Europa Liberă: Domnule Vitalie Ciobanu, ce v-a bucurat şi v-a întristat pe parcursul anului 2016?
Vitalie Ciobanu: „Au fost destule lucruri care, mai degrabă, m-au deprimat, ca pe mulţi concetăţeni ai noştri. Ajunge să ne amintim de felul cum debuta anul politic 2016, cu acea inaugurare la miezul nopţii a guvernului Pavel Filip, contestată în stradă, cu tensiuni, cu lupte chiar între manifestanţi şi forţele de ordine. Aşa că aş zice că anul care se încheie a debutat cu stângul. Şi consecinţele negative s-au văzut, poate, derivând cumva din acest păcat originar al actualei puteri.”
Europa Liberă: Ce consecinţă principală vedeţi?
Vitalie Ciobanu: „E o consecinţă nefastă în plan moral, în primul rând. Opinia publică din Moldova a văzut că o putere, considerată în bună măsură ilegitimă – mă gândesc la felul în care a ajuns să acapareze toate instituţiile statului şi să fie „validată” în acel 20 ianuarie – se poate menţine şi chiar dobândi o oarecare susţinere din partea partenerilor noștri externi, sigur, o susținere dictată mai curând de lipsa unor soluţii alternative. E o depresie, o criză morală în care a intrat societatea moldoveană, odată cu inaugurarea acestui regim Plahotniuc, cu sau fără ghilimele, care a înţeles să guverneze de fapt fără parteneri adevăraţi. Mai curând, înlăturând-şi aliaţii sau supunându-i unor presiuni inimaginabile înainte, recurgând la metode deloc ortodoxe, mai puţin legale pentru a şi-i subordona. Şi, mai ales, folosind justiţia ca o pârghie de luptă împotriva oponenţilor politici, foştii săi parteneri de guvernare.”
Europa Liberă: Domnule Ciobanu, multă lume spune aşa: „Dar depinde la ce ne raportăm. Dacă ne uităm spre Occident, mai e mult până departe. Dar, dacă ne uităm la Răsărit...”.
Vitalie Ciobanu: „În ce priveşte termenii de comparaţie, putem alege şi alţi referenţi, nu doar regimul Milošević sau Lukașenka de la Minsk, dar, bunăoară, să ne amintim chiar speranţele, aşteptările cu care actuala putere, care pe atunci se numea „Alianţa pentru Integrarea Europeană”, îşi începea gloriosul mandat în iulie 2009, după nouă ani de guvernare Voronin, guvernare autoritară, antieuropeană, românofobă ş.a.m.d. Faptul că speranţele moldovenilor s-au zdrobit, au fost înşelate de actualii guvernanţi, care s-au prevalat de retorica integrării europene, mi se pare cel mai grav bilanţ negativ pe care îl putem trage.”
Europa Liberă: Daţi-mi voie, totuşi, să fiu şi mai dur. Nu cumva atâta poate şi atâta merită Republica Moldova? Nu cumva acesta e potenţialul maxim intelectual, societal de care este în stare acest popor?
Vitalie Ciobanu: „Există vorba binecunoscută că fiecare popor îşi merită conducătorii, însă, pe de altă parte, ştim că Moldova merită mai mult.”
Europa Liberă: De ce? Ce a făcut ca să merite mai mult? Nici măcar independenţa nu a cucerit-o. A luat-o, mai curând, aşa căzută în braţe.
Vitalie Ciobanu: „Moldova şi populaţia acestei ţări a moştenit un dezastru social, economic, politic, identitar pe care l-a produs puterea sovietică în 50 de ani de comunism și rusificare metodică. Şi pe urmă nu a reuşit să-şi crească nişte elite naţionale devotate idealului democratic şi european. Exemplul cel mai la îndemână sunt Ţările Baltice, vorbeam de termeni de comparaţie pe care îi putem alege. Într-adevăr, modelul baltic a fost pentru Republica Moldova mult timp un far călăuzitor. Am trădat acest model, din păcate, trădându-ne pe noi înşine.”
Europa Liberă: Înţeleg că, atunci când spuneţi că Moldova ar merita o viaţă mai bună, este doar pentru că a suferit destul?
Vitalie Ciobanu: „A suferit destul, da. Şi mă gândesc la oamenii acestei ţări. Pentru că un stat îşi justifică existența în măsura în care serveşte doleanţelor locuitorilor săi. Şi aceste doleanţe se văd, s-au văzut şi cu prilejul alegerilor prezidenţiale din această toamnă, când s-a putut atesta existenţa unei alte Moldove, unei ţări cu adevărat democratice, aspirante către un nivel de viaţă propriu civilizaţiilor occidentale. Am văzut atâţia concetăţeni de ai noştri în diaspora care s-au mobilizat într-un mod pe care nu l-am crezut posibil, s-au mobilizat de dragul unei idei, dorind să-și elibereze statul de sub captivitatea unui regim ilegitim. Să nu uităm că actuala putere nu este tocmai cea care a rezultat în urma scrutinului parlamentar din noiembrie 2014. Sunt oameni – cei din diaspora și nu numai – care chiar au luptat, şi-au asumat sacrificii în această campanie electorală, în special în turul doi al alegerilor. S-au deplasat, s-au organizat. Acest elan al lor inspiră încredere şi cred că, revin la întrebarea dumneavoastră iniţială despre roadele anului 2016, cred că partea bună este revelaţia existenţei acestei Moldove democratice pro-europene, pro-româneşti, a unei Moldove a normalităţii. Şi tare sper ca acest trend, ca această stare de necesitate sufletească să se menţină.”
Europa Liberă: Deci, la tabla de onoare 2016 i-aţi pune pe cetăţenii mobilizaţi în exteriorul țării?
Vitalie Ciobanu: „Da, cu siguranţă. Tinerii, în general, activismul civic care s-a manifestat şi în 2016, chiar dacă, sigur, subterfugiul puterii de a schimba agenda publică prin anunţarea alegerilor prezidenţiale şi declanşarea campaniei electorale a vizat deturnarea acelui avânt protestatar. Cum bine ştim, opinia publică a fost luată prin surprindere de decizia Curții Constituționale. Este adevărat că Platforma DA a militat pentru recuperarea acestui drept al poporului de a-şi alege preşedintele, a militat pentru un referendum popular, nu așa cum s-a întâmplat, nu printr-o întoarcere din condei, nu printr-o manevră politicianistă dirijată de actualul regim.”
Europa Liberă: Pe cine aţi pune la colţ şi cu genunchii pe boabe de fasole?
Vitalie Ciobanu: „Aș pune în genunchi actuala guvernare, cred că în integralitatea ei, mai ales prin capii săi politici, prin figurile reprezentative. Este vorba de oligarhul Vlad Plahotniuc, care a anunţat de mai multe ori că se retrage din politică, dar nu s-a retras din viaţa publică şi nu a renunţat la metodele sale de influenţă ocultă asupra instituţiilor de stat. Apoi, guvernul Filip. Pavel Filip ca premier a făcut ce a putut, atât cât i-a rolul ce i-a fost atribuit. Și l-aș pune la colț și pe preşedintele ales Igor Dodon, validat de intransigenta noastră Curte Constituţională.”
Europa Liberă: Dar pe cel care pleacă unde l-aţi clasifica?
Vitalie Ciobanu: „Pe cel care pleacă l-aș plasa mai degrabă la dezamăgiri. Pentru că, fără să ne aşteptăm ca Nicolae Timofti să fi răsturnat munţii în mandatul lui de preşedinte, dar ne-am fi dorit – și este opinia unanimă a tuturor observatorilor scenei politice – să-l avem mai degrabă aliatul cetăţenilor decât o figură palidă, ştearsă, docilă în mâinile oligarhiei. Domnia sa și-a avut momentul de glorie atunci, în decembrie 2015, când s-a opus desemnării lui Plahotniuc drept prim-ministru, dar i-a lipsit curajul să meargă mai departe de-atât. Şi, mai ales, nu a ştiut să-şi ţină în frâu problemele personale. Familia președintelui Timofti a devenit, înţelegem, judecând după tot ce s-a vehiculat în presă, ostateca unei situaţii intolerabile, care a afectat, îmi permit să spun, chiar siguranţa naţională a acestui stat.”
Europa Liberă: Dar dumnealui crede că are suficiente lucruri bune făcute în cariera de preşedinte. De exemplu, l-a contrazis pe Putin în public şi cu aceasta a intrat chiar în buletinele de ştiri mondiale.
Vitalie Ciobanu: „Da, e adevărat. Secvenţa aceea ne-a umplut de mândrie, pentru că nu am prea văzut şefi de stat de la Chişinău care să înfrunte „ursul” de la Răsărit într-o dezbatere deschisă. Mai poate fi invocat, tot spre lauda domniei sale, momentul Vilnius, parafarea Acordului de Asociere, când domnul Timofti se întorcea pe cai mari, hotărât să imprime o altă direcţie politicii de la Chişinău. Din păcate, entuziasmul său nu a ţinut prea mult. Domnul Nicolae Timofti nu a ştiut să-şi facă un aliat din societatea civilă. A existat o asemenea posibilitate la începutul mandatului președintelui Timofti, când ne-a invitat pe mai mulţi confraţi din zona comentariului politic la un schimb de opinii în chestiuni sensibile, la un sfat informal. Şi chiar părea o intenţie serioasă din partea domniei sale să aibă societatea civilă drept sfătuitor, poate chiar principal consilier. Nu s-a mai întâmplat după aceea. Mai degrabă, a căzut sub influenţa unor jocuri de interese obscure, ilegale. Şi a cauţionat regimul statului captiv. Îmi pare rău să o spun.”
Europa Liberă: A propos, de încredere, dacă ar fi să desemnaţi o personalitate sau un personaj sintetic pentru pagina întâi a revistei „The Time”, reprezentativ pentru 2016, cine ar fi să ocupe acest loc de bilanţ? Şi pe ultima copertă, ghinionistul anului sau ghinionul anului? Cui i-ar sta bine pe ultima copertă?
Vitalie Ciobanu: „Personalitatea pozitivă a anului, dătătoare de speranţe este, categoric, Maia Sandu, candidatul care a obţinut un rezultat remarcabil, în pofida imenselor obstacole şi încercări de manipulare a electoratului împotriva domniei sale. Un candidat lipsit de resurse, bazându-se, în principal, pe voluntariat şi, mai ales, ştiind să perceapă exact imensele aşteptări populare pentru un preşedinte care să fie aliatul cetăţenilor. Doamna Maia Sandu a reușit să se impună drept o personalitate politică de prim-rang. Şi ca doamnă, ca specialist care vine din sectorul bancar, cu studii peste Ocean, cu experienţă de lucru în instituţii financiare importante și ca fost ministru al Educației cu merite reformiste, Maia Sandu a reaprins speranţa în Moldova. Mă bucur foarte mult pentru domnia sa şi pentru entuziasmul sincer pe care l-a trezit atunci, în timpul campaniei electorale.”
Europa Liberă: Şi sacrificiul.
Vitalie Ciobanu: „Şi sacrificiul pe care şi l-a asumat, e adevărat. Nu i-a fost deloc uşor, a avut, probabil, ca oricare muritor, ca oricare dintre noi momentele sale de cumpănă, de ezitare, a avut niște dileme, când s-a întrebat: „Merită, oare, să intru în bulboana asta?”. Când putea să aleagă o altă cale, mai confortabilă pentru domnia sa. Şi-a asumat nişte sacrificii, aşa cum nişte sacrificii şi-a asumat și Andrei Năstase. L-aş califica drept politicianul care a dat dovadă de cel mai mult curaj și dezinteres personal în politică, prin faptul că a cedat, că şi-a ţinut cuvântul, oferind doamnei Maia Sandu posibilitatea să candideze, respectându-și promisiunile, acordul pe care îl încheiaseră.”
Europa Liberă: Şi la ultima pagină?
Vitalie Ciobanu: „Cred că este Igor Dodon, preşedintele ales. Pentru că a înţeles să câştige această cursă electorală prin metode lipsite de onestitate, după părerea mea, având la dispoziție justiţia și aparatul mediatic al regimului.”
Europa Liberă: E vina dânsului sau a echipei şi a celor care l-au susținut?
Vitalie Ciobanu: „E vina dânsului, în primul rând. Pentru că el, candidatul, prezidenţiabilul dă tonul. Aşa cum Maia Sandu a ales un comportament decent, demn şi cum a ales să nu se încurce în combinaţii financiare suspecte, urât mirositoare, pentru că i s-au făcut şi asemenea „oferte” în timpul campaniei. Igor Dodon, dimpotrivă, a ales calomnia, minciuna, zvonul denigrator, atacul sub centură, a ales să se alieze cu cei mai reacţionari clerici ai bisericii ortodoxe din Republica Moldova pentru a o demoniza pe Maia Sandu, pentru a dobândi victoria cu orice preţ. Avem un preşedinte ales, dar un preşedinte, chiar dacă validat, lipsit de legitimitate morală, după părerea mea. În plus, domnul Dodon înţelege, văd, mai degrabă să dezgroape fantomele războiului geopolitic, ale războiului rece, să acuze România de toate relele. Auzim, iarăşi, retorica lui Voronin despre expansiunea românească, despre imperialismul american, despre anexarea Republicii Moldova de perfidul NATO. Acuză Occidentul că vrea să lipsească mândra neutralitate iluzorie a Moldovei de dreptul său inalienabil la existenţă şi, în schimb, văd că se face preş în faţa Kremlinului.”
