Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Abia ce se descarcerau din primele îmbrățișări tovărășești și renunțau la grimasele de fericire din fotografia de familie cu care au marcat ocuparea guvernului, că liderii PSD au primit semnale externe că sunt apreciați și iubiți. Dacă mesajele unora au fost prudente, rostite cumva din vârful buzelor, primul care i-a îmbrățișat călduros-diplomatic a fost Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei, care spunea: „Credem că noul guvern al României va aduce ceva nou. Pentru că istoria recentă nu a fost foarte încurajatoare.” Vorbe cu multe tâlcuri și în traducere, și în original.

Că pluralul majestății folosit de ambasador reprezintă punctul de vedere al Kremlinului nu se mai îndoiește nimeni. Kremlinul nu a fost de fel fericit cu anterioarele guvernări românești. Relațiile, cum o spune și Excelența sa, sunt direct proporționale cu flacăra rusească de la aragazele românești. Avem interese comune: pescuitul, Marea Neagră sau exploatarea gazului, de lungă tradiție între cele două țări. Ce uită să spună, deși insinuează, e că PSD-ul însuși este simbolul acestei lungi tradiții. Tradiții depășind „istoria recentă” care a dezamăgit atât de mult Moscova.

Nu ne rămâne așadar, decât să facem supoziții în ceea ce privește dedesubturile frazeologiei diplomatice. Este foarte probabil că ambasadorul are la îndemână informații despre propunerile de miniștri, cel puțin în cazul ministerelor importante și că imaginea de disident și urmaș de deținut politic comunist vânturată de Sorin Grindeanu nu are nicio importanță în bezelele pe care le trimite Excelența sa PSD-ului. Se vede cu ochiul liber că premierul este înamorat de șeful său de partid. Liviu Dragnea îl ține pe genunchi pentru a juca sceneta în care păpușa ventrilogului pare liberă și independentă, doar că nu se poate îndepărta prea mult de burta care-i rostește discursul, că nu mai poate vorbi. De fapt, memoria (sau conștiința) lui Sorin Grideanu pare bine spălată de doctrina partidului, căci despre ce martiriu anticomunist mai poate fi vorba când șeful tău de partid este liderul criptocomuniștilor cu față aproximativ umană? În 1996, când anticomunista CDR câștiga alegerile, Sorin Grideanu plătea prima cotizație la PDSR, azilul de noapte al activiștilor comuniști și al securiștilor care nu au prins loc în SRI. Cam atât a prețuit memoria bunicului arestat în ianuarie 1951 pentru că ar fi ajutat un ofițer al Armatei regale ascuns în pădurea Borlovenilor.

Când vorbea despre alte interesele comune se poate ca ambasadorul să se referit la figurile familiare prezente în noul guvern? Fostul șef al Serviciului de Informații Externe, actualmente ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, de pildă, lansat ca tânără speranță a dictaturii ceaușiste, a lucrat din 1966 ca funcționăraș la Ministerul de Externe, la Departamentul organizații internaționale secțiunea Tratate de dezarmare, adică aceea care lansa în timpul Războiului rece declarațiile belicoase ale țărilor-satelit ale Moscovei împotriva țărilor NATO. Ar fi interesant de văzut care a fost contribuția sa la pacea mondială. Sau poate că ambasadorul Kuzmin a auzit de noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care și-a început cariera de agronom în 1973, ca șef de colhoz (pardon, Cooperativă Agricolă de Producție), urmând mai apoi studii de activist și șef comunist. Sau poate că se simte aproape de Viorel Ștefan, actualul ministru al finanțelor, care a fost multă vreme liderul deputaților din Grupul de prietenie cu Federația Rusă, principal interlocutor parlamentar al ambasadorului. Sau poate că îi dă speranțe puzderia de slugi numite la diverse ministere, gata să desfacă într-o zi ce au făcut alții într-un an pe modelul slugilor de la Kremlin?

Din poza de familie de interese lipsesc, e drept, cei care și-au călit mușchii la Moscova pentru a da palme propagandistice la București. Aceștia, îmbătrâniți în rele, fac poze față-profil pentru dosarele lor penale și trebuie să explice nebuniile tinereții lor revoluționare și petele de sânge de la dosar. Dar în partidul lor, lumina tot de la Răsărit răsare. Așa se explică marile speranțe ale ambasadorului rus care a vizitat Clujul zilele trecute, chiar când guvernul trecea rapid și cu vorbe memorabile prin comisiile parlamentare și era votat cu chiote în plen. După accent, se pare că grădina Maicii Domnului e pravoslavnică.

Față de toate celelalte partide, PSD este mai relaxat când vorbește despre Rusia decât despre Occident, cu care pare să nu se asorteze. Victor Ponta, devenit un nimeni cu ifose și simpatizanți după ce i-au luat doctoratul și fotoliul de premier, susține pe un ton sumbru că România nu ar trebui să crească alocațiile bugetare până la 2% din PIB „ca să îndeplinim cerințele NATO și să ne apărăm de Rusia!” Dă de înțeles că s-a opus acestei politici încă de când era prim-ministru. Cu toate acestea majorarea a fost discutată pe toate părțile și este cuprinsă în paginile Strategiei Naționale de apărare (vezi aici, subcapitol 4.2.1), cu aprobarea partidelor și semnătura lui Victor Ponta și a lui Mircea Dușa, ministrul de-atunci al apărării. Chiar dacă relațiile cu conducerea partidului s-au răcit, Victor Ponta a fost un partizan al propagandei electorale naționaliste și a protejat cât a putut interesele economice naționale și internaționale ale partidului. În timpul campaniei pentru prezidențiale, propaganda românismului a derapat serios căpătând accente xeno- și homofobe pe care partidul nu le abandonase nici doi ani mai târziu, în timpul campaniei electorale, PSD dovedind că național-comunismul nu pierde, ci se transformă. Urmașii lui Ion Iliescu au ținut isonul propagandei Kremlinului invocând conspirații occidentale care vor să transforme restul lumii în colonie, susținând că de-mondializarea este panaceul crizei economice, că speculațiile politice ale lui George Soros au tulburat seninul politicii românești, că homosexualitate, imigrația etc. sunt importuri occidentale care distrug esența românismului. PSD a colectat astfel votul nostalgicilor care visează încă roșu și umed la egalitatea întregului popor și la paternalismul de partid și stat. Știm prea bine ce înseamnă asta: un stat care-și edifică propriile principii economice și morale, care modelează justiția după chipul și asemănarea sa.

Să ne amintim că în prezilele campaniei electorale PSD și tovarășii de drum din Alianța Liberalilor Democrați organizau dezbateri publice despre viitorul justiției, ultimul sugerând că trebuie reorganizate instituțiile legii, pentru a nu mai putea fi manipulate politic. De altfel, creierul mic al alianței guvernamentale, Călin Tăriceanu, spunea zilele trecute că justiția a funcționat cu sincope și că nu trebuie să ascundem gunoiul sub preș. Cine se îndoiește că ar fi un atac concertat să se uite mai bine la chipul obraznic al fostului deputat PSD, Sebastian Ghiță, prieten de portofel cu Victor Ponta și alți lideri ai partidului, dispărut în timpul anchetei penale care-l avea ca personaj principal. Acesta, deși urmărit cu Poliția, transmite periodic mesaje televizate, în care demască o așa-numită conspirație națională între serviciile secrete, Direcția anticorupție și alte personaje-cheie, ridicând cortine groase de fum, după care speră să se ascundă până ce legile vor face din el un om liber. Straniu este că, în numele libertății presei, propria televiziune îi transmite casetele video, pretinzând că și vocea sa trebuie auzită, o caricatură de voce a conștiinței încarcerate acum, la 40 de ani de la Charta 77 și 27 de ani de la revoluția anticomunistă. Instituțiile statului nu văd nimic anormal în asta: la urma urmei presa liberă și independentă s-a îmbrățișat cu mulți penali în numele libertății acestora.

În România sunt mulți cei care se întreabă dacă, în comparație cu actuala guvernare PSD, cea a lui Adrian Năstase nu va părea o perioadă de democrație, e drept sălbatică și mafiotă, dar cu față umană, așa de mare și pustiitoare este invazia actuală. De altfel, printre primele măsuri mărunte, dar eficiente, luate de guvernul PSD a fost și cea a anulării concursurilor de desemnare a directorilor de școli, vectori importanți în dinamica politică la firul ierbii acolo de unde-și colectează plevușca marii rechini. S-a spus că s-au făcut abuzuri. Poate pentru că erau făcute conform unor norme care implicau competența și performanța, norme cărora directorii anteriori, numiți politic de PSD, nu le făceau față. Nu e nimic nou. De-a lungul timpului, toți cei care au preluat controlul țării și-au pus oamenii la butoane sperând ca astfel să aibă un atu suplimentar pentru supraviețuirea la putere. PSD are însă strategii de supraviețuire mai bune, fiind nevoit să reziste și să se adapteze la democrație. Deși un partid al trecutului, PSD-ul privește în viitor. Stă răbdător ca păianjenul la marginea plasei, știind că așteptarea face prada mai gustoasă. O lasă chiar să se obosească încercând să scape, o mai și îngrașă cum o face acum guvernul Grindeanu care a adoptat câteva măsuri de relaxare fiscală promițând că vor urma și altele, deși nici nu a fost adoptat încă bugetul.

Și pentru ca asemănarea cu modelele lor răsăritene să meargă și mai departe, liderii PSD au preluat și aerul de impunitate obraznică afișat de liderul de la Moscova, care adaugă zi de zi alte acte criminale la dosarul penal al mandatelor sale. Nu degeaba sunt liderii PSD certați cu legea actuală și speră s-o schimbe, să se poată bucura și ilegaliștii de buget și de fondurile europene. Pentru aceasta trebuie să înlăture dintre criteriile de integritate pe cele penale. La urma urmei de ce ar putea intra în Parlament turnători dovediți la securitate, tot soiul de politruci comuniști mai mari sau mai mici, fiind însă excluși de la masa unde se împarte țara ca o pradă? Astfel că Avocatul poporului pesedist, Victor Ciorbea, fostă iluzie și actuală stafie a democrației din perioada PNȚCD, a făcut contestație la Curtea Constituțională în privința acelor prevederi legale (Legea 90/2001 și Legea 163) care le interzic condamnaților accesul la funcții publice. Persoana-cheie în acest război politic este președintele Iohannis care, conform prevederilor Legii 90 îi poate destitui pe înalții demnitari condamnați penal. De altfel, președintele a avertizat în ședința Consiliului Superior al Magistraturii asupra pericolului unei legi a amnistierii, uitând că și doamna Prună se gândea să ușureze pedepsele și să scoate pușcăriașii de după gratii pe bază de bună purtare. „O lege a aministiei care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoți, dar ar albi dosarele politicienilor ar fi o catastrofă pentru democrația românească,” avertiza președintele. Însă pentru democrația altora ar fi providențială. Ca și televiziunea care transmite delațiunile lui Sebastian Ghiță, Avocatul poporului susține că Legea 90 încalcă drepturile și libertățile fundamentale și este mai mult decât evident că se referă la Liviu Dragnea care trebuie să muște din ciolanul puterii cu colții altora. Dacă judecătorii constituționali i-ar da dreptate, nu doar Liviu Dragnea ar fi exonerat de efectele secundare ale condamnării sale, ci și fostul său șef de partid, Adrian Năstase, care se plângea că tribunalul l-a privat în mod samavolnic de dreptul de a alege și a fi ales. În cazul în care aceste presiuni vor sparge capul democrației, s-ar putea ca Liviu Dragnea să-și vadă visul cu ochii. Căci deocamdată cortinele de fum ale guvernării miros a trandafiri, anesteziindu-i pe alegătorii mărunți. Însă, în spatele acestor cortine, se schimbă decorurile, se ridică fortificații, se pregătesc marile tunuri. Cândva, când se va trage cortina, publicul va avea în față niște redute inexpugnabile și în spate, ușile închise ale sălii de spectacol. Ieșirea prin Piața Roșie.

XS
SM
MD
LG