Linkuri accesibilitate

10.02.85 - Scrisori de la ascultători [Nou]


Regimul domnului Nicolae Ceauşescu este angajat într-o operă de genocid cultural; va intra, probabil, în istorie ca „regimul ruinelor”.

10 februarie 1985

Scrisori de la ascultători.
(Editor/Autor: Vlad Georgescu).

Vlad Georgescu în 1986
Vlad Georgescu în 1986

Vlad Georgescu: Se poate spune, cred, fără niciun fel de exagerare, că regimul domnului Nicolae Ceauşescu este angajat într-o operă de genocid cultural. Va intra, probabil, în istorie ca „regimul ruinelor”. Şi acum, despre un alt fel de ruine, cele prezente.

Domnul Ceauşescu nu distruge numai trecutul, domnia sa şi-a început opera cu prezentul. Şi o continuă. Nimeni nu va şti, probabil, câţi morţi a făcut iarna aceasta, nu pentru că a fost grea. Ierni grele vin peste pământul românesc de mii de ani, ci pentru că partidul nu ştie, nu poate, nu vrea să se preocupe de nevoile zilnice ale populaţiei. Să ascultăm scrisoarea unui corespondent care se referă tocmai la aceste condiţii de existenţă.

„Dle director, este cunoscut faptul că cele mai elementare articole de larg consum lipsesc din comerţul socialist român. De pildă, lipsesc detergenţii, săpunurile de toaletă, lamele de ras, şampoanele, sprayurile deodorante, ciorapii cu chilot, zişi pantaloni. Lipsa apei calde şi a unui minim de temperatură în locuinţe, precum şi a articolelor de igienizare, face ca lumea la noi să miroase urât, a nespălat.

Puţinii dintre noi, care avem norocul să primim vizita unei rude sau prieten din Occident, îi rugăm să ne aducă astfel de lucruri, căci lumină, căldură şi mâncare nu ne pot aduce.

La punctele de vamă româneşti, aviatice, CFR, auto, turistul străin este confruntat cu desfacerea integrală a bagajului şi vămuirea lui. În nicio vamă civilizată nu are loc înşirarea pe tejghele a bagajului, ciorap cu ciorap, chilot cu chilot etc. La noi, orice este posibil. Legea vamală este în asemenea mod concepută încât turistul este la dispoziţia vameşului. Dacă el consideră că ai prea mulţi ciorapi, stabileşte el singur câte zile trebuie să porţi o pereche, iar la restul îţi pune vamă. La fel la toate obiectele turistului. Iar vama legală percepută este în contradicţie cu legile ţării. Vă dau câteva exemple:

- o pereche de ciorapi-pantalon este considerată a valora 40 lei, iar la schimbul oficial de 5,12 lei pentru 1 DM, 7,8 DM când, de fapt, ea costă doar 1-1,5 DM. Taxa vamală este de 50%, deci, turistul trebuie să mai achite încă 3,9 DM, în medie, încă de 2,5 ori costul iniţial;

- un săpun „Lux”, „Palmolive”, „Rexona” costă în Germania, între 0.79 şi 0,89 DM, adică 4-4,55 lei la schimbul legal. Vama este însă de 66 lei, adică 12,92 DM. Procentul vamal este la acest articol 40% şi turistul mai achită încă 5,17 DM pentru fiecare săpun. Trebuie făcută precizarea că, după reaşezarea preţurilor, în vederea ameliorării nivelului de trai al populaţiei, la 15 februarie 1982, s-au mai găsit astfel de săpunuri, scurt timp, la magazinul de la parterul trustului „Carpaţi” de pe strada Ştirbei Vodă, tot la preţul de 66 lei bucata;

- orice deodorant spray „Rexona”, „Fa” etc. de 200 grame costă în Germania 2,39-2,69 DM, deci, vama, la schimbul oficial, ar trebui să fie între 12,25 şi 13,75 lei. Vama, care este impusă turistului, este de 200 lei, adică 39 DM, iar prin aplicarea procentului vamal de 40%, el trebuie să mai achite încă 15,6 DM, deci, încă de șase ori preţul de pe piaţa germană. Aceste calcule sunt făcute la schimbul turistic de 5,12 lei pentru 1 DM, dar la achitarea chitanţei de vămuire se aplică un alt schimb, care face 1 DM egală cu numai 4 lei, al doilea moment, în care turistul este jecmănit.

Urmărind modul invers de calcul, se observă că, atunci când statul român vrea să ia valută străină de la turist, recunoaşte implicit valoarea mărcii vest-germane, la aproximativ 20 lei. Acest lucru se observă foarte clar din faptul că preţurile stabilite în lei pentru produsele aduse de turişti corespund preţurilor în Statele Unite ale Americii, în dolari, practicate în shop-uri, dar la schimbul la negru, pe care îl fac studenţii arabi, de care colcăie aceste magazine interzise românilor, de 55 lei pentru 1 dolar american. Astfel:

- un săpun din cele sus-menţionate costă 1,20 dolari americani, care înmulţit cu 5 lei, valoarea la bursa neagră face exact 66 lei;

- un spray de 200 grame costă 3,5 dolari americani, care înmulţit la 55 de lei ajunge la preţul de 192,5 lei, dar ce să se mai încurce vameşul în socoteli, rotunjeşte în favoarea patronilor.

La cafea schimbul este mai „convenabil”, revenind doar 42,5 lei pentru 1 dolar, respectiv, în vamă doar 383 lei/kg, în shop fiind 9 dolari, dar cine cumpără de la arabi, fiindcă are diverse obligaţii, o plăteşte 600 lei/kg, adică 66 lei/dolari americani. Trebuie ţinut seama de faptul că turistul care schimbă dolari în lei primeşte doar 14 lei pentru 1 dolar, la care statul pretinde 55 de lei.

Alt mijloc de a descuraja turismul, pe lângă şicanele cu vămuirea şi schimbul valutar, este mizeria indescriptibilă din hoteluri şi moteluri, precum şi preţurile neruşinate percepute.

În timp ce în Ungaria pentru suma de 7 dolari americani primeşti o cameră cu tot confortul, putându-ţi singur regla temperatura până la 35º C, cu apă caldă curentă, aşternuturi proaspete, săpun şi hârtie igienică de calitate, iar pentru 1 dolar în plus primeşti un mic dejun, pe care un om normal nu-l poate consuma, şi aceasta la alegere, în România pentru suma de 25 dolari americani primeşti o cameră mizerabilă, cu temperatura ce ajunge la 0º C, deoarece îngheaţă apa în rezervorul closetului infect, fără nicio ustensilă de toaletă, prosoapele fiind mai murdare ca o cârpă de şters pe jos, cu aşternutul folosit de multe serii de clienţi (inclusiv la curăţatul încălţămintei), iar dimineaţa la ora 10, în imposibilitatea de a-ţi pregăti un ceai, pentru că nu ai la ce face focul.

Se mai poate mira cineva de ce nu mai calcă picior de turist la noi în ţară?!”

Vlad Georgescu: Mulţumesc „cetăţeanului” pentru interesanta sa corespondenţă. Mulţumesc şi autorului scrisorii privind distrugerea trecutului şi vă dau întâlnire pe săptămâna viitoare, când voi continua transmiterea corespondenţelor dumneavoastră.

XS
SM
MD
LG