Linkuri accesibilitate

Veronica Chicu-Boboc: „Nevoia de comunicare, nevoia de dragoste, de înţelegere, de empatie, sunt nişte nevoi de bază ale tinerilor”


Interviul dimineții cu președinta Centrului Media pentru Tineri.

Un proaspăt studiu despre necesităţile tinerilor, dar şi o recentă crimă de la Străşeni cu implicarea unor adolescenţi, sugerează că, în cele mai dese cazuri, maturii, nu reuşesc „să aplece” urechea la nevoile tinerilor. Cum înţeleg adolescenţii să facă diferenţa dintre bine şi rău? Cu ce provocări se confruntă? Aceste şi alte întrebări le adresăm astăzi Veronicăi Chicu-Boboc, preşedinta Centrului Media pentru Tineri.

Europa Liberă: Un proaspăt studiu despre necesităţile tinerilor, realizat sub egida Ministerului Educaţiei, sugerează că, în cele mai dese cazuri, maturii, nu reuşesc „să aplece” urechea la nevoile tinerilor. Dumneata lucrezi de ani de zile cu adolescenţii. Există părerea că un tânăr, un adolescent fără o ocupaţie interesantă deviază spre lucruri riscante. Din punctul dumitale de vedere, e dificil astăzi sa-l interesezi de ceva pe un tânăr?

Veronica Chicu-Boboc

Veronica Chicu-Boboc

Veronica Chicu-Boboc: „Nu cred că este mai dificil decât a fost acum câţiva ani. Au rămas la fel lucrurile, doar că adulţii au devenit un pic mai distanţaţi de tineri, zic eu, pentru că această goană zi de zi a noastră, a adulţilor, a părinţilor, de a exista, de a face faţă nevoilor cumva lasă în umbră această legătură cu tinerii, cu copilul din casă, cu adolescentul. Părerea mea este și a fost dintotdeauna că, comunicarea este, de fapt, cheia succesului. Dar se mai pierde aceasta. Și atunci tinerii găsesc rezolvare pentru această nevoie sau lipsă de comunicare în altă parte. Și cum internetul şi reţelele de socializare acum se dezvoltă cu o rapiditate enormă, atunci, bineînţeles, ei găsesc acolo ceea ce nu găsesc în viaţa reală.

Dar nevoia de comunicare, nevoia de dragoste, nevoia de înţelegere, de empatie au rămas întotdeauna aceleaşi. Acestea sunt nişte nevoi de bază ale tinerilor de astăzi şi nu doar de astăzi. De aceea, cred eu, lipsa aceasta de comunicare cu tinerii lasă amprenta în comportamentele tinerilor. Nu este greu să-i interesezi pe tineri. Întotdeauna a fost uşor, dacă ţii cont de nevoile lor, la diferite vârste – nevoia de comunicare, nevoia de socializare, nevoia de a fi ascultaţi, de a fi înţeleşi, de a fi iubiţi, în primul rând. Pentru că ei sunt copii şi au nevoie, pur şi simplu, să fie înţeleşi.”

Europa Liberă: Vorbeaţi despre deficienţele din comunicarea dintre părinţi şi copii. Dar ce să facem atunci în cazul migraţiei? Se vorbeşte foarte mult despre plecarea părinţilor în străinătate ca despre un factor esenţial care distruge destinele tinerilor. Se discută prin Skype sporadic. Ce se poate face în acest caz?

Veronica Chicu-Boboc: „Mai mult decât atât, recent, am văzut un ghid interesant cum să fii aproape de copilul tău, fiind la o distanţă mai departe. Noi am înţeles deja că sunt lucruri pe care nu putem să le schimbăm. Și atunci eu mă bucur că specialiştii găsesc tot felul de căi de a încuraja părinţii, aflându-se chiar la o distanţă, la o depărtare, să fie, totuşi, aproape de copiii lor, de tinerii lor. Şi vreau să vă zic că sunt foarte multe cazuri în care părinţii, fiind la distanţă, copiii aici, chiar lăsaţi şi singuri, cumva, au reuşit să depăşească anumite bariere.

Aceşti tineri s-au realizat bine mersi. Nu vorbesc de partea spirituală, pentru că eu recent, îmi amintesc, am vorbit o cunoştinţă, cu un bărbat care îmi spunea că el a rămas singur, părinţii au plecat peste hotare, când el avea 13 ani şi s-a descurcat singur. Şi spunea aşa: „Aceasta m-a făcut foarte puternic, dar numai eu ştiu câte nopţi am plâns în pernă şi mă gândeam dacă ar fi părinţii mei alături. Şi chiar dacă eu veneam seara acasă şi plângeam, la şcoală, ulterior la colegiu, voiam să arăt că sunt puternic. Şi eram rebel, şi încercam cumva această rebeliune a mea să o vărs peste colegi”. Bine că în cazul lui el s-a realizat frumos şi acum este un om de succes, este tată, are o familie. Şi el, important, zice: „Niciodată nu mi-aş lăsa copiii acasă singuri’.”

Europa Liberă: Dar astăzi, din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt tentaţiile cele mai periculoase, dacă pot spune aşa, pentru un tânăr în societatea moldovenească?

Veronica Chicu-Boboc: „Eu dintotdeauna am zis că nu-i invidiez pe tinerii de astăzi, pentru că lor le este mult mai greu decât generaţiei noastre sau generaţiei de acum 10, 20, 30 de ani. De ce? Pentru că tentaţiile sunt mult mai mari, ispitele sunt mult mai mari. Pe de o parte, sunt mult mai multe oportunităţi, tânărul de azi, dacă vrea să se dezvolte, are atâtea posibilităţi, există Internetul, există accesul acesta rapid la informaţie, sunt tot felul de cursul, tot felul de oportunităţi. Și, în acelaşi timp, sunt foarte multe ispite.

Ispitele vin, în primul rând, şi din această falsă identitate pe care tinerii încearcă să şi-o facă pe reţelele de socializare, ei acolo vor să pară altfel. Şi atunci tinerii preiau aceste comportamente chiar de la semenii lor, crezând că aşa este bine, să fii cool, să fii rebel, să mergi în cluburi, să încerci să consumi alcool, droguri etc. Şi ispitele acestea cu adevărat sunt foarte-foarte mari în zilele de astăzi. Dacă, să zicem, a văzut la cineva un gadget performant, îşi doreşte şi el. Şi, dacă nu există alături un părinte sau nu există părinţii care să-i păstreze acest echilibru prin comunicare, prin armonia din familie, atunci, cu siguranţă, le este greu să facă faţă provocărilor de astăzi.”

Europa Liberă: A fost mediatizat foarte mult cazul recent de la Străşeni, uciderea unei tinere de către alţi câţiva tineri şi lucrul acesta mi-a amintit mie personal de o aserţiune dintr-un roman al

Victor Erofeev

Victor Erofeev

unui scriitor foarte important rus, Victor Erofeev. El zicea într-un roman că cei mai cruzi, cei mai nemiloşi sunt adolescenţii. Cum aţi comenta această aserţiune dumneavoastră?

Veronica Chicu-Boboc: „Cu adevărat, tinerii dintotdeauna, de fapt, sunt cruzi, pentru că sunt lipsiţi de discernământ, le este mult mai greu să facă deosebirea unde este limita binelui şi a răului. Dar aceasta este o componentă a vârstei. De ce şi copiii între ei sunt cruzi? Pentru că sunt lipsiţi discernământ. Aceasta o depăşeşti cu timpul, cu anii şi, mai ales, prin exemplele adulţilor.

Dacă în familie se discută foarte mult despre ce este bine, ce este rău şi părinţii încearcă să prezinte un echilibru al vieţii, atunci lor le este mult mai greu să facă faţă. Ştiu şi eu despre acest caz de la Străşeni, recent am avut ocazia să vorbesc cu niște adolescenţi şi i-am întrebat: „Voi ce credeţi despre aceasta? Cine poartă o vină mai mare?”. Şi, spre surprinderea mea, ei au zis că părinţii. Şi i-am întrebat: „De ce părinţii?”. – „Pentru că părinţii nu i-au stăpânit la timp”. Acesta a fost răspunsul lor, aşa cum l-au înţeles ei. Dar eu înţeleg ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor cuvinte. Ei au vrut să zică că părinţii nu au comunicat cu ei, părinţii nu au ştiut ce fac ei sau alţi tineri. Şi vorbim de mulţi-mulţi alţi tineri, nu doar de cazul acesta.

Până la urmă, tinerii vor să ştie că în spatele lor sunt nişte adulţi, care încearcă cumva să le echilibreze comportamentele, să-i îndrume ce este bine, ce este rău, să le răspundă la nevoile lor. Iar nevoile tinerilor de astăzi au rămas dintotdeauna aceleaşi, de acum 10, 20, 50 de ani. Până la urmă, sunt nişte nevoi generale – nevoia de a fi înţeles, nevoia de a fi iubit, nevoia de a socializa.

Am şi eu în casă o adolescentă şi de fiecare dată îi permit şi o încurajez să vină acasă cu alţi tineri de vârsta ei şi să comunice într-un mediu sigur. Şi îi zic de fiecare dată: „Înţeleg că tu ai nevoie să comunici, să fie aproape de prietenii tăi. Uite, nu trebuie să mergi nicăieri în stradă, să stai sub un gard, vino acasă, vino în ogradă şi comunică”. Eu chiar aş încuraja toţi părinţii să fie mai aproape de nevoile adolescenţilor, tinerilor. Este mult mai uşor să le interzici şi aceasta o fac foarte mulţi adulţi – nu îţi dau asta, nu îţi fac asta, te pedepsesc.

Dar dincolo de aceste cuvinte încercaţi să comunicaţi cu adolescenţii sau cu tinerii, sau cu copilul din casă. Pentru că un adolescent este, mai întâi, un copil. Zilele acestea eram într-un magazin şi am fost foarte atentă, era o fetiţă de vreo cinci anişori, care a intrat cu mama şi striga: „Vreau abţibilduri. Vreau abţibilduri”, ceva voia să-i cumpere. Mama îşi căuta de treburile ei prin magazin şi doar îi spunea: „Închide gura. Taci. Ţi-am zis închide gura. Taci. Nu mă interesează”. Acesta este comunicarea, în mare parte, a părinţilor cu copilul lor.”

Europa Liberă: Deci, cu îndemnul la comunicare şi respect pentru copii, Veronica, mulţumim mult pentru acest interviu.

Veronica Chicu-Boboc: „Cu mare drag. Şi vă doresc o săptămână frumoasă tuturor.”

XS
SM
MD
LG