Linkuri accesibilitate

Ambasadoarea Nikki Haley: Donald Trump va sprijini măsuri dure față de Rusia


Ambasadoarea americană Nikki Haley

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU spune că președintele Donald Trump va sprijini plenar măsuri dure față de Rusia, după ce se vor încheia investigațiile în privința interferențelor rusești în alegerile prezidențiale americane de anul trecut. „Nu vrem ca vreo țară să se implice vreodată în alegerile noastre”, a spus ambasadoarea Nikki Haley la televiziunea ABC. Haley care s-a remarcat prin declarații sale aspre la adresa Moscovei a spus că Trump nu i-a cerut „măcar o singură dată” să le înceteze, deși președintele pledează pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia. Comunitatea serviciilor de informații americane a ajuns la concluzia că Rusia a intervenit în alegeri, spărgând poșta electronică a Partidului Democrat, pentru a-l ajuta pe republicanul Trump să le câștige. Dar președintele a repetat și în acest week-end, pe Twitter, că „povestea despre Rusia” este o „înșelătorie totală”.

XS
SM
MD
LG