Brexit, victoria lui Donald Trump, și progresele uriașe ale dreptei si dreptei extreme în țări ca Franța, Olanda, Italia sau Austria (primele trei fiind țări fondatoare ale UE) arată o alunecare aparent de neoprit a peisajului politic european spre dreapta cea mai conservatoare sau spre dreapta extremă.
Chiar și la conferința de la începutul lui octombrie a Partidului Conservator britanic (Tory), o serie de discursuri populiste ale participanților au stârnit indignare si îngrijorare în Europa. S-a vorbit despre restrângerea imigrației, „curățarea” sistemului de sănătate NHS de doctori straini, iar în mod șocant șefa guvernului, Theresa May, a vorbit despre „elita internațională”, făcând-o pana și pe Angela Merkel să riposteze că Londra nu va beneficia de nici o concesie in negocierile sale de ieșire din UE.
Planurile ministrei de interne britanice Amber Rudd de a cere întreprinderilor să-și facă cunoscut numărul de angajați străini arată cum un asemenea discurs cu iz de xenofobie e foarte primejdios. Conservatorii britanici se dovedesc astfel mai extremiști decât Frontul Național francez.
Populism sau „trumpism” (de la Trump) se numește acest sistem politic incantatoriu care are foarte puține de propus afară de întoarcerea la un trecut mitic. Populismul sau trumpismul afirmă că reprezintă revolta săracilor împotriva mondializării. In realitate, populismul nu are nici o reformă serioasă de propus, nu vrea să schimbe nimic și nu propune o ruptură.
Când pretinde că atacă sistemul, populismul in realitate proiecteazã un sistem mitologic la scară planetară, ca si cum niște elite transnaționale, Soros, Rotschild etc. ar controla totul (cu excepția unor sisteme politice exotice și totalitare precum Coreea de Nord si Arabia Saudită).
Populismul pretinde că știe cine e poporul. Că e vorba de restabilirea pedepsei cu moartea in Franța, a torturii in SUA sau a ieșirii din UE în Anglia, populismul e izolaționist, protecționist si recurge la o metaforă mistică a națiunii. In viziunea lor, e vorba de un popor omogen, neted, fără asperități. Ca inainte de al Doilea Război Mondial.
Populismul atacă „meritocrația” creatoare de șomeri, însă în realitate populismul nu asociază poporul la putere, e chiar mai elitist decât sistemul pe care îl atacă. Este toxic, propagă intoleranța și homofobia. Chiar termenul de „populism” este eronat și contraproductiv, pentru că dacă le spui „populiști“, atunci lași poporul pe mâna lor.
La fel de eronat este și să fie numiți „de dreapta”. Pentru a da un exemplu românesc, este foarte ciudat că oameni care se consideră de dreapta pot admira un ideolog totalitar precum răposatul autor de panseuri legionare Petre Țuțea. Dreapta românească admiratoare de Țuțea, Căpitan, legionari se arată astfel total incoerentă.
Dreapta reală, cea cu un program economic, pronează inițiativa individuală... Pentru Țuțea și legionari (noi și vechi), ca și pentru staliniști și maoiști, individul nu există.
Dreapta sprijină individul împotriva statului, în vreme ce pentru Țuțea și legionari, ca și pentru staliniști și maoiști, individul e un corp străin, există doar masa credincioasă, cea a sângelui ortodox în România, iar singurul individ complet acceptat de Țuțea e baba care se roagă la icoane.
Dreapta vrea să nu plătești impozite si taxe - pentru Țuțea și legionarii ortodocși nu doar că ești dincolo de taxe, dar întreaga ta viață e în serviciul corpului mistic al națiunii… Taxele nu au sens, pentru că a te face să plătești impozite ar însemna să ți se acorde o individualitate.
Ideologii dreptei românești obsedați de Țuțea ar trebui să vadă că ceea ce propunea bătrânelul legionar în pijama se situa la antipozii unui stat autentic de dreapta. Corporatismul fascist, cum îl dorea Țuțea, e mult mai aproape de stalinism decât de doctrinele acelor „Chicago boys” ai lui Reagan.
In sfârșit, incoerență supremă, Țuțea era omul care îi numea pe români un „popor de idioți”, iar adoratorii lui zâmbesc extatic când aud asta, ba chiar mai cer.
Dar populismul nu pretinde la o coerență altfel decât cea fantasmagorică, biologică, bazată pe ADN și eventual religie și corporatism forțat.
