Linkuri accesibilitate

Basme cu stafii rusești și Democrați nedemocrați (II)


Ancheta privitoare la legăturile rusești ale lui Trump nu are, de fapt, menirea să găsească adevărul. Mai întîi, pentru că înșiși inițiatorii lor știu bine că n-au ce găsi. În al doilea rînd, pentru că adevărata menire a acestei proceduri e cu totul alta: nu adevărul contează ci durata scandalului. O anchetă pe rol ține o temă pe rol. Iar o temă bine ținută pe rol permite atacuri aparent legitime asupra țintei, în acest caz Trump. Cu toate astea, dacă va fi dusă cu bună credință, ancheta poate dezgropa abuzuri de mare gravitate, dar nu abuzurile la care visează democrații, ci abuzurile democraților. Căci problema nu e relația lui Trump cu agenții ruși ci mașinațiile mai mult dubioase care au forțat declanșarea scandalului. Mai limpede, e vorba de incidentul care a dus, acum o lună, la demisia lui Michael Flynn, Consilier de Securitate Națională al Președintelui Trump. Se știe că, după victoria lui Trump, dar înainte de a fi numit Consilier, Flynn a vorbit la telefon cu Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite. Inițial, Flynn nu a recunoscut că a avut această conversație. Cînd a devenit clar că discuția a avut loc, Flynn a trebuit să demisioneze. La fel de clar, existența discuției a putut fi probată pentru că serviciile secrete americane au înregistrat convorbirea între Flynn și ambasadorul rus Kisliak. Nu e chiar o surpriză. În lumea reală, mișcările ambasadorilor și ale demnitarilor din state de importanța Rusiei sînt monitorizate sau înregistrate în mod regulat. Numai un naiv își poate închipui altceva. Însă legea americană obligă serviciile secrete să protejeze identitatea cetățenilor americani care sînt captați în conversații cu străinii. Legea spune că numele americanilor trebuie înlăturat din transcrierea convorbirii. Cu alte cuvinte, înregistrarea străinilor e legală, implicarea americanilor e ilegală. Așadar, numele lui Flynn, și atunci și acum cetățean american, nu avea cum să ajungă la cunoștința presei. Legea o interzice. Dar numele lui Flynn a fost adus la cunoștința ziarelor și televiziunilor. De cine? De cineva care îl cunoștea. Adică de una sau mai multe persoane care au avut acces la transcrierea curată a înregistrării. E de crezut, mai departe, că aceste informații au fost puse la dispoziția unor membri superiori ai adminstrației Obama care le-au pasat, apoi, presei. Toate persoanele care au lucrat și conlucrat la divulgarea numelui lui Flynn au încălcat grav legea. Problema e cu atît mai serioasă cu cît implică membri ai unei administrații în funcție. Iar aici, da, anchetele parlamentare americane au ce căuta și găsi. Din momentul apariției numelui lui Flynn în presă a apărut și dovada că legea a fost încălcată. Rămîne doar de aflat cine și cu sprijinul cui a făcut-o. Pînă să găsească stafia rusească din urna de vot americană, anchetatorii pot găsi, mult mai ușor, persoanele în carne și oase care au comis un abuz extrem de grav.

Discuția despre dorințele și planurile lui Putin trebuie dusă pe alt plan. Nimeni nu se îndoiește că Putin încearcă și va încerca să creeze probleme Statelor Unite, dar pentru asta nu e nevoie de un basm. Simplul fapt că stînga americană a pierdut alegerile și nu poate accepta așa ceva e insuficient pentru dereglarea vieții democratice a Statelor Unite.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG