Linkuri accesibilitate

Statele Unite și China au convenit asupra unui plan pe 100 de zile menit să reducă deficitul comercial american în relația bilaterală


După prima întâlnire dintre președinții american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jingping în Florida, ministrul american al comerțului Wilbur Ross, a anunțat că Statele Unite și China au convenit asupra unui plan pe 100 de zile, menit să reducă deficitul comercial american în relația bilaterală. În cursul campaniei electorale dar și după aceea, Donald Trump a acuzat China de „dumping”, a descris strategia comercială a Chinei drept una din marile amenințări la adresa economiei americane, a amenințat cu impunerea de noi taxe pe importurile din China și a acuzat Beijingul de manipularea monedei sale naționale. După discuțiiile din Florida, problema monedei a fost lăsată pe seama unui viitor raport al experților, a declarat ministrul de finanțe american. Se pare că nu s-a ajuns la nici o înțelegere concretă legată de programul nuclear al regimului din Coreea de nord dar secretarul de stat Rex Tillerson a declarat după summitul din Florida că Statele Unite „sunt gata să acționeze pe cont propriu, dacă China nu este în stare să se coordoneze cu noi”. Tillerson a precizat că ambițiile nucleare ale regimului de la Phenian încalcă legile internaționale.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG