Linkuri accesibilitate

Invitata emisiunii de astăzi este Victoria Vasilos.

„În cadrul concursului turistic „Pomul vieții – Moldova 25”, consacrat sărbătoririi a unui sfert de veac de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, două eleve de la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” s-au învrednicit de premiul mare. Este vorba de Mihaela Ciliuță și Mihaela Stepanchevici, care au redat în versuri atractivitatea celor mai importante locuri turistice din raion.

Nancy Sandu și Valeria Alexeiciuc sunt două tinere violoniste care au obținut locul I și II în cadrul festivalului-concurs național al interpreților violoniști „Filip Todirașcu”, ediția a XIII-a.

În cadrul evenimentului cultural dedicat celor 343 de ani de la fondarea orașului, titlul de „Cetățean de onoare al orașului Glodeni” i-a fost acordat lui Victor Pelin, care a activat zeci de ani în domeniul administrației publice.

Privighetorile din suflet” - așa a fost intitulată cartea lansată recent de Tamara Vieru din satul Hîjdieni. Cartea, în sine, include un mănunchi de versuri scrise de 19 condeierii hîjdieneni.

Conform datelor înregistrate de Inspectoratul de Poliție Glodeni, tot mai mulți copii au tendința de a abandona domiciliul, indiferent de statutul lor social. Cu regret, în perioada a zece luni ale anului curent, au fost înregistrate 11 cazuri de abandon de domiciliu.

În cadrul rezervaţiei naturale Pădurea Domnească, este în derulare proiectul de construcţie a unui ţarc cu o suprafaţă de 11 hectare pentru repopularea a 20 de exemplare de cerb nobil, precum și crearea unei arii protejate transfrontaliere în baza Rezervației Naturale Pădurea Domnească. Printre partenerii proiectului este și Consiliul Judeţean Iaşi.”

[Transcriere: Nicu Gușan]

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG