Linkuri accesibilitate

Donald Trump: „NATO & SUA trebuie să primească mai mulți bani pentru puternica și foarte costisitoarea apărare pe care o furnizează Germaniei!”


Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a reluat pe Twitter apelul ca Germania să plătească mai mult pentru apărare, la o zi după ce a discutat această chestiune la Casa Albă cu cancelarul german, Angela Merkel. Într-un mesaj de la reședința sa din Florida, unde își petrece weekendul, Trump a scris că a avut o întâlnire „minunată” cu Merkel, chiar dacă presa a relatat contrariul. El și-a repetat însă poziția că Germania trebuie să plătească mai mult dacă vrea să fie păzită în cadrul NATO. „În ciuda a ceea ce a ați auzit în ȘTIRI FALSE, am avut o întâlnire MINUNATĂ cu cancelarul german Angela Merkel”, a scris Trump. El a adăugat: „Totuși, Germania datorează… mari sume de bani NATO & Statele Unite trebuie să primească mai mulți bani pentru puternica și foarte costisitoarea apărare pe care o furnizează Germaniei!”.

XS
SM
MD
LG