Linkuri accesibilitate

Candidatul pentru funcția de secretar de stat al SUA, Rex Tillerson, crede că Rusia trebuie să poarte răspundere pentru acțiunile sale


Rex Tillerson
Rex Tillerson

Numirea lui Rex Tillerson pentru funcția de secretar stat al SUA, făcută de președintele ales Donald Trump, va exprima îngrijorările privind acțiunile Rusiei în în lume și faptul că NATO trebuie să fie alertată de resurgența Moscovei. Echipa de tranziție a lui Trump a difuzat textul discursului lui Tillerson pe care acesta ar urma să-l țină în deschiderea audierilor din Senat privind aprobarea sa în funcție. Potrivit textului, Tillerson ar urma să explice și de ce Trump pledează pentru relații mai strânse cu Rusia. Comentariile sale însă, aparent, contrazic viziunile lui Trump despre nevoia îmbunătățirii relațiilor cu Rusia. „Aliații noștri din NATO sunt în drept să fie îngrijorați de resurecția Rusiei. (…) În timp ce Rusia încearcă să-și recapete respectul și importanța pe arena mondială, acțiunile ei au ignorat interesele americane. (…) Rusia trebuie să știe că ne vom respecta angajamentele noastre și față de aliații noștri și că Rusia trebuie să poarte răspundere pentru acțiunile sale”, se mai spune în discursul lui Rex Tillerson, fost director general la ExxonMobile. Anterior, contestatarii candidaturii lui Tillerson au invocat posibile conflicte de interes ce au decurs din activitatea sa la conducerea concernului energetic și legăturile strânse cu Rusia lui Vladimir Putin.

XS
SM
MD
LG