Vladimir Afanasiev s-a născut la 22 decembrie 1936 în satul Mincenii de Jos, comuna Cinişeuţi, judeţul Orhei, România, actualmente R. Moldova. Studii universitare, grad didacic I. Cursuri de jurnalism la Kiev. Din noiembrie 1964, angajat la redacţia gazetei „Farul Nistrean” (Rezina) cu sediul în Râmniţa. Traducător, lucrător literar, şef de secţie,redactor-adjunct, ulterior redactor-şef. Publicaţii în revistele Nistru, Codrii, Literaturnaia Gazeta. Cărţi publicate: „În avangardă”, „Cotitura”, „Vin toamnele”, „Sudibâ”, „Dincolo de clipa memoriei”, „Închinare Înaintaşilor”, „Tribunalul Conştiinţei”, „Minceni - cetatea sufletului nostru”.
LUNI
Au mai fost fulgi, dar ca azi aici, în Dealul Schinoasei, așa de frumos parcă nu a nins niciciodată. Chiar mă bucurasem enorm. Nu atăt de mult pentru picii mei nepoței, care sunt gata să se dea cu sania chiar pe asfaltul ăsta grunțuros, căt bucuria cea mare este pentru nepoții pe linia sorii, - plugari din neam în neam de la sat - , carecu sufletul la gură așteaptă - fie ce a fi - ploaie, spulber, ninsoare lentă, ori ploaie ciobînească - numai umezeală să fie. Ca pămăntul să nu mai știe de sete ca vara ce s-a dus. Să fie în vlagă, cu rouă argintie pe plante, să avem lanuri doldora de roade, rafturi pline de bunataturi autohtone, pe potriva buzunarului fiecăruia. Și fețe de plugari înfrumusețate de rodul muncii lor.
Mă aflam la baștină în ajunul hramului - când se cinstește astfel Cuvioasa Maica Parascheva. Lumea pe deoparte avea o dispoziție de sărbătoare. Pe de altă parte, se văicăra că pămăntul e tare a piatra, și pe alocuri satenii scoteau cartofii cu căzmaua.
Oricum n-am întoarce-o, atăt vara căt și toamna ce s-au dus au fost secetoase. Unii mai în vărstă involuntar își aminteau de anii 46-47, secolul XX - ani care ne-au scăzut vădit populația. Pomina e tristă. În schimb, umeditatea care ne-o promit sinopticienii pare a fi îmbucurătoare. Să fie oare anul care vine mai cuviincios față de noi? Iar spicul să ia configurația vrabiei!!!
MARȚI
Spuneam cândva într-un interviu că osteneala mea în egală măsură a fost consacrată și jurnalismului, și pedagogiei. Dar chiar dacă am avut și activități de funcționar public, până la urmă pedagogia a devenit acel țărm, unde corabia vieții mele, după 80 de ierni, a hotărăt să facă un popas.
Nopțile sunt mari, somnul la așa vârstă nu mă prea prinde și în asemenea cazuri cad pe gănduri și prind a răscoli amintirile. Unele dulci de tot, altele mai puțin plăcute.
În cazul nostru vorba e despre Curriculum-ul școlar, tăcuinii căruia mai mocnesc în unele școli. M-a mirat și mă mai miră atitudinea colejilor față de asect, dacă se poate de spus așa, Ceaslov instructiv-educațional, viza de reședință a căruia - unii în glumă, alții în serios - mai că nu “e legată” de NATO.
Alții sunt mai radicali și întreabă: de ce ”curriclum”, dar nu ”program”? E bine să știm, că de la sf. sec. XVI până la sf. sec. XIX terminal de curriculum a fost utilizat ca disciplină obligatorie în instituțiile de învățămănt.
Îmi imaginez, cum cititorii, cu care, de fapt, parțial sunt de acord, stimăndu-le nedumerirea, se întrebă: ce e cu atâta curriculum? În așa caz zic și eu ca TATA din drama cu aceleași nume de Dumitru Matcovschi. Demult așteptam să mă întrebe cineva, dar iaca nu mă întreabă nimeni. Dar nefiind întrebat la timpul cuvenit ,,răspund acuma: reforma curriculară înseamnă conștientizarea legăturii metodice dintre ce se predă și ce se învață și cum se predă și cum se învață.
După statutul meu de tată, bunic și străbunic aș pune un accent aparte pe termenul șapte intelegențe sau cum obișnuim să zicem șapte ani de-acasă. Ca să ne fie povestea mai clară, ne vom urca în troleibuzele capitalei și vom asista la scene zguduitoare: bătrăni cu niște cumpărături în ambele mâini, clătinăndu-se dintr-o parte în alta, iar pe scaune - tineri, rugumând ceva și dând din cap în ritmul muzicii, habar nu au de ce se petrece în jur.
Pe cealalta lume poetul Ion Vatamanu la sigur că în acest context scrie un nou răscolitor poem: “Lucruri ciudate se-întămplă pe glob...”
MIERCURI
Drumul meu spre Rezina neapărat trece prin Orhei și dacă dispun de timp, mai ascult și noutățile cunoscuților.
- Ce e mai nou prin urbie ? - Nimic nou, doar un banc să-ți spun.
- Zi-i îl încurajez... - Lui Shor i s-a deschis un dosar penal...
- Și ce e cu soarta lui? - E la judecată ?
- Judecata a fost demult, Dar… procurorul s-a ales cu 3 ani la Brănești.
Bancul, desigur, e o creație populară, dar povața lui cere de la organele competente să cadă pe gânduri; Parlamentul și Guvernul - la fel. Nu poate fi un om certat cu legea mai deștept și mai competent decât procurorul!
Nu sunt jurist și la urma urmei nu e de nasul meu să decid cine ar putea fi procuror general, datoria căruia e respectarea legilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Dar a respecta niște legi strămbe e foarte greu în condițiile când fiecare partid are ”legea sa”, încurajată de o ceartă continuă (de ani de zile).
În concluzie: orice stat are (trebuie să aibă) pârghiile de dirijare a tuturor organelor administrative, inclusiv și organelor competente. Dar pârghia trebuie să fie cu scaun la cap și fără abateri de la buchia legii.
Și procurorul general trebue să fie un om cântărit la minte, curajos, onest.
Ultima concluzie: dacă cele 4 puteri din stat vor avea un scop onest de dezrădăcinare a corupției, luptei cu hoția și tot felul de încălcători de legi, carul se va mișca. Dacă scopul va fi răfuiala - ne așteaptă vremuri grele. Şi ar putea să aibă dreptate cei care spun că numirea lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general „amână lupta anti-corupție”.
JOI
Stau la răscrucea mai multor întrebări: să descriu cum îmi pregătesc cafeaua de dimineață, să fac o relatare despre niște ”emaluri” năstrușnice sau poate aleg alt subiect - „mai al meu”, ”mai al atora”, ”mai al nostru”, ”al tuturor semeților mei ” - oamenilor, unora din care le este pe plac creația poetului Grigore Vieru?
Versurile lui ne trezesc sentimente profunde față de mamă, față de limba noastră cea romănă și, creștinește, ne amintesc că niciodată ”casa părintească nu se vinde”. Creația lui ne ajută să rămânem copii, să ne întoarcem în cea mai frumoasă împărăție din lume - împărăția copiilor.
Și doar un lucru frumos și sfănt ne-a împricinat: nimeni din generația noastră n-a reușit să demonstreze unul altuia cine iubește mai mult ”ochii mamei”,a cui maică este mai” ușoară”, mai sfăntă și mai dumnezeiască, despre care poetul spune:
”Ușoară, maică ușoară
C-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pămănt”.
Conștientizez, că poate nu am făcut bine, că nu am vorbit despre culoarea cerului; nu m-am mirat de apa care se scurge aiurea pe străzile capitalei; poate că era mai bine dacă, de rând cu o mulțime de lume meditam şi eu întrebându-mă: - De ce tace Curtea Constituțională pe marginea alegerilor prezidențiale? Dar am vorbit despre poetul îndrăgit și nu cred ca asta poate fi o latură rea a omulului deprins să cugete liber...
VINERI
Această zi îmi amintește de un profesor dintr-o puternică țară europeană, care făcea voluntariat într-un liceu din Chișinau. Surpinzător, dar sincer m-a întrebat:
Cum vreți voi să trăiți ca noi dacă voi lucrați ca voi ? - și urmă explicațiile: - Până de Crăciun mai sunt vreo 15 zile, dar unele birouri nu-și respectă programul. Străzile în orele de lucru sunt aglomerate. Țara parcă ar fi în sărbătoare. Mai rău e că după Crăciun zilele par a fi mult mai ”sărbătorite”.