Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Timpul


Invitata de astăzi este Lia Ciutac

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:29 0:00
Link direct

„În ediția de vineri, 2 decembrie, jurnaliștii ziarului TIMPUL au pregătit un reportaj dintr-un sat din nordul țării și anume Cinișeuți, Rezina. Jurnaliștii au vorbit cu oamenii simpli care ne-au relatat despre cum decurg treburile în sat și care sunt așteptările oamenilor de la președintele ales pe 13 noiembrie.

În ediția curentă avem și o opinie desfășurată despre o deputată cu o leafă de șapte ori mai mare decât a lui Candu care l-a finanțat pe Igor Dodon în campania prezidențială.

Una dintre colegele mele a făcut o analiză a situației referitor la alimentația din grădinițele și școlile din Chișinău, unde copiilor le-a fost pus pe masă alimente alterate și nesănătoase. Mai mult ca atât, jurnalista a tras cu ochiul peste meniul copiilor din alte țări.

Tot în acest număr avem și un interviu cu Nelea Rusu, șefa Direcției politici de asigurări sociale din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care ne-a relatat mai multe despre schimbările în reforma de pensionare care vor avea loc începând cu anul 2017.

Fiindcă ne aflăm în săptămâna „Moldova eco-energetică” nu am putut trece pe alături de acest domeniu. Colegii mei au relatat despre un producător autohton care realizează utilaje de producere a biocombustibilului.

La pagina de cultură, cititorii noștri vor găsi un interviu cu „Luceafărul de dimineață” al României, actrița Maia Morgenstern, care este și director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Artista a acordat un interviu pentru ziarul TIMPUL, în care ne-a dezvăluit când vom putea urmări spectacole ale Teatrului Evreiesc și la Chișinău.

Cititorii TMPULUI vor putea găsi și alte subiecte sau editoriale actuale, atât din domeniul politic sau economic, cât și în cultură, social sau istorie.”

XS
SM
MD
LG