Linkuri accesibilitate

Moscova acuză SUA și aliații lor de răspândirea unui „mit al agresiunii rusești” menit să justifice întărirea prezenței militare la granițele Rusiei


Moscova a acuzat Statele Unite de „calomnie” după ce secretarul de stat american Rex Tillerson și ministrul apărării James Mattis au criticat acțiunile „agresive” ale Rusiei în Ucraina și alte părți. Ministerul rus de Externe a difuzat o declarație în care se mai spune că Statele Unite și aliații acestora ar răspândi un „mit al agresiunii rusești” pentru a justifica întărirea prezenței militare la granițele Rusiei. Cu o zi mai devreme, la reuniunea miniștrilor de externe NATO de la Bruxelles, Rex Tillerson a spus că Statele Unite nu acceptă schimbarea granițelor de către Rusia și vor menține sancțiunile anti-ruse „până când Moscova anulează acțiunile” care le-au declanșat, anume anexarea Crimeii și sprijinirea separatiștilor din estul Ucrainei. Tot vineri, ministrul apărării american James Mattis a spus în timpul unei vizite la Londra că „încălcarea dreptului internațional de către Rusia este deja un fapt stabilit”.

XS
SM
MD
LG