Linkuri accesibilitate

În campaniile electorale, politicienii dornici de voturi ne bombardează nu cu convingeri, ci cu „expresii”, cu piruete stilistice, cu baliverne.

Domnul Dumitru Diacov, un lider al Partidului Democrat, ne-a vizitat zilele astea biroul şi ne-a acordat un interviu foarte interesant. L-am citit şi mărturisesc că nu de puţine ori am fost descumpănit. Ca să nu vă plictisesc, stimaţi ascultători, o să mă refer doar la un amănunt. Domnului Diacov i s-a amintit că Marian Lupu, colegul său, promisese că în 2018 Moldova va depune o cerere de aderare la UE. Iar Dumitru Diacov ne-a explicat că promisiunea cu pricina a fost „o expresie în perioada campaniei electorale”.

E clar, stimaţi ascultători? Nu trebuie să fim prea pretenţioşi, căci în campaniile electorale politicienii dornici de voturi ne bombardează nu cu convingeri, ci cu „expresii”, cu piruete stilistice, cu baliverne. Ar fi curios să auzim ce crede în acest sens chiar Marian Lupu, dar mă tem că fostul conducător democrat, intrat subit într-un con de umbră, nu va dori să iasă la rampă.

De acum încolo am putea şi noi pesemne să nu mai luăm în serios toată vorbăria vînătorilor de voturi în campaniile electorale. Se pare că de dragul voturilor, aceştia ar putea să ne promită şi o călătorie gratuită pe Marte.

În acelaşi interviu, Dumitru Diacov zice: „Eu vă spun că trebuie să depunem cererea de aderare la UE atunci cînd se coace…”

Nu e prea limpede cînd se vor coace premisele pe care probabil le are în vedere liderul democrat. Înclin să cred că această coacere va dura multă vreme. Ele s-au tot copt, premisele astea, de la 1991 încoace şi se vor mai coace poate pînă în 2100. Dacă pînă atunci Moldova nu se va rostogoli spre o altă Uniune, cea Euro-Asiatică.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG