Linkuri accesibilitate

Parchetul polonez va inculpa trei controlori ruși de trafic aerian ce ar fi vinovați în accidentul aviatic de la Smolensk din 2010


Resturile avionului Tu-154 în care se afla președintele polonez Lech Kaczynski

Parchetul polonez a declarat luni că va inculpa controlori de trafic aerian ruși pentru că ar fi provocat în mod „voluntar” tragedia aeriană de la Smolensk din 2010, în care au murit 96 de persoane, printre care și președintele Lech Kaczynski. O nouă analiză de probe, printre care înregistrări de conversații între echipajul avionului prezidențial și turnul de control de la Smolensk, „le-a permis procurorilor să formuleze noi capete de inculpare împotriva a doi controlori de trafic aerian, cetățeni ai Federației Ruse, precum și a unei a treia persoane care se afla atunci în turnul de control", a declarat presei procurorul general adjunct, Marek Pasionek.

Cei doi controlori ruși au fost deja inculpați de Parchetul polonez în 2015, unul pentru „că a provocat pericolul direct al unei catastrofe aeriene", iar al doilea „pentru că a provocat neintenționat o astfel de catastrofă". Luni, Parchetul a refuzat să precizeze detaliile actului de inculpare până când nu vor fi prezentate persoanelor vizate.

XS
SM
MD
LG