Linkuri accesibilitate

România. Klaus Iohannis l-a desemnat pe Sorin Grindeanu premier: ce urmează ?


Săptămâna viitoare, miercuri 4 ianuarie, premierul desemnat Sorin Grindeanu ar urma să depună jurământul în fața președintelui, potrivit calendarului anunțat de liderul PSD, Liviu Dragnea, la prima conferință de presă a viitorului șef de guvern.

Grindeanu a vorbit puțin cu această ocazie, lăsându-l pe Dragnea să joace rolul central. Cei doi au arătat astfel în mod public că au o relație clară de subordonare și că primul ministru nu va face nici un pas fără să fie asistat de șeful PSD.

Va fi un guvern politic, a subliniat viitorul premier, care la îndemnul lui Dragnea a povestit că a aflat despre desemnarea sa printr-un sms în care i s-a urat „succes” și care era semnat Klaus Iohannis.

Mesajul i-a fost transmis după ce decretul semnat de președintele român a apărut în Monitorul Oficial. Primul ministru desemnat a spus în mai multe feluri că Liviu Dragnea „e cel care merita să fie premier” și că va colabora „strâns” cu liderul său de partid, adăugând că este membru PSD (pe atunci PDSR) de 20 de ani.

Un detaliu supărător pentru Dragnea, care s-a mutat din PD în PSD abia în 2001, cu cinci ani mai târziu decât Grindeanu.

Sorin Grindeanu are 43 de ani, a terminat Facultatea de Matematică la Timișoara, a fost o vreme preparator și asistent universitar, după care din 2001 a început să ocupe poziții în administrația publică locală.

În 2008, la doar 35 de ani a fost ales viceprimar al Timișoarei, iar după alegerile din primăvara acestui an a devenit șeful Consiliului Județean Timiș.

În 2014, Victor Ponta l-a luat în guvern ca ministru al comunicațiilor.

Cariera lui Grindeanu pare construită cu grijă de un tânăr care a visat de mic să facă politică și căruia i s-au deschis în mod miraculos toate porțile.

Lucrurile sunt însă ceva mult mai prozaice, fiindcă tatăl său, Nicolae Grindeanu, a fost președintele PSD Caransebeș, este de mai multe mandate consilier județean în Caraș Severin și în același timp ocupă fotoliul de inspector școlar general, fiind înconjurat în această ipostază de o serie de controverse.

La conferința de presă de vineri atât liderii PSD și ALDE, cât și premierul desemnat Sorin Grindeanu, s-au afișat fără cravate, copiind stilul vestimentar al primului ministru grec de stânga, Alexis Tsipras.

E posibil să vedem și alte modele radicale replicate de Liviu Dragnea, care nu face niciun secret din faptul că el va fi premierul din umbră.

Liderul PSD a relatat că cele două formațiuni care formează coaliția de guvernare (PSD+ALDE) erau gata vineri să declanșeze în parlament operațiunea de suspendare a lui Klaus Iohannis, dacă președintele n-ar fi acceptat până la ora 11 premierul propus de social-democrați.

Această amenințare nu este singulară, Liviu Dragnea o repetă la fiecare conferință de presă, ca pe un exercițiu de manipulare: o idee simplă care va fi reținută de români și care la un moment dat ar putea avea efecte.

Din aceeași strategie face parte discursul susținut vineri de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: „ne-a fost foarte greu, și mie și dlui președinte Dragnea să facem față solicitărilor din ce în ce mai presante care ne-au venit în ultimele zile de a demara procedurile de suspendare, având în vedere încălcarea Constituției de către președintele Iohannis. Să știți că au fost două lucruri care pe noi ne-au pus într-o situație extrem de complicată până la urmă. Pe lângă ceea ce am spus din punct de vedere legal a fost lipsa de comunicare — lipsa de comunicare și lipsa unei motivații a respingerii candidaturii doamnei Sevil Shhaideh”.

Repetarea propoziției „încălcarea Constituției de către președintele Iohannis” ar putea deveni pretextul pentru a susține o eventuală suspendare în viitor.

Liviu Dragnea s-a plâns, în plus, de faptul că măririle de salarii și pensii, precum și creșterea burselor studențești vor fi amânate cu o lună, tot din cauza șefului statului, care a întârziat cu 20 de zile numirea premierului.

Politigraf

XS
SM
MD
LG