Linkuri accesibilitate

Dainius Žalimas: „Trebuie să decidem pentru noi: locuim în Europa sau în altă parte?” (VIDEO)


Vasile Botnaru în dialog cu președintele Curţii Constituţionale din Lituania. (Emisiune în limba rusă).

Doamnelor si domnilor, bine v-am gasit. La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Astăzi vă propun să ascultaţi un interviu. Instructiv, după părerea mea. Din mai multe puncte de vedere. Sper să îmi daţi dreptate după ce veţi aunge la capăt. Că doar asta facem mereu. Punem punct şi o luăm de la capăt. Adică ascultăm şi tragem concluzii. Şi acţionăm în cunoştinţă de cauză. Interlocutorul meu este preşedintele Curţii Constituţionale din Lituania, doctorul în drept Dainius Žalimas, cu care am vorbit în limba rusă. Pentru că în prima duminică a fiecărei luni emisiunea este adrestă şi cunoscătorilor de limba rusă. Cine cunoaşte doar limba română, are la dispoziţie varianta video subtitrată, o găsiţi pe pagina noastră de internet.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Domnule doctor Dainius Žalimas, sunteți una din acele persoane, la experiența căreia Curtea Constituțională din Republica Moldova frecvent face trimiteri. Și anume, atunci când era vorba despre revenirea la alegerile prezidențiale, în baza unor devieri procedurale, se spunea că dumneavoastră, la Vilnius, ați procedat la fel. Ați putea, vă rog, să explicați, cum este posibil acest lucru: să dai la o parte experiența câtorva parlamente, câtorva președinți, și să întorci, ca printr-o mașină a timpului, toată societatea înapoi. Tot ce a urmat şi-a pierdut sau nu valabilitatea?

Dainius Žalimas: „Vă mulțumesc pentru această întrebare. Aș putea să răspund foarte simplu: aceasta nu este o întoarcere înapoi, ci o privire în viitor, ajustarea situației în conformitate cu Constituția. V-ați referit la un deceniu și ceva. Tot ce se întâmpla nu provoca mari dispute. Însă, de fapt, acea situație nu corespundea Constituției și trebuia corectată. Noi toți foarte bine cunoaștem că de obicei - și eu zic „de obicei”, deoarece întotdeauna există excepții, justificate prin apărarea unor valori, poate, mai mari – deciziile Curților Constituționale acționează doar pentru viitor. De aceea, nu trebuie să punem întrebarea că, iată, au fost două sau mai multe parlamente, doi sau mai mulți președinți, legitimitatea cărora nu se pune sub semnul întrebării, deoarece decizia Curții Consituționale acționează doar pentru viitor. Aceasta înseamnă că dacă Curtea Consituțională a recunoscut că amendamentul la Constituție, una sau mai multe, nu corespundea Constituției în acea perioadă, înseamnă că această decizie intră în vigoare din momentul publicării sale oficiale și acționează înainte. Acea redacție a textului care nu era conformă cu Constituția nu mai poate fi utilizată pe viitor. Însă toate consecințele care au existat până atunci se consideră legitime și nici într-un caz nu pot fi contestate retroactiv.

Europa Liberă: În acest caz, îmi apare o altă întrebare. Dumneavoastră ziceți că dacă nu au fost dispute, înseamnă că nu au existat nici motive pentru ele. Dar dacă timp de încă 20 de ani nu ar fi existat motive?

Dainius Žalimas: „Teoretic, această problemă, desigur, putea să apară și în altă perioadă. Eu admit acest lucru. La noi, în Lituania, a avut loc un lucru similar. Litigiul a fost pornit peste opt ani. Este mult sau puțin? Există țări în care astfel de litigii sunt limitate. De exemplu, legislația sau amendamentele constituționale pot fi contestate în decursul perioadei de zece ani – un fel de termen de prescripție. Atât în Lituania, cât și în Republica Moldova, din câte înțeleg, asemenea termene de prescripție nu există. De aceea, litigiul a apărut atunci când a apărut. Însă când şi de ce el apare, aici intră pe rol politicienii.”

Europa Liberă: În ce mă priveşte, nu atât termenul mi se pare important, cât faptul că dumneavoastră, judecătorii Curții Constituționale, puteți să vă împăcați cu existența unei necorespunderi constituționale și așteptați până când cineva, poate, se va adresa la curte. Dar dacă nu se va adresa?

Dainius Žalimas: „Știți, însăși natura puterii judecătorești este diferită de puterea politică. Într-adevăr, chiar și în Lituania noi suntem uneori învinuiți de faptul că noi, chipurile, uzurpăm, ținem în mâini o putere. De aceea, ca să nu existe speculații de acest gen, puterea judecătorească nu poate de la sine să inițieze cauze. Aceasta reprezintă un arbitru imparțial și obiectiv care este chemat să examineze anumite litigii apărute între părți. Atunci când între cele două părți apare un litigiu, ele se pot adresa în instanța de judecată. Însă până când litigiul nu apare, instanța de judecată nu poate de la sine să inițieze cauza. Altfel, nu ar fi existat nicio diferență între instanța de judecată și puterea politică.”

Europa Liberă: Însă partea principală în litigiul examinat este însăşi Constituția. O scoateți de sub bolul de sticlă, unde ea se păstrează ca un etalon al unui metru sau al unei măsuri de greutate, și o comparați cu viața practică.

Dainius Žalimas: „Însă o facem doar atunci când suntem rugați să o facem. Altfel nici nu poate fi, deoarece menirea puterii judecătorești constă în rezolvarea litigiilor. În lipsa lor puterea judecătorească nu poate să întreprindă nimic.”

Europa Liberă: Dar viața oare nu vă oferă pretexte? Dacă vom începe să răsfoim această carte de sub bolul de sticlă, vom descoperi imediat că se încalcă mai multe drepturi constituționale ...

Dainius Žalimas: „De aceea este nevoie de o societate civilă sănătoasă care şi-ar apăra drepturile sale. Dacă oamenii înșişi, anumite persoane, partidele politice, anumite ramuri ale puterii, care consideră că există ceva anticonstituțional, nu ar ridica astfel de probleme, Curtea Constituțională nu va face în acest caz nimic. Doar atunci când există anumite dubii Curtea le poate examina. Pentru că altfel, dacă Curtea ar începe cu de la sine putere să inițieze și să examineze cauze una după alta, aceasta nu s-ar deosebi de Parlament și de Guvern.”

Europa Liberă: O altă întrebare: dar cine judecă? De obicei procedaţi la meditații academice între voi în timpul dezbaterilor sau totuși există „pericolul” să vă lăsaţi influenţaţi de perspectiva politică, practică, vi se face milă de acei oameni și luați partea cuiva. Nu-mi imaginez să puteți examina cauza pur academic.

Dainius Žalimas: „Nu o dată am avut ocazia să prezint rapoarte despre diferența dintre interpretarea oficială a Consituției, pe care o mai numim și doctrină constituțională oficială, și doctrina academică. În cea din urmă putem evidenția viziuni pluraliste, diferite. Foarte des, când savanții scriu articole ei prezintă un anumit punct de vedere, apoi altul și altul. Prin ce este diferită instanța de judecată? Litigiile oricum trebuie rezolvate. Și atunci, într-adevăr, apar asemenea idei: ce, de fapt, ar fi mai echitabil într-o astfel de situație? Ce decizie ar fi echitabilă chiar și față de acea persoană care a inițiat litigiul, ce consecințe vor avea deciziile noastre? Toate acestea au efectul lor, deoarece instanța de judecată nici ea nu este o mașină de interpretare oarbă a legii sau a Constituției. Ea, de asemenea, realizează actul de justiție, deci decide ce interpretare ar fi echitabilă într-o anumită situație. Desigur, noi vedem și fundalul pe care apar litigiile. Însă în aceste scopuri există diferite metode de interpretare a Consituției care nu este doar un text citit literalmente. Trebuie să ții cont și de contextul, și de motivele apariției unei anumite formule constituțuionale, ce scopuri au fost astfel urmărite, ce legături sistemice există între o formulă și alta, chiar și tradițiile istorice ale țării pot uneori să determine o interpretare sau alta, dar și detaliile unei cauze concrete. Deci, luăm în considerare și examinăm totul și doar cântărind toţi aceşti factori putem lua o decizie maxim echitabilă.”

Europa Liberă: Însă foarte rar se întâmplă să existe o părere unică. Practica Curții Constituționale din Republica Moldova arată că, de cele mai dese ori existau divergențe, opinii separate. Pe mine, ca pe un jurnalist, anume acest lucru mă mira. Decizia finală era luată în baza unei votări cu 4 – pro și 3 – contra. Mi se părea inimaginabil ca un singur vot să inverseze rezultatul.

Dainius Žalimas: „Există o astfel de expresie: acolo unde sunt doi juriști sunt și trei opinii. Uneori într-adevăr, ne ciocnim de așa ceva. Însă un alt mecanism nu există. Instanța de judecată este un colectiv și ea nu poate să se dezică de o cauză doar pentru că, să zicem, câțiva judectori împărtășesc o altă opinie. Instanța de judecată oricum trebuie să ia o decizie, să ducă la capăt examinarea, ea trebuie să fie eficientă. Înseamnă că, într-adevăr, decide majoritatea. Însă aș accentua, în primul rând, necesitatea unei anumite culturi a consensului. În cazul unui judecător este importantă nu doar experiența lui academică sau judecătorească. De exemplu, în Lituania, la Curtea Constituţională ajung diferiți savanți din diferite domenii ale dreptului sau judecători așa-ziși de carieră, personalităţi notorii care au lucrat în alte instanțe de judecată. Însă are importanţă nu doar experiența și cunoștințele academice, dar și cultura consensului, calitățile personale și cel mai important: capacitatea de a găsi un compromis. Firește, există și asemenea judecători care uneori se aud doar pe ei înșiși. Poate uneori impasul apare anume din cauza acestor factori subiectivi. Oricum, oamenii, dacă au voință și dorință, pot obține un compromis. Din experiența Curții noastre pot spune că la noi opinii separate în ultimul timp aproape nu există. De ce? Deoacere discutăm până nu ajungem la consens. Acest lucru este, bineînțeles, posibil, dacă privim Constituția din aceeași perspectivă valorică. Desigur, există asemenea litigii și decizii care scot în prim-plan probleme ale moralei, atunci se potconfrunta viziuni incompatibile. De exemplu, am avut o hotărâre care dat răspuns la următoarele întrebări: ce este familia, cum se definește aceasta, doar în baza căsătoriei? Sau căsătoria este doar unul din fundamentele pentru instituirea unei familii? Aici părerile s-au împărțit. Una din magistrate, de exemplu, era adepta unor viziuni tradiționale catolice. Desigur, în acest caz familia se asociază doar cu căsătoria. Însă alți magistrați, majoritatea lor, priveau lucrurile mai larg, ținând cont de faptul cum această problemă este tratată în contextul european, de starea de fapt din Lituania, unde aproape jumătate din familii nu sunt întemeiate pe căsătorie. Noi nu putem să le declarăm în afara legii, să le discriminăm. Nu mai vorbesc despre mamele singure, despre faptul că în urma migrației nepoții rămân cu bunici, dar fără părinți – nu este oare aceasta o familie? În asemenea cazuri existau divergențe și era imposibil să ajungi la compromis. Și atunci decide majoritatea. Însă, credeți-mă, în marea majoritate a cazurilor magistrații inteligenți, care caută căi pentru compromis, pot ajunge la o decizie comună.”

Europa Liberă: Deci, o astfel de discuție într-o cu totul altă zonă geografică ar fi avut un rezultat opus?

Dainius Žalimas: „Ce aveți în vedere?”

Europa Liberă: Să zicem, acolo unde familia înseamnă neapărat căsătoria, unde există anumite dogme.

Dainius Žalimas: „Aș răspunde astfel: noi trăim în Europa...”

Europa Liberă: Slavă Domnului!

Dainius Žalimas: „În Europa există un anumit standard: ce înseamnă family life, viața de familie. Aici ea deja demult nu se reduce doar la căsătorie. Nu voi mai atinge și alte subiecte mai sensibile, cum ar fi căsătoriile între persoane de acelaşo gen. Este altceva. Însă, de fapt, toți au dreprul la ocrotirea vieții de familie: și acei care locuiesc împreună, și acei care sunt legați prin relații naționale și de altă natură. Pur și simplu, există un standard european. Și trebuie să decidem pentru noi: locuim în Europa sau în altă parte? Mereu îmi aduc aminte și aduc acest exemplu: pe data de 1 noiembrie, președintele Curții Constituționale ale Federației Ruse s-a exprimat în spiritul propagandei ruse contemporane, afirmând că Rusia este astăzi un ocrotitor al moralei, al valorilor creștine. Și drept exemplu a numit exact același lucru: definiția familiei, că lui nu-i place egalitatea dintre bărbați și femei, a vorbit și despre implicarea statului în momentele generate, de fapt, de violența în familie. Iată o altă direcție, una zisă tradițională. Aș putea doar cu regret să spun că – nu știu, cum este în Moldova, însă simt că poate fi foarte asemănător – unii apărători de-ai noștri ai valorilor morale „tradiționale” stau pe aceeași platformă ca și domnul Putin sau domnul Zorikin, președintele Curții Constituționale a Federației Ruse. Într-adevăr, aceasta nu este Europa.”

Europa Liberă: Zorikin deja e un nume de referinţă. Doar ţin să precizez că atunci când ați vorbit despre valorile tradiționale ascultătorii emisiunii radio nu aveau cum să vadă şi ghilimele de rigoare. Prin urmare, când vorbim despre astfel de aspecte, cum se poziţionează Curtea Constituțională din Lituania sau cele din Europa, în general, de partea cetățeanului ori de partea statului. Şi iată de ce vă întreb în felul acesta, maşinăria statală adesea este preocupată de existența statului, de idea naţională şi mai puţin de condiţia omului comun. Chiar și întocmirea bugetului sau obiectivele organelor fiscale alteori nesocotesc interesele cetățeanului. Funcționarii, dar și cetățenii uneori, uită că statul există ca să îi fie bine cetățeanului, ca el să se dezvolte și să aibă viitor. Cât de mult vă preocupă această corelație?

Dainius Žalimas: „Cred că aceasta este una din sarcinile principale. Însă noi nu putem să tragem o linie și să spunem că apărăm doar cetățeanul sau doar statul. Constituția reprezintă o urmare a unui contract social. Firește, atât statul, cât și Constituția, apără bunul comun, însă, pe de altă parte, Constituția și statul trebuie să recunoască acele drepturi fundamentale naturale, inalienabile pe care omul le are în virtutea faptului că este om, obţinute odată cu nașterea sa. Desigur, în aceste probleme nu pot exista compromisuri. Statul nu are dreptul să se amestece, să decidă care familii sunt pentru noi bune și care sunt rele, să le separe. În asemenea probleme principiale instanța de judecată este obligată să apere aceste drepturi. Statul este menit să le apere, dar să nu le limiteze. Pe de altă parte, există o altă ramură a drepturilor: drepturi sociale, cum ați şi menţionat, bugetul, alocațiile sociale sau pensiile. Aici, desigur, trebuie să ținem cont de un echilibru, deoarece, pe de o parte, noi nu putem apăra dreptul pentru un anumit tip de pensie sau o alocație socială. Trebuie să ținem cont de circumstanțe. Dacă, într-adevăr, în țară este o criză economică profundă, care în Lituania a fost deja de două ori în perioada independenței, când statul a fost nevoit – subliniez – pentru binele comun să micșoreze pensiile și anumite alocații, dar temporar. Firește, instanța de judecată nu poate să închidă ochii și să spună: trebuie plătite aceleași pensii cu orice preț. În consecinţă statul pur și simplu va deveni falit. Sau vom avea o inflație foarte mare și omul care va primi aceleași bani, în realitate va avea mijloace mult mai reduse. De aceea, trebuie să ținem cont de circumstanțe și să găsim un echilibru între om și stat. Există drepturi indiscutabile care nu pot fi negate în nici un caz: de exemplu, dreptul la viață, interzicerea torturii etc. Nu putem să justificăm limitarea anumitor drepturi politice prin criză economică: de exemplu, dreptul la libera adunare, dreptul la expresie. Însă există drepturi sociale care, desigur, depind de starea economică a statului.”

Europa Liberă: Sau dreptul femeii de a candida în alegeri. Un drept care aproape nu costă nimic.

Dainius Žalimas: „Desigur, este unul din drepturile cetățenești fundamentale. Aici nu poate fi niciun fel de discriminare.”

Europa Liberă: Însă atunci când vorbiți despre particularități: cât de departe poate să meargă instanța de judecată în examinarea cazurilor particulare. În aceată privință aș vrea să vă întreb despre dreptul cetățenilor de a se adresa la Curtea Constituțională cu problemele lor particulare care, desigur, cumva corelează cu Constituția sau evidențiază anumite momente vulnerabile, chiar dacă sunt cazuri particulare. În Lituania cetățenii au dreptul să se adreseze direct la curte?

Dainius Žalimas: „Din păcate, nu. Însă cred că noi vom ajunge la aceasta. Sunt optimist în acest sens. Recent la noi au avut loc alegerile parlamentare. În cadrul întâlnirii mele cu speaker-ul parlamentului, această întrebare a fost una din temele, despre care am discutat și care ne preocupă. La noi pentru aceasta trebuie introduse niște amendamente la Constituție. Sper că puterea politică nu înseamnă doar lozinci...”

Europa Liberă: Aceasta este partea legislativă. Dar ceea ce ține de filozofia acestei probleme: nu veți fi, în primul rând, asediaţi de reclamanţi?

Dainius Žalimas: „Nu, noi nu trebuie să ne temem de acest lucru. Înțelegeți, noi nu trebuie să percepem dreptul de a se adresa în istanța de judecată ca ceva care nu necesită anumite condiții. Dreptul constituțional individual este o tendință europeană: marea majoritate a țărilor europene au așa ceva. Însă aceasta nu înseamnă că te adresezi oricând vrei. Există anumite condiții. Curtea Constituțională este un „last resort” cum se zice în engleză, adică ultimul mijloc în țară pentru a obține dreptate, la care omul recurge doar după ce a trecut prin toate celelalte instanțe. De fapt, instanțele de judecată sunt menite să rezolve litigiile particulare. În cazul în care cetățeanul a trecut prin toate celelalte instanțe de judecată și oricum consideră că decizia finală luată în alte instanțe supreme de judecată nu corespunde normelor constituționale, doar atunci el poate apela la Curtea Constituțională, și nu pe parcurs.”

Europa Liberă: Atunci când la noi au pornit discuțiile despre acest lucru, mai multă lume a avut impresia că va fi creată în mod deliberat încă o instanță națională suplimentară pentru a face mai lungă calea cetățeanului spre Strasbourg.

Dainius Žalimas: „Într-adevăr, aceasta face mai lungă calea cetățeanului spre Strasbourg. Pe de altă parte, este mai bine pentru imaginea țării. Oare este bine că la Strasbourg ajung multe plângeri, ceea ce demonstrează că țara nu poate să le gestioneze pe loc. Însă dacă există plângeri individuale constituționale privind problema constituționalității și nu acea a caracterului echitabil al deciziei instanței de judecată.”

Europa Liberă: Însă cetățenii aveau impresia că la Strasbourg ei mai curând vor găsi dreptate...

Dainius Žalimas: „Este o problemă foarte discutabilă, deoarece la Strasboug, ca și în cazul plângerii consituționale individuale, există condiții foarte dure, care devin și mai aspre.”

Europa Liberă: Nemaivorbind despre termenii examinării ...

Dainius Žalimas: „De aceea, poate, este chiar mai eficient să obții această decizie pe loc, la nivelul Curții Constituționale. Însă aș vrea să subliniez că competențele Curții Constituționale sunt altele. Aceasta, la fel, nu va reevalua în mod automat cauza și nu va micșora pedeapsa, să zicem, de la 5 la 3 ani. Doar dacă un articol din Codul Penal din Codul Procesual-Penal nu corespunde Constituției, cazul trebuie reevaluat. Apropo, nici CEDO nu este o a patra instanță. Ea poate doar să spună dacă a fost sau nu încălcată Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să decidă compensarea daunei. Însă ulterior oricum doar instanțele naționale reevaluează sau nu cauza. Deci, nu trebuie să credem că la Strasbourg vom găsi mai multă dreptare decât pe loc. Cred că va fi mai bine atât pentru Strasbourg, cât și pentru țară, dacă vom putea, pe loc, să gestionăm situația.”

Europa Liberă: După umila mea părere este vorba despre încredere, în primul rând. Cât de mult putem crește înrederea față de Cutrea Constituțională și față de sistemul de justiție, în general. Și care, în viziunea dumneavoastră, este legătura între Curtea Consituțională și sistemul de justiție în ansamblu. Nu mi-aș da cu părerea despre situația din Lituania, însă pot vorbi despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Conform tuturor sondajelor, sistemul de justiție din Republica Moldova are un nivel foarte jos de încredere din partea populației. În această situație este foarte greu să faci justiție, deoarece mereu, orice decizie se va ciocni de un zid de neîncredere. Cum, în viziunea dumneavoastră, poate fi depășită această neîncredere?

Dainius Žalimas: „Aș începe, totuși, cu situația din Lituania. Curtea Constituțională, de fapt, nu face parte din sistemul de justiție general. Cred că același lucru este și în Moldova. Curtea Constituțională rezolvă litigii specifice. Poate, aceasta explică de ce încrederea față de Curtea Constituțională este una mai mare decât față de instanțele obișnuite. Poate, și pentru că din componența Curții Constituționale fac parte 9 membri și se presupune că sunt cei mai buni. În instanțele judecătorești obișnuite, însă, sunt mai mulți judecători, ceea ce, poate, și explică existența mai multor probleme. Pe de altă parte, ce e de făcut ca să ridicăm nivelul de încredere? În primul rând, instanța de judecată trebuie să fie una independentă nu doar de puterea politică, dar și de dictatura mulțimii. În Lituania au avut loc mai multe cazuri când mulțimea încerca să decidă în locul instanței de judecată. Iar dacă instanța de judecată va fi una independentă, ea va fi totodată una consecventă și principială. Atunci societatea va înțelege că este exact ceea, la ce trebuie să acordăm atenție, la ce trebuie să apelăm în cazul litigiilor și să nu facem dreptate prin mijloace ilegale.”

Europa Liberă: Deci, să nu încerce să placă nimănui.

Dainius Žalimas: „Da, Curtea Constituțională nu trebuie să placă cuiva. Însă, pe de altă parte, aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se distanțeze de societate, ci să găsească mijloace de a explica societății într-o limbă yisă „normală”, diferită de formulele juridice sofisticate. Să nu se teamă de societate. Voi povesti din experiența lituaniană privind cauzele neîncrederuu societății față de instanțele generale de judecată. Judecătorii, din păcate, se tem să iasă în fața societății, în fața jurnaliștilor și să explice ce au decis. Poate, este o moștenire a trecutului sovietic de ocupație. Unii judecători demonstrează chiar o atitudine arogantă. Noi trebuie să depăşim aceste motivaţii și atunci încrederea va fi recuperată. Judecătorul este și el un membru al societății. Trebuie să începem cu aceasta. Desigur, în momentul în care el își exercită funcția, el trebuie să facă astfel încât să nu apară dubii, dacă a luat o decizie idependentă sau nu prea, dacă a fost influențat de ceva sau nu. El trebuie să fie principial. Însă, aici toate sunt legate între ele. Judecătorul trebuie să ştie să explice deciziile sale, să se deschidă în fața societății, să comunice, să utilizeze toate mijloacele contemporane de comunicare, chiar și rețelele de socializare. Aceasta ar fi recomandabil, pentru că societatea se dezvoltă.”

Europa Liberă: Însă, pe de altă parte, sunteți sacro-sancții, vă aflați în vârful Olimpului, sunteți inaccesibili, nu mergeți „la vânătoare” cu alți judecători, nu primiți cadouri, evitați să fiți văzuți împreună cu cineva...

Dainius Žalimas: „Știți, să fii văzut într-o companie cu cineva nu este ceva foarte grav, însă să mergi la o vânătoare și așa mai departe îmi amintește de metodele sovietice de realizare a puterii.”

Europa Liberă: Deci, pentru dumneavoastră acest lucru este inaccteptabil ab intio.

Dainius Žalimas: „Da, și ar fi bine ca aceasta să fie clar și pentru toți judecătorii. Într-adevăr, în Lituania au avut loc unele scandaluri legate de astfel de „ocupații”. Și atunci în societate apare un fel de respingere a acestui lucru. De aceea și spun că judecătorul este un membru al societății, dar în momentul în care el își îndeplinește funcția lui, el trebuie să fie independent de toate păturile sociale și să decidă conform principiului dreptății. Și atunci totul va rămâne în albia normalităţii.”

Europa Liberă: Și o ultimă întrebare. În ce măsură activitatea dumneavoastră și ședințele Curții Constituționale seamănă cu ceea ce noi am văzut în realizările clasice ale cinematografiei, inclusiv în remake-ul lui Mihalkov „12”? În ce măsură aceste discuții seamănă cu ceea ce noi am văzut în filme? Într-adevăr au loc aceaste răsturnări de opinii, ciocniri în calea spre adevăr?

Dainius Žalimas: „Totul depinde de caz. Este greu să generalizezi aici. Există cazuri care sunt clare pentru toți, există și altele care necesită mai mult timp pentru discuții. De aceea asemenea ședințe și sunt închise pentru societate. Este o taină justiţială. Ar fi imposibil de redat cum se întâmplă totul în sala de deliberări. Însă judecătorul, pe de altă parte trebuie să respecte și anumite norme etice, inclusiv în momentul în care își expune opinia. Noi încercăm să ne convingem unii pe alţii și astfel ajungem la adevăr. Nu am privit, cu părere de rău, acel film la care v-ați referit.”

Europa Liberă: Este o peliculă cunoscută despre 12 jurați care prin discuții ajung la o decizie unanimă. Însă dumneavoastră în calitate de președinte al Curții Constituționale exercitați o oarecare influență sau sunteți un magistrat de rând?

Dainius Žalimas: „Sunt un magistrat de rând. Și aşa trebuie să fie. Președintele în acest caz înseamnă a fi primul între cei egali. Calitatea de președinte se valorifică în momentele procesuale, în luarea deciziilor administrative. Acesta este și un reprezentant al Curții în relații externe: la conferințe internaționale, în cadrul Organizației Internaționale ale Curților Constituționale. Însă în momentul luării deciziilor președintele Curții are un singur vot.”

Europa Liberă: Însă foarte des între Curtea Constituțională și președintele acesteia se pune un semn al egalității.

Dainius Žalimas: „Societății îi place să privească astfel lucrurile. Nu aș vrea să trec totul pe seama tristului trecut sovietic, dar aceasta îmi amintește de vremuri de tristă pomină. Se vrea foarte mult o personificare a tot ce este posibil. De fapt, trebuie să înțelegem că un singur om nu poate să decidă totul. Noi avem 9 membri, în Moldova sunt 6 membri. Toate părerile contează, toţi judecătorii au câte un vot. Pornind de la această situaţie, ar fi imposibil de personificat și de zis că este un act de justiție al unui singur om. Poate, această percepție există pentru că președintele Curții o reprezintă în relațiile externe. Poate le vine oamenilor mai comod să vadă astfel lucrurile. Însă un semn al unei societăți mature este că justiția este percepută în plan instituțional și nu personal. La fel și în cazul partidelor politice care nu trebuie percepute drept partide ale unui singur om, dar ca o comunitate, unită printr-o idee. Tot ce se edifică în jurul unui singur om adesea se și încheie cu un deynodământ pe potrivă. O cunoaștem foate bine din istorie.”

Europa Liberă: Vă mulțumesc mult. Sper că atunci când veți mai veni la noi, eu nu voi mai avea întrebări privind încrederea și vom putea discuta, cel puțin, despre o experiență comparabilă cu acea a dumneavoastră.

Dainius Žalimas: „Vă mulțumesc!”

Europa Liberă: Vă mulțumesc!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG