Linkuri accesibilitate

Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe Alexei Navalnîi la 15 zile de închisoare și o amendă de 350 de dolari


Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe Alexei Navalnîi, activist anticorupție și critic al regimului Putin, la 15 zile de închisoare și o amendă de 350 de dolari pentru organizarea demonstrațiilor de duminică. Mii de oameni au participat la marșurile anticorupție de la Moscova și din alte orașe ale Fedrației Ruse, făcând din manifestațiile de duminică cele mai importante proteste din Rusia de la cele din 2011și 2012, care au urmat alegerilor generale și prezidențiale. Navalnîi a fost arestat la Moscova duminică, înainte de începerea protestului, pe care autoritățile l-au declarat ilegal, afirmație contestată de Navalnîi. Potrivit autorităților, peste 500 de manifestați au fost reținuți duminică în toată Rusia, dar o serie de ONG-uri estimează la peste o mie numărul celor arestați. Uniunea Europeană și Departamentul de Stat american au condamnat arestările de duminică. „Cerem guvernului rus eliberarea imediată a protestatarilor pașnici”, a spus purtătorul de cuvânt de la Departamentului de stat amercan Mark Toner. UE a cerut Rusiei să respecte „drepturile elementare de liberă-exprimare, de asociere și de întrunire pașnică”. Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat că organizatorii protestelor i-ar fi „provocat” pe manifestanți să participe la „acte ilegale”. Mai mult, el a susținut că unii participanți ar fi fost plătiți pentru a ieși pe străzi și a anunțat că se va deschide o anchetă oficială pentru a clarifica circumstanțele.

XS
SM
MD
LG