza proteste, dacă vor face un pas înapoi în ceea ce ţine de frontul comun pe care l-au constituit la un moment dat, atunci evident că PD va fi încurajat să meargă mai departe cu sistemul uninominal. Dacă însă ele nu vor renunţa la intenţiile lor, şi vedem din primele reacţii că nu prea sunt dispuse să o facă, atunci PD cu toate investiţiile făcute în promovarea sistemului electoral uninominal va trebui să facă o jumătate de pas înapoi şi să spună că sistemul mixt chiar dacă nu este ceea ce şi-au dorit este totuşi un compromis rezonabil.”

Europa Liberă: Şi PD, şi Dodon insistă că ideile pe care le promovează ar fi în beneficiul cetăţenilor care ar obţine astfel un control mai mare asupra parlamentarilor. Unii sunt sceptici faţă de aceste argumente. Dvs. ce părere aveţi?

Igor Volniţchi: „Cred că e vorba de starea democraţiei în general. Acea stare a democraţiei pe care o avem la moment în Republica Moldova trebuie să fie argumentul determinant atunci când se operează astfel de modificări cu impact major asupra societăţii, asupra politicii. În general, sistemele electorale uninominal şi mixt sunt foarte bune, deşi unele ţări au renunţat la ele date fiind deficiențele grave pe care le-au depistat în procesul de aplicare a lor, ele totuşi presupun o apropiere oarecare între politician şi alegător. Însă astfel de sisteme sunt bune şi chiar foarte bune în democraţiile avansate, în cele cu tradiţii. Democraţia din Republica Moldova, dacă o putem numi democraţie, este una slab funcţională, foarte firavă, nu este o democraţie bună pentru astfel de experimente. Cu atât mai mult că avem un specific naţional, dacă-l putem numi aşa, şi care rezidă în rolul pe care îl are diaspora în procesul politic şi electoral, rolul pe care îl poate juca Transnistria, mai avem aspecte care ţin de UTA Găgăuzia. Adică avem pe lângă democraţia noastră slab funcţională, ca să nu-i zic nefuncţională, foarte multe aspecte specifice doar Republicii Moldova. Nu ştiu dacă ele sunt favorabile unui asemenea sistem. Dacă peste ani reuşim totuşi să reîntregim ţara, reuşim să rezolvăm toate problemele care ţin de implicarea diasporei în politică şi în procesele electorale, reuşim să promovăm reforme democratice autentice şi ajungem un stat democratic, atunci nu cred că va fi vreo problemă să avem fie sistem electoral uninominal, fie unul mixt. Toate problemele pe care le invocă unele forţe de opoziţie ţin anume de democraţia slab funcţională din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Mai mulţi experţi autohtoni, dar şi din exterior care au sugerat să se renunţe la modificarea sistemului electoral, cel puţin până la alegerile din 2018. Credeţi că se mai ia în calcul şi această variantă? Ar putea PD şi preşedintele să bată în retragere şi să avem la parlamentarele din 2018 actualul sistem proporţional?

Igor Volniţchi: „Nu cred că există ceva şanse chiar dacă acest îndemn are la bază argumente solide, care pot fi înţelese. Partidele din Republica Moldova au pus de fiecare dată în capul mesei interesul de moment pe care îl au. În situaţia concretă în care am ajuns interesul dictează, cel puţin unor partide mari, necesitatea modificării sistemului electoral. M-am expus şi eu în câteva rânduri şi am venit chiar cu o sugestie către clasa politică autohtonă. Un fel de apel la maturitate le-am propus politicienilor noştri – dacă ziceți că vă bateţi de apropierea politicianului de alegător şi viceversa, atunci modificaţi sistemul electoral, dar prevedeţi foarte clar că aceste reguli de joc vor intra în vigoare nu la următorul scrutin ci peste un ciclu electoral. să nu se creeze impresia că cineva îşi croiește regulile de joc pentru sine pentru următorul scrutin. Dacă s-ar accepta o asemenea formulă cred că ar dispărea toate criticile şi a partidelor de opoziţie extraparlamentară şi a celor din opoziţia parlamentară pentru că ar înţelege că probabil că se face un lucru bun pentru ţară, dar nu este o oportunitate de moment speculată de careva politicieni sau forţe politice.”

XS
SM
MD
LG