Linkuri accesibilitate

Un raport alternativă asupra concesionării Aeroportului Internațional Chișinău


O concesiune în defavoarea intereselor statului, făcută cu încălcare legislației în vigoare.

În Parlament a fost creată în 2015 o comisie care să evalueze concesionarea aeroportului Chișinău - dacă a fost legală, și dacă firma concesionară își respectă promisiunile. Din comisie fac parte deputați din majoritate și din opoziție, care nici în această chestiune nu se pot pune de acord, astfel că fiecare din „tabere” și-a făcut propriul raport. Autorii raportului opoziției, care se tem că nu vor ajunge să-l prezinte în plen, l-au făcut cunoscut astăzi măcar la o conferință de presă.

Raportul de alternativă, cum l-au numit autorii, este semnat de deputaţii socialişti şi liberal democraţi care fac parte din comisia de anchetă şi a fost prezentat de preşedintele comisiei, liberal-democratul Iurie Ţap. Întrucât raportul de forţe în comisie e de patru la cinci în favoarea majorităţii, şansele ca raportul opoziţiei să fie audiat în Parlament sunt minime. Tocmai din acest motiv, opoziţia a decis să-şi prezinte constatările in fata presei.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:17 0:00
Link direct

Darea în concesiune în 2013 a Aeroportului Internaţional Chişinău a fost lipsită de temei şi a fost în defavoarea intereselor statului, iar tranzacţia s-a făcut cu încălcarea legislaţiei, inclusiv în ce priveşte selecţia firmei concesionare. Acestea ar fi, pe scurt, principalele concluzii la care au ajuns semnatarii raportului de alternativă. Iurie Ţap a spus că raportul oricum va fi transmis Guvernului, Președinției, Procuraturii şi CNA.

„Vom cere întreprinderea măsurilor respective: Guvernul să renegocieze contractul de concesiune, să fie anulată taxa de modernizare şi aducerea clauzelor contractului în conformitate cu legea cu privire la concesiuni. (…) Procuratura Generală şi CNA să verifice activitatea şi responsabilitatea conducătorilor autorităţilor centrale, a funcţionarilor publici care au fost implicați în procedurile de concesionare în contextul acelor încălcări ale legislaţiei la care ne-am referit.”

Iurie Ţap a mai spus că ar exista suficiente temeiuri pentru rezilierea contractului de concesionare. Doar că e o procedură mai complexă şi poate fi urmată de litigii. Tocmai din acest motiv s-a propus renegocierea contractului, a precizat Iurie Ţap.

Această propunere a opoziţiei a fost însă exclusă din raportul de bază al comisiei de anchetă aprobat de deputaţii majorităţii, a lăsat să se înţeleagă democratul Sergiu Sârbu. El ne-a spus că raportul ar urma să fie audiat la una din următoarele şedinţe ale Parlamentului. Documentul a preluat doar o parte din concluziile opoziţiei, ne-a spus Sergiu Sârbu:

„Constatările sunt cam aceleaaşi, dar cu mici excepţii. În opinia separată a domnul Ţap, pentru e o opinie separată, el nu are dreptul să facă un alt raport, el a venit cu unele propuneri care depăşesc vădit limitele de competenţă ale comisiei de anchetă. Nu avea dreptul să facă acele propuneri pe care le-a făcut, deoarece acele pretinse încălcări pe care domnul Ţap le-a prezentat deja au fost obiectul unui contencios administrativ şi instanţa nu a confirmat acele încălcări. De aceea noi nu am putut să includem în raportul de bază acele propuneri şi constatări. În plus, domnul Ţap a făcut unele constatări subiective, personale, pe care noi la comisie le-am combătut.”

De cealaltă parte, Iurie Ţap susţine că raportul votat de majoritate ar conţine concluzii „trunchiate”:

„Noi am elaborat acest raport. Dumnealor l-au trunchiat. Concluziile noastre şi analiza noastră au fost modificată şi au aprobat raportul comisiei cu cinci voturi contra patru în favoarea lor.”

Comisia parlamentară de anchetă, creată în decembrie 2015, urma să-şi prezinte raportul încă în luna mai, dar audierea acestui document a fost amânată.

Amintim că decizia de dare în concesiune a aeroportului a fost luată în ultima zi de mandat al Guvernului condus de Vlad Filat, pe 30 mai, 2013. Tranzacţia s-a făcut pentru 49 de ani în favoarea unor investitori ruși reprezentați de Ilan Shor, actualmente cercetat în dosarele devalizării Băncii de Economii. Guvernul işi motivase decizia prin situaţia economică nu tocmai strălucită a aerogării. Tranzacţia din start a fost criticată dur de mai multi experţi, care vorbeau despre „înstrăinarea” unei companii sănătoase şi profitabile.

Propunerea de a rezilia contractul de concesiune a fost de mai multe ori în atenţia autorităţilor. Mai întâi fostul premier Chiril Gaburici, după care şi succesorul său Valeriu Streleţ, au insistat, dar fără succes, pe anularea tranzacției. Rezilierea contractului a fost recomandată şi de CNA, care spune într-un raport că firma concesionară Avia Invest, în loc de bani proprii, utilizează pentru îmbunătăţirea infrastruturii de la aeroport profiturile pe care i le aduce aerogara şi, în plus, deturnează o parte din aceste venituri către alte afaceri ale controversatului businessman devenit primar de Orhei, Ilan Shor.

Darea în concesiune a fost obiectul a două litigii, unul al sindicatelor, altul al liberal-reformatorilor. În ambele cazuri Curtea Supremă de Justiţie a statuat că nu există nimic ilegal în concesionarea aerogării.

Previous Next

XS
SM
MD
LG