Valul generat de mutațiile seismice înregistrate în Marea Britanie și Statele Unite (Brexit + Trump) a produs rapid consecințe în cele mai diverse spații. A apărut, chiar, impresia că națiuni și societăți de tot felul așteptau demult ocazia și s-au pus în mișcare de îndată ce aceasta a apărut. Cum s-ar spune, alegătorii s-au așezat la coadă pentru a lovi sisteme și uzanțe instalate și fortificate de multă vreme.
În Franța, cursa pentru prezidențialele de anul viitor a fost complet relansată de victoria unui conservator atipic pentru sistemul politic și mentalitatea franceză. François Fillon, adept declarat al familiei tradiționale, competiției economice și adversar al migrației automate, pornește cu șanse mari la cîștigarea șefiei statului.
În Italia, un referndum greu de explicat și înțeles a fost folosit de alegători pentru a umili figura premierului Renzi, identificat cu sistemul politic și cu scleroza vieții publice. În Austria, candidatul dreptei radicale a pierdut prezidențialele, dar partidul din care face parte a ajuns pe prima poziție în țară. În Olanda, partidul lui Geert Wilders, liderul curentului anti-sistem, e pe primul loc în sondaje și ar putea cîștiga alegerile de anul viitor.
Doar Germania pare stabilă, dar aparențele trebuie cercetate atent. Angela Merkel a cîștigat sprijin de partid pentru un al patrulea mandat de Cancelar. În același timp, e de observat că Merkel s-a dezis de propria linie cu o detașare nu prea onorabilă. Cancelarul și-a amintit de decizia care a adus 1 milion de refugiați în Germania și a comentat-o negativ, ca și cum ar fi fost luată de altcineva. E de discutat dacă acest joc poate garanta viitorul politic al Cancelarului, chiar în cazul destul de probabil al unei victorii în alegerile de anul viitor.
În Est, victoria stîngii a contrazis situația din Vestul Europei unde socialiștii sînt în retragere pe toată linia. Moldova și Bulgaria au președinți de stînga, iar România ar putea da votul tot unei majorități socialiste, dar asta nu e neapărat un semn de putere a socialiștilor ci, mai degrabă, consecința unui alt eșec vest-european. Fiasco-ul politicii externe UE în Georgia și, mai ales, în Ucraina, apoi repetiția unor mesaje obosite în Moldova au întors o mare parte a alegătorilor spre soluții vechi.
Rusia va profita, fără îndoială, dar asta nu înseamnă că statele Estice sînt într-un pericol mortal. Rusia e activă și cîștigă teren în fața ezitărilor și a lipsei de viziune europeană, dar nu își poate permite să transforme în fapt tot ce susține. Ascensiunea Rusiei e un fenomen contradictoriu. Poziția agresivă a lui Vladimir Putin e, în mare măsură, un fel de a specula lipsa de direcție și convingere a politicii UE și americane în zonă. Însă, în ciuda accelerației retorice și a cîștigurilor de imagine, Rusia nu a remontat nimic din declinul intern. Economia pierde teren, rămîne dependentă de exportul de energie și nu poate oferi fostelor state sovietice o alternativă la asocierea cu UE.
Mai puțin discutată, dar extem de sensibilă e deplasarea de influențe și putere în Asia de Sud Est. China continuă un program agresiv de extindere militară în insulele, aflate în litigiu, ale Mării Chinei de Sud. Încă mai semnificativ, Președintele filipinez Duterte a lansat un semnal extrem de important după ce a decis decuplarea de Statele Unite și apropierea de China.
Însumînd, șocurile și ecourile șocurilor lui 2016 sînt pe punctul de a înlocui ceritudinile vechii ordini. Alianțele și echilibrul de forțe se schimbă în Atlantic și în Pacific, în vreme ce Europa pierde teren și relevanță. Credința necondiționată în democrația de coloratură liberală e, pentru prima oară, pusă la îndoială și contrată de valuri succesive de populism care cer recuperarea omului de rînd, uitat în spatele importanței și, uneori, aroganței sistemelor elitare. Prăpastia între societatea uitată și elitele conducătoare se adîncește cu fiecare nou rînd de alegeri. Aproape tot ce ține de lumea oficială e discreditat. Sondajele de opinie au fost infirmate de atîtea surpize electorale încît puțină lume le mai ia în serios. Presa e concurată acerb de vocea imprevizibilă și deseori înșelătoare a internetului. Pactul nesemnat care apropie media de elita politică a înstrăinat un public larg și a micșorat masiv credibilitatea jurnalismului. Tot mai multe guverne și ONG-uri au reacționat cu propuneri de limitare sau chiar cenzurare a activității pe net. E greu de crezut că ne aflăm în fața unei soluții reale. În genere, așa numitele elite politice tind să reaționeze prea des la marile provocări cu care se confruntă repetînd sau intensificînd răspunsuri vechi. Adică exact răspunsurile care au creeat, în mare parte, criza și seismele anului 2016. Iată de ce e foarte probabil ca opera cu totul ieșită din comun a lui 2016 să se mute și să continue în 2017.