Linkuri accesibilitate

„Cum ar putea avea loc o competiție la Chișinău, cînd la Conservator există doar doi pianiști și jumătate?” (Video)


Note pe marginea volumului „Virtuozii peste hotare. Muzica sovietică și competiția imperială în timpul perioadei timpurii a Războiului Rece, 1945-1958” de Kiril Tomoff.

„Musica oferă în mod special lentile puternice prin care se poate examina relația dinamică dintre competiție și integrare, care a caracterizat Războiul Rece pe plan cultural. Pe de o parte, muzica era înțeleasă de ambele părți ale separării imperiilor ca un limbaj universal, inteligibil pentru publicul din întreaga lume, într-un fel în care formele culturale bazate pe text, ce includeau literatura, teatrul și chiar filmul, pur și simplu nu erau înțelese. Pe de altă parte, caracterul ei puternic abstract a făcut dintotdeauna ca muzicii să i se poată alipi mai greu un mesaj concret, spre deosebire de formele artei bazate pe text.”

Am citat din prefața unei interesante dizertații despre - pentru a utiliza direct subtitlul cărții - „Muzica sovietică și competiția imperială în timpul perioadei timpurii a Războiului Rece, 1945-1958”. Titlul scurt al cărții este, „Virtuozii peste hotare*, iar autorul ei, Kiril Tomoff, profesor de istorie la Universitatea California, Riverside, a avut șansa, grație mai multor burse de studiu , să parcurgă numeroase documente referitoare la politica culturală sovietică pe planul muzicii, păstrate în arhivele de stat din Rusia.

În trei dintre capitolele exegezei sale, profesorul american se ocupă cu predilecție de personalități far ale lumii muzicale sovietice: „Șostakovici și Cortina de Fier: proprietatea intelectuală și integrarea trans-imperială”; „Oistrah în turneu, Richter acasă: Expunere, control și stil în Imperiul mondial” și, cel din urmă, „Oistrah și Impresarul: Turneele de concert sovietice și integrarea sistemică”.

Alte două capitole, ce aduc multe lumini asupra efortului culturnicilor sovietici de a avea un cuvînt decisiv în lumea muzicală internațională, se intitulează „Duelul pianelor: dinamici imperiale și naționale în concursurile muzicale postbelice” și „De la Sărbătoarea Muzicii la Concursul Ceaikovski: Moscova drept centrul mondial al culturii muzicale”.

Capitolul ultim este, probabil, cel mai interesant pentru ilustrarea ambițiilor propagandei regimului sovietic în perioada post-stalinistă. Moscova centru mondial al culturii muzicale, amintește cumva de ambițiile și propaganda cu multe similitudini cu Berlinul nazist la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Setul de discuri „Din istoria Concursului Ceaikovski. Documente Sonore”

Setul de discuri „Din istoria Concursului Ceaikovski. Documente Sonore”

Originile Concursului Internațional Ceaikovski, a cărui primă ediție s-a desfășurat în 1958, se găsesc în ultimii ani ai perioadei staliniste, cînd, în 1951, Comitetul pentru Afaceri Culturale propunea organizarea unui Festival internațional extrem de ambițios, ce ar fi urmat să se numească „Sărbătoarea Muzicală a Moscovei”. Intenția era, de atunci, de a impune Uniunea Sovietică drept un centru al culturii muzicale mondiale, motivată în argumentația cu limbă de lemn a epocii prin faptul „că ar facilita consolidarea influenței artei sovietice asupra dezvoltării creativității muzicale progresiste în străinătate”.

Trei dintre laureații secției de vioară la Primul Concurs din 1958: Victor Pikaisen, Valeri Klimov și Ștefan Ruha

Trei dintre laureații secției de vioară la Primul Concurs din 1958: Victor Pikaisen, Valeri Klimov și Ștefan Ruha

După multe rapoarte circulate - între care unul semnat de Gheorghi Malenkov și Nikita Hrușciov - și discutate de Comitetul Central, o ultimă decizie semnată de ideologul Mihail Suslov, amîna realizarea proiectului pentru luna mai 1953, recomandînd concomitent reducerea amploarei lui la un Concurs internațional pentru pianiști și violoniști, cu numele lui Ceaikovski, și la care urmau să fie invitați și compozitori și dirijori străini. Proiectul era, practic, înghețat în 1952 și, după moartea lui Stalin, avea să fie scos de la frigider abia în iunie 1956, sub Hrușciov, de ministrul culturii Nikolai Mihailov, cu argumentul că Uniunea Sovietică nu ar avea propriul ei concurs muzical - spre deosebire de Franța, Polonia, Cehoslovacia și Belgia - și că organizarea competiției ar fi avut „indiscutabil, o semnificație politică serioasă”.

Dacă în 1952, bugetul cerut pentru proiectul „Sărbătorii Muzicale” - 20 de milioane de ruble - se dovedise prea mare pentru a fi acceptat de Comitetul Central, în 1956, restrîngerea la un Concurs internațional presupunea numai ceva peste un milion de ruble, din care ceva mai puțin de o pătrime ar fi constituit-o premiile acordate cîștigătorilor.

Detaliile organizării primului Concurs Ceaikovski, de la alegerea probelor pînă la selecția concurenților ruși la secția de pian avea să conducă la numeroase fricțiuni și confruntări. Un funcționar al Comitetul de organizare observa, de exemplu, că delegația sovietică de pianiști ar fi fost „cea mai puțin numeroasă și mai puțin pregătită; va fi un scandal internațional. Nu este esențial să cîștige toate primele premii, dar URSS trebuie să fie reprezentată în mod suficient.”

Un cunoscut pianist și pedagog de la Conservatorul din Moscova, Alexandr Goldenweiser punea paie pe foc, notînd, între altele, că dacă Tbilisi, Erevan și Baku puteau fi capabile să prezinte candidați calificați, în schimb - după expresia lui - „cum ar putea avea loc o competiție la Chișinău, la Minsk, cînd la conservator există doar doi pianiști și jumătate?” Goldenweiser născut în 1875, era originar din... Chișinău.

Concursul de pian din 1958, cum se știe, avea să se încheie cu victoria necontestată a americanului Van Cliburn, premiul doi, acordat în ciuda opoziției lui Sviatoslav Richter - fiind împărțit de chinezul Liu Shikun și de sovieticul Lev Vlasenko, născut la Tbilisi, educat la Moscova și care, în 1956, cîștigase Concursul Liszt la Budapesta.

--------

*Kiril Tomoff, Virtuosi Abroad. Soviet Musci and Imperial Competition during the Early Cold War, 1945-1958. Ithaca & London: Cornell University Press, 2015. 262 pp.

XS
SM
MD
LG