Linkuri accesibilitate

Un comunicat BNM susține că s-au făcut progrese suficiente pentru a se începe recuperarea banilor delapidați în așa-numitul „furt al secolului”


Banca Națională a Moldovei a declarat că în ancheta condusă de compania „Kroll” privind „furtul milionului” s-au înregistrat progrese suficiente pentru a se începe procesul de recuperare a banilor, relatează Agora. „Documentele obținute demonstrează, în mod clar, implicarea în frauda bancară a unui grup mare de companii din Republica Moldova care au acționat concertat și care aveau legătură cu Ilan Shor („Grupul Shor"). Cel puțin 75 de companii au format acest grup coordonat” se arată în comunicatul BNM dat publicității după ce a primit al patrulea raport al companiei „Kroll”. Banca Națională mai arată că au fost identificate aproximativ 40 de persoane care au „profitat” sau au „facilitat” frauda bancară, dar lista numelor rămâne „confidențială” pentru a nu periclita procesul de recuperare a banilor.

XS
SM
MD
LG