Linkuri accesibilitate

Eugenia Prisac: „Sentimentul că ești util societății te motivează ca să trăiești”


Jurnalul săptămânal la Europa Liberă.

EUGENIA PRISAC

Născută la 22 decembrie 1946 în s. Bocani, Fălești. A absolvit Colegiul Pedagogic din Calaraș în 1965, apoi în 1970 Institutul Pedagogic Taras Șevcenko din Tiraspol, Facultatea de Biologie și Chimie. A activat ca profesoară de chimie și biologie în s.Glinjeni , Fălești. În perioada 1978 – 1989 – secretar , apoi președinte al Comitetului Executiv al Sovietului Sătesc Glinjeni de Deputați ai Poporului. Din 1989 pînă în 1992 a fost director al Școlii Medii Glinjeni, iar din 1992 profesoară de chimie și biolojie. Începînd cu anul 1997 – psiholog-școlar în școala din Glinjeni. Din 2008 a activat în calitate de voluntar, mai apoi ca angajat în funcția de psiholog al Centrului de Asistență Socială Nufărul Alb, Glinjeni, Fălești. Pensionară.

Luni

Începe o nouă săptămână. Este a patra după decesul soţului. Trec printr-o perioadă grea a vieţii... În acest răstimp am înţeles atâtea lucruri cărora mai înainte nu le acordam atenţie.

Aşa e viaţa, cu bune şi rele... În această perioadă plină de suferinţă şi emoţii pentru a cîta oară m-am convins că majoritatea oamneilor nu ştim a ne trăi viaţa, a ne bucura de ceea ce ne oferă ea.

În ultima vreme am cunoscut mai îndeaproape putreziciunea sistemului de ocrotire a sănătăţii. Cine oare a putut să ordone ca Salvarea să ducă la spitalul raional doar pacienţii în comă şi cu hemoragii? Ceilalţi pacienţi inclusiv cei cu ciroză hepatică în stare avansată cu ascită trebuie tratată la locul de trai de către medicul de familie. Pentru ce plătim asigurarea medicală, de ce îi obligă pe oameni să îşi procure acea poliţă de asigurare, dacă ea nu valorează aproape nimic? Aş vrea să-i întreb pe guvernanţii noştri, dacă acestea sunt reformele spre binele oamenilor?

Eu îmi găsesc o altă explicaţie. Aceasta este calea de a scăpa de oamenii cărora trebuie să le plătească pensii, medicamente compensate...Aceasta e o metodă de a acoperi golurile din buget după miliardul furat.

Este o dimineaţă posomorâtă la fel ca şi starea mea de spirit.

După ce mi-am hrănit animalele şi păsările, am luat micul dejun, am plecat la şcoală.

Salvarea mea e serviciul. Las pe pragul şcolii grijile şi durerea şi-mi conectez mintea la problemele cotidiene: lecţii, consilieri psihologice, şedinţe scurte la început de săptămână, pregătirea materialelor pentru ziua următoare.

După lecţii vin acasă unde mă întâmpină cei doi pisoi şi un câine jucăuş Cuzea, care îmi menţin starea de echilibru şi senzaţia că cineva mă aşteaptă.

După ce iau prânzul plec la Centrul de Asistenţă Nufărul Alb. Am marele noroc, că atât şcoala cât şi centrul se află la 500-600 m de casă. Acolo mă aşteaptă beneficiarii mei: cupluri mame – copil, copii din grupa de risc, copii cu dizabilităţi... Simt că ei au nevoie de mine, dar şi eu am mare nevoie de ei. Mi se topeşte inima când aceşti copii cu ochişorii plini de inocenţă şi sinceritate aleargă în întâmpinarea mea şi mă îmbrăţişează. Activitatea la centru este ca un refugiu, este o lume aparte. Admir bunătatea şi responsabilitatea colegelor mele, care se străduie să le ofere acestor categorii de beneficiari servicii şi condiţii omeneşti de viaţă.

După activităţi cu copiii mai facem schimb de informaţii despre alţi beneficiari, pe care îi monitorizăm atunci când pleacă din centru.

Afară se întunecă. Ziua e atât de mică, iar noaptea e atât de mare, drumul spre casă mă duce în lumea problemelor. Intelectualul de la sat este un ţăran şcolit. Grija de animale, trebuie să adun ultimele frunze care au căzut, să sap în grădină...

Apoi aprind focul în sobă. În timp ce lemnele ard, mănânc cina, pregătită în grabă şi privesc emisiunile de la televizor. Încă trăiesc sub impresiile rezultatelor alegerilor prezidenţiale, care îmi produc senzaţia unui gust amar. Admir inteligenţa, curajul şi optimismul acestei doamne, Maia Sandu. Sunt mândră de diaspora noastră şi mă întristează oamenii indiferenţi, oamenii care trăiesc doar cu ziua de astăzi şi se gândesc doar la sine.

E noapte târzie. E ora când mă rog lui Dumnezeu pentru apropiaţii mei şi pentru poporul meu amărât şi rătăcit.

Noapte bună Moldovă! Oare pentru cât timp?!

Marți

Sunt de serviciu la primul etaj în şcoală. Întâmpin elevii, colegii mei. Mă strădui să zâmbesc, chiar dacă îmi este greu pe suflet.

Am prima lecţie în clasa a VIII-a „Educaţia pentru toleranţă” , un curs opţional foarte interesant şi util. Discut cu elevii diferite situaţii din viaţă când trebuie să fim toleranţi şi ce trebuie să nu tolerăm. Ei dau exemple cum să nu tolerăm nedreptăţile, lipsa de cultură, mizeria din jur etc.

Cât de mult avem de învăţat în acest domeniu toţi, indiferent de vârstă, statut social etc.

În timpul unei ore libere am fost la oficiul poştal ca să-mi ridic pensia şi să achit serviciile comunale. De obicei e lume multă, dar este un bun prilej să auzi cum discută şi oamenii simpli despre politică, despre alegeri. Aici auzi ofurile celor de la talpa ţării, care îşi ridică o pensie de 400 - 500 lei după ce au muncit o viaţă. Cum poţi să-i explici la fiecare care l-a votat pe Igor Dodon, că preşedintele nu-i poate mări pensia, că el ne împinge în ghiarele vulturului cu două capete...

Mă bucur că sunt şi dintre cei care au alte păreri, care văd lumea cu alţi ochi şi atunci mă gândesc că încă nu e totul pierdut...

Revin la şcolă. Elevii îmi încarcă bateriile cu energie, colegii discută ce au privit la televizor, ce au citit în internet. Mă bucur că lucrez într-un colectiv integru, sănătos unde oamenii nu se divizează după criterii de partid.

Am colegi tineri, inteligenţi şi responsabili, pe care îi admir şi care mă fac să mai sper că vor veni şi timpuri mai bune.

Paşii mă duc spre casă unde mă întâmpină câinii şi pisicile. După prânz plec la centrul de asistenţă socială. Acolo mă aşteaptă beneficiarii mei: o mamă de 20 de ani cu trei copii, o mamă lipsită de instinctul matern, care nu-şi mângâie o dată un copil, nu-i sărută aşa cum o fac mamele bune... O altă mamă, care luptă cu cancerul, dar are atâta sete de viaţă... Cele două fetiţe o motivează să trăiască, deoarece ele îi sunt sensul vieţii. Alţi beneficiari cu biografii triste şi suflet mutilat...

Iar eu mă ocup de completarea unor fişe de evaluare, a proceselor verbale ale activităţilor cu beneficiarii. E prea multă birocraţie, prea multe hîrtii se cer. Eu pledez pentru mai mult lucru, dar cum le poţi dovedi şefilor că lucrezi, dacă nu scrii?!

S-a întunecat de-a binelea. La toate casele ard luminile, doar la mine e întuneric. Mă aşteaptă grijile casei. Salvarea e televizorul, care îmi crează impresia că nu sunt singură şi telefoanele. Mare minune este tehnica informaţională de calcul! Vorbeşti cu cei apropiaţi, îţi vezi copiii, nepoţii. Ce bine e că poate beneficia de aceste servicii şi populaţia rurală!

Am rămas profund indignată de modul cum a fost percheziţionată casa avocatei Ana Ursachi. Oare aceştea sunt oameni ai legii. Adevărat dezmăţ şi în politică, şi în justiţie.

Noapte bună Moldovă! Oare ce ne aşteaptă mâine?

Miercuri

M-am trezit dis-de-dimineață, mi-am pus la cale toate treburile gospodărești.

Pentru mine munca este o prioritate. La vîrsta cînd în desaga vieții am 46 ani de activitate pedagogică, munca îmi menține tonusul vital. Activez doar pe jumătate de unitate de psiholog-școlar la gimnaziul din sat și jumătate - la Centrul de Asistență Socială Nufărul Alb. Aș minți dacă aș spune că latura materială e de neglijat. Mai mult lucrez pentru satisfacția morală. Sentimentul că ești util societății te motivează ca să trăiești.

Am vizitat la domiciliu împreună cu dirigintele și asistentul social un elev, care nu frecventează regulat școala. M-a întristat starea deplorabilă în care trăiesc unii oameni...

Cînd am revenit la școală purtam o povoară grea în suflet. Atîtea case pustii, unele frumoase, îngrijite, altele – se ruinează, cu grădini în raragină... Gîndul mă duce la cetățenii diasporei, cei care au apucat drumul străinătății pentru a-și găsi un loc de muncă, cei cărora li s-a violat dreptul la vot și contestațiile cărora responsabilii vor să le neglijeze. Exodul masiv al tinerilor peste hotare face ca satele noastre să îmbătrînească. Cînd am venit la lucru în 1970 în satul Glinjeni în școală erau 1137 elevi. Astăzi în gimnaziu învață numai 264 de copii, alte argumente sînt de prisos.

Urmează activitatea individuală cu elevii ce au cerințe educaționale speciale . În gimnaziu avem 11 astfel de copii. Unii au diagnoză destul de severă: paralizie cerebrală infantilă, sindromul Dawn, autism. Vă spun cu mîina pe inimă, îmi place să lucrez cu acești copii. Mă bucur cînd un copil cu o dizabilitate severă vine în Centrul de Resurse al Educației Incluzive și se simte bine, îi este interesant, învață ceva util și trăiește satisfacția îndeplenirii unor însărcinări. Oare poate fi ceva mai frumos, decît să-l faci măcar un pic fericit pe un copil bătut de soartă ? !

Drumul spre casă și prînzul mi-au dat un pic de răgaz minții ca să se odihnească. Apoi am fost la centrul de asistență socială, unde am participat la cursuri de formare profesională continuă, în cadrul cărora am studiat Standardele minime de calitate pentru Serviciul social Centrul de zi Pentru Copii în Situație de Risc.

Întunericul ne duce pe la casele noastre. Mă așteaptă flămînzi cei 2 pisoi: Musea și Filea și zburdalnicul de caine Cuzea, care aleargă fericit cînd vine stăpîna acasă.

Urmează ritualul de seară. Aprind focul în sobă, pregătesc cina în timp ce televizorul mă informează cu ultimele știri. Tot felul de noutăți : accidente, percheziții, rețineri... Reținuți sînt doar

peștișorii,, Eu aștept să fie trași la răspundere ,, rechinii,, , cei care au furat miliardul, cei care ne-au adus la sapă de lemn.

Îmi aduce liniște în suflet apelul telefonic de la copii. Fiica din Germania cu cele două nepoțele îmi spune că e totul bine și mă liniștește că nu trebuie să plîng că ea este departe de casă. „Bocește-l, mămică, pe Radu, că trăiește în Moldova...”

Doamne, oare chiar nu merită oamenii acestei palme de pămînt un trai decent?!

Oare pentru o astfel de libertate am luptat ? !

Noapte bună Moldovă !

Joi

Ceasul biologic mă trezește la ora șase. Ies afară și văd deja lumină la vecinii mei. Ei pleacă la serviciu cu noaptea în cap, la 6.30 ies din ogradă. Marin lucrează la o întreprindere de construcție condusă de un sătean de al nostru în orașul Bălți. Gestul managerului acestei întreprinderi e demn de urmat pentru mulți oameni de afaceri. Dînsul a pus la dispoziția sătenilor un autocar mare, care transportă zilnic lucrători în or. Bălți. Aceasta înseamnă că el a contribuit, ca în circa 40 de familii tatăl să vină seara acasă și să primească regulat un salariu. Viorica soția lui e cusătoreasă la o întreprindere moldo -italiană din sat. Vine acasă cînd amurgește. Le este greu, dar își păstrează familia, seara și în zilele de odihnă sînt împreună cu cei doi feciori gemeni, elevi în clasa IX-a, care nu prea se dau la carte.

Cu toată insistența părinților, ca să-i urmeze exemplul fiicei mai mari, astăzi studentă la ASEM, ei refuză categoric să-și continuie studiile la liceu. Părinții le dezvoltă toate deprinderile de viață, ca să fie buni gospodari, să iubească munca și să știe prețul banilor.

Am descris o situație obișnuită. Dar am făcut-o din considerentul, că în activitatea mea de psiholog mă confrunt cu realitatea crudă de la sate: familii dezintegrate, copii lăsați fără supraveghere, bătrîni singuratici... Părinții se transformă adesea în sponsori, care le trimit doar bani și îi educă prin Skype.

Efectele fenomenului de migrație le vom simți încă zeci de ani înainte. Pentru mulți copii familia nu mai constituie un model demn de urmat. Pentru acestea s-au schimbat valorile umane. Banii, mașinile, telefoanele performante sînt pentru ei pe primul plan.

Goana după bani îi face pe oameni neoameni. M-a îngrozit informația despre dezastrul cu produsele alimentare alterate din cantinele instituțiilor preșcolare și școlare din capitală, despre licitațiile trucate, dar oare numai aici au avut loc astfel de încălcări ? Cîte astfel de probleme care afectează societatea cer soluțiuonare urgentă din partea celor care s-au cocoțat în fotolii moi și ne conduc. În timpul campaniilor electorale promit marea și sarea, se ceartă în parlament și nu știu ce limbă vorbesc, nu le convine istoria unora și un șir de alte probleme, care nu țin de mintea lor.

În rest e o zi ca toate celelalte.

Itinerarul cunoscut: școală - casă - centrul de asistență socială – casă. Probleme cotidiene, griji lumești ale omului de la țară, emoții sufletești, apăsătoare, prin care trecem fiecare la timpul lui. Important e să găsim în noi puteri și să conștientizăm că viața e atît de scurtă și trebuie să ne bucurăm de ea și s-o trăim cu demnitate...

Va veni soarele și pe strada noastră ! Trebuie doar să împrăștiem norii.

Noapte bună, Moldova.

Vineri

Afară e întuneric. Pe la case apar lumini ici colea. Aș putea să mai stau în pat, dar grijile nu-mi permit. Am de arat în grădină, vreau să nu mă prindă iarna cu lucrările neterminate. Trebuie să-mi îngrop trandafirii din fața casei. Acestea îmi sînt planurile pe mîine, sîmbătă. Mă rog lui Dumnezeu să mă țină sănătoasă și să fie timpul favorabil...

Am scos din dulap hainele soțului și le pun în pungi. Se zice că după 40 de zile le poți da de pomană. Așa spun, așa voi face. Respect traditiile creștinești, măcar pe cele care le cunosc. Îmi pare că astfel îi ușurez suferința soțului decedat, care acum răspunde în fața lui Dumnezeu pentru păcatele făcute pe Pămînt.

Dar gîndurile mă împing la păcate. Oare cei ce ne conduc se gîndesc că viața e atît de scurtă și trebuie odată să răspunzi pentru toate relele și nedreptățile comise ? Dar ce face biserica noastră ?

S-a gîndit mitropolitul Vladimir când îl ajuta pe Igor Dodon să ajungă președinte, măcar un pic la binele acestui popor? Nu cred ! El îndeplinește dispozițiile patriarhului rus, neglijînd faptul, că biserica este casa de rugăciuni, Casa Domnului. Eu mă închin în fața preoților ce trăiesc în Muntele Atos, în schituri, dar și a preoților noștri, care respectă toate rigorile bisericești, preoți, care duc o viață modestă părintească. Eu nu cred în preoții care fac politică în biserică, care trăiesc în palate și se plimbă cu jeep-uri.

Cum să susții o conducere coruptă pînă în măduva oaselor, care a trădat acest popor, care l-a umilit și l-a condamnat la sărăcie pe zeci de ani înainte?! În cine să ai încredere, dacă nu-i un organ de conducere credibil ? Justiția e compromisă total, atît judecătorii cît și procurorii și terminînd cu proslăvita Curtea Supremă de Justiție. Cum se zbate judecătoarea Manole cu sistemul corupt și nu poate dovedi dreptatea ei și ai celor peste 400 mii de semnatari pentru desfășurarea unui referendum ?

Dar Consiliul Coordonator al Audiovizualului, care e ca un balaur ce vrea să înghită Jurnalul TV?

Dar Comisia Electeroală Centrală, care închide ochii și nu vrea să vadă atîtea încălcări grave din timpul recentelor alegeri. Și tot așa mai departe pînă la primăriile din sate, în fruntea cărora stă cîte un plahotniuc mititel...

Trăim într-un stat captiv, stat polițienesc, care apără interesele oligarhilor, dar nu ale poporului...

Clasa politică din parlament e compromisă total, indiferent de coloratura politică. Ghimpu a compromis ideia unionismului, iar toți împreună au compromis calea integrării europene.

Mai apare cîte o rază de speranță. M-a bucurat atmosfera de la filarmonică și spiritul publicului de la întîlnirea cu Băsescu. Dar suntem încă prea puțini adevărați unioniști. În nădejdea celor de sus unirea rîmîne un vis prea îndepărtat. Unirea trebuie s-o facem noi, de jos. Și o facem, drept că prea lent. Toamna aceasta trei foste eleve ale mele, de altfel și vecine, s-au căsătorit cu români de peste Prut. Relații de rudenie, legături strînse între oameni simpli. Sînt pași mici, dar siguri

Plec la școală. Acolo am o echipă de voluntari, care vor repartiza pliante la clasele mari.

Astăzi demarează campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Avem mult de lucru în acest domeniu și nu numai în timpul campaniei. Am proiectate diferite activități, atît cu elevii, cît și cu părinții. Mă voi strădui să le îndeplinesc , deoarece această temă mă doare, mi-i cunoscută nu din literatură, dar din propria experienței de viață. Eu singură am fost o victimă a violenței. Am luptat cum am putut și cu mentalitatea oamenilor de la țară și cu imperfecțiunea legilor...

Violența e viciu grav de care e afectată societatea. Violență întîlnim peste tot : în stradă și acasă, între copii și între maturi... Campania Electroală din această toamnă a generat un alt tip de violență – cea politică. Partidul Socialiștilor susținut de holdingul lui Plahotniuc, ca o haită de cîini, ca un roi de viespi , au supus-o unui torent violent denigrator, murdar și mincinos la adresa Maei Sandu, numai să ajungă la putere. Și au ajuns. Avem ce am ales : conducere murdară și mincinoasă.

E zi de vineri... Aștept „Vocea Romaniei”. Îmi pregătesc spălăturile pe care le calc în timp ce concurenții evoluează. Folosesc rațional timpul, fiindcă e scump. Urmăresc cu interes evoluția basarabenilor noștri și simt un sentiment de deosebită mîndrie, cînd aud cuvinte frumoase la adresa lor.

Mi s-a împlut inima de bucurie cînd cei patru mentori, Tudor Chirilă, Smiley, Moga și Loredana Groza , discutau între ei spunînd , că basarabenii au o sensibilitate deosebită, sînt foarte responsabili și talentați.

Iar despre Ștefănel Roșcovan, Loredana a spus că e cel mai talentat puști pe care l-a avut la „Vocea Romaniei”.

Așa că mai avem și cîte un prilej de mici bucurii, care ne fac ca în sufletele noastre să nu moară speranța și să continuăm să luptăm. Să luptăm cu indiferența din noi, cu lenea și alte metehne pe care le avem. Pentru libertate oamenii luptă de sute de ani, iar noi suntem încă boboci...

Trezește-te, Moldovă !

XS
SM
MD
LG