Linkuri accesibilitate

Vaclav Havel: „Cine își imaginează că o opoziție poate fi substituită de vreun soi de opinie publică neorganizată (de exemplu, de presă) se înșeală...”


Ivan Klima și soția sa Helena ascultînd Radio Europa Liberă (Foto: Michal Klima)

Memoriile scriitorului Ivan Klima și originile Cartei 77.

Privită de la distanța a cîteva decenii istoria, originea și desfășurarea unor evenimente au tendința să apară cu planurile tasate, în forme simplificate, uneori chiar osificate într-un mit, mai ales pentru un observator neprofesionist și care, în plus, nu a fost martorul lor. Este, cumva, ceea ce se petrece astăzi la aniversarea a 40 de ani de la lansarea documentului fundamental al disidenței cehe în ianuarie 1977, cunoscut sub numele Carta 77. Într-o mare majoritate a lor martorii direcți ai momentului au dispărut, după cum, pînă zilele trecute, s-a crezut rătăcită, dispărută, și principala mărturie, scrisă imediat după evenimente, cea a lui Vaclav Havel.

În această „tasare” a planurilor istoriei foarte mulți comentatori de bună credință afirmă că originea Cartei 77 ar constitui-o persecuțiile suferite de grupul rock Plastic People of the Universe, interzis și condamnat într-un proces spectacol în septembrie 1976. Puțini mai îndeamnă astăzi la o privire retrospectivă mai atentă sau care pun sub semnul întrebării ceea ce tinde să devină - pentru a parafraza un titlu din alte timpuri - un curs de istorie „scurtă” a Cartei 77.

Martin Palous în 2012 la o ceremonie la Washington

Martin Palous în 2012 la o ceremonie la Washington

Radio Praga îl intervieva zilele trecute pe unul din cei 241 de primi semnatari ai Cartei, Martin Palouš, fost ambasador al Cehiei la ONU și în prezent un universitar stabilit în Florida, care afirma, între altele, „ceva era în aer încă înainte de procesul Plastic People... puteai să auzi în argumentația [filozofului] Jan Patočka... că era în căutarea unei inspirații, motivații, ocazii. Evident, vorbim de a doua jumătate a anilor 1970, cînd procesul de normalizare, aș spune, era deja complet. Reușise. Faptul era reflectat în scrisoarea trimisă lui Husak, în 1975, de Vaclav Havel”.

În fapt, originile Cartei 77 pot fi găsite bine cu zece ani mai devreme, cînd la al Patrulea Congres al Uniunii Scriitorilor, în iunie 1967, relativ numeroși scriitori, între care și unii viitori inițiatori ai mișcării civice, se revoltau împotriva regimului.

Printre ei se afla un cunoscut romancier și eseist ceh, Ivan Klima, autor al unei impresionante autobiografii, Secolul meu dement (My Crazy Century) publicat în versiune engleză în 2013 la New York (Grove Press). Autorul identifică cele două grupuri de scriitori desemnate de Securitatea cehă drept cele mai primejdioase în epocă, colaboratorii revistei interzise Tvar (cu Vaclav Havel, Věra Linhartová și Jiři Gruša) și cei ai publicației Literárni noviny (Milan Jungmann, A. J. Liehm, Ludvik Vakulik și Klima însuși). Milan Kundera, Pavel Kohout, Klima deschideau ostilitățile, condamnînd cenzura, lipsa de libertate a presei, politica regimului comunist.

Klima evoca o discuție cu un funcționar de partid și nota: „se asumă astfel că întreaga noastră istorie a început în 1948...” El comenta: „Or istoria noastră merge mult în urmă. Permiteți-mi să citez: „Oricine are dreptul să-și exprime opiniile liber în activitatea, scrisorile, tipăriturile sau reprezentările picturale. Presa nu trebuie să fie subiect de cenzură” precizînd apoi, spre deliciul sălii, că „citatul provine dintr-o Patentă imperială emisă pentru Pămînturile Boemiene ale Coroanei” cu un secol mai devreme.

Luvik Vakulik

Luvik Vakulik

Ludvik Vakulik analiza și condamna atunci în premieră „natura totalitară a regimului”, spunînd: „cînd un guvern domnește continuu și rămîne la putere vreme îndelungată, cetățeanul este cel care se prăbușește. [...] Iar el este urmat de decăderea unei întregi națiuni în frică, apatie politică și resemnare civică... Cred că nu mai avem cetățeni în această țară”. Vakulik își încheia filipica trăgînd concluzia: „Este evident că în ultimii 20 de ani nici o problemă nu a fost rezolvată în această țară - de la necesitățile fundamentale, cum sînt locuințele, școlile sau o economie înfloritoare, pînă la necesitățile spirituale pe care regimurile nedemocratice nu le pot satisface, cum sînt sensul valorii cuiva în societate, subordonarea luării deciziilor politice criteriilor etice,... necesitatea încrederii între oameni și angajarea unei educații la scară de masă”.

Bazele viitoarei Carte 77 erau puse, se poate spune, în 1967, iar la începutul Primăverii pragheze, ce avea să urmeze în 1968, în februarie, Literárny noviny reapărea sub un alt nume, Literárny listy. În primul număr al publicației, o serie întreagă de scriitori răspundeau întrebării provocatoare: „Cînd, cu cine, încotro?” Între ei Vaclav Havel, cu un eseu intitulat „Pe tema unei opoziții” în care spunea că „și în societatea socialistă, o opoziție este necesară, iar cine își imaginează că o asemenea opoziție poate fi substituită de vreun soi de opinie publică neorganizată (de exemplu, de presă) se înșeală. Orice opoziție trebui să aibă oportunitatea să încerce să dețină puterea. În ultimă instanță, puterea ascultă cu adevărat doar de putere, iar dacă e ca o guvernare să fie îmbunătățită, trebuie să fim capabili să-i amenințăm existența, nu doar reputația.”

Peste ani, Carta 77, inițiată ca o mișcare civică în condițiile unei Cehoslavacii „normalizate” sub ocupația sovietică, avea să urmeze îndemnul lui Havel din 1968, transformîndu-se în Forul civic.

Ivan Klima evocă perioada copilăriei petrecută ca deportat în lagărul de concentrare de la Terezin.

XS
SM
MD
LG