Linkuri accesibilitate

Ce să înţelegem după arestarea lui Talmaci?


Dacă şi un om respectat ca domnul Talmaci e acuzat de hoţie, ce încredere mai poţi avea în statul moldovenesc?

De parcă puţine poveşti despre corupţie şi hoţie avem în Moldova, a fost arestat iată şi fostul guvernator al Băncii Naţionale, Leonid Talmaci. Fostul guvernator este bănuit de participare la furtul a cel puțin 10 milioane de lei din conturile Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule pe vremea cînd conducea Moldinconbank. Vestea asta e în măsură să-l buimăcească şi mai tare pe simplul muritor care mai are iluzii.

Ce să înţelegem după arestarea lui Talmaci?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:23 0:00
Link direct

Cînd o sumedenie de conducători şi cinovnici sînt arestaţi sau acuzaţi de hoţie, cînd vezi la televizor un edil nesăţios ticsind în borsetă mita luată de la cetăţeni, ce îţi vine să crezi despre statul făurit cu tobe în 1991? În mod normal, te gîndeşti că toată această maşinărie statală e un loc călduţ pentru escrocii tranziţiei. Înţelegi că statul e în mîinile hoţilor. Ce altceva să mai crezi? Dacă şi un om respectat ca domnul Talmaci e acuzat de hoţie, ce încredere mai poţi avea în statul moldovenesc?

Fireşte, cunoaşterea simplului muritor e limitată. El nu se plimbă prin culoarele puterii, ale Guvernului, Parlamentului, CNA-ului sau Procuraturii. El nu poate vedea dedesubturile arestării. De aceea, logica lui e simplă. Sînt numai trei variante pentru el. Prima. Cei arestaţi sînt într-adevăr hoţi şi atunci lucrurile sînt foarte nasoale pentru că hoţii pînă nu demult l-au condus şi l-au îndrumat. A doua variantă. Cei arestaţi sînt nevinovaţi şi sînt victimele unor oponenţi rapaci care vor să dea impresia că luptă cu corupţia. E rău şi asta. A treia variantă e la fel de rea. Cei arestaţi sînt vinovaţi, dar sînt arestaţi de rivalii politici mai puternici nu pentru că sînt vinovaţi, ci pentru că trebuie eliminaţi din arena politică.

Aşadar, în orice fel ai interpreta situaţia de pe palierul simplului muritor, ea e proastă, lamentabilă, dezgustătoare şi decepţionantă. Dar există oare în realitate o variantă mai bună şi mai încurajatoare? E puţin probabil. În cei 25 de ani de independenţă, nu am făcut nimic notabil, ne-am lăsat striviţi de corupţie, hoţie, sărăcie şi decădere morală. Relaţia noastră cu statul e doar una contemplativă. Ne holbăm neputincioşi la conducători ca la nişte actori dintr-un spectacol urît, mai primim dîn cînd în cînd o pensie minusculă sau un salariu modest, mai plătim sau nu un impozit şi votăm mereu în alegeri schimbarea care nu schimbă nimic în afară de sloganuri.

XS
SM
MD
LG