Linkuri accesibilitate

Interviul dimineții.

Tamara Grejdeanu și Nicu Gușan - în studioul Europei Libere de la Chişinău şi cum anunțam mai devreme discutăm în această dimineață despre procesele de achiziții publice, cum sunt organizate și cum pot fi excluse neregulile. Interlocutoarea noastră este Olesea Stamate, președinta Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă. Am întrebat-o întâi de toate dacă dosarul licitațiilor trucate pentru aprovizionarea cu alimente a grădinițelor este un caz singular sau putem vorbi despre un fenomen în acest domeniu.

Olesea Stamate: „Cu siguranţă, nu este un caz singular. Este atât de acut sau este atât de dificil, deoarece vizează un subiect foarte sensibil, alimentaţia copiilor. Dar, din experienţa noastră de monitorizare, asemenea cazuri se întâmplă în toate domeniile, în toate sectoarele, cel puţin, cele pe care le-am monitorizat. Acum nu este neapărat necesar că, dacă licitaţia a fost trucată, calitatea produsului va fi proastă, cum este în cazul respectiv. Putea fi trucată licitaţia pentru a favoriza un concurent sau altul, însă produsele să fie de calitate relativ ok, adică comparabilă cu a celorlalţi, pe care ar fi putut să o ofere alţi ofertanţi. Însă problema cu trucarea, de fapt, a achiziţiilor este că, în momentul în care achiziţia este trucată, înseamnă că sunt, cel puţin, două părţi interesate în acest aranjament, de partea agentului economic şi de partea autorităţii contractante. Şi atunci, autoritatea contractantă, în cazul în care depistează anumite neajunsuri, anumite probleme la implementarea contractului, nu mai are acel curaj să zică: „Uite, nu faci faţă promisiunii, reglementărilor contractuale”, fiindcă ştie că a fost complice la această fraudă.”

Europa Liberă: Cum se întâmplă că aceste scheme funcţionează de ani de zile? Mecanismele de control sunt îngăduitoare pentru mascarea neregulilor? Sau ce se întâmplă?

Olesea Stamate: „Legislaţia nu poate fi a tot comprehensivă sau exhaustivă în atât ca să reglementeze până la cel mai mic detaliu. Şi chiar dacă ar face-o, oricum, se găsesc de fiecare dată soluţii sau căi pentru a evita anumite reglementări. Este, în primul şi în primul rând, lipsa responsabilităţii autorităţilor contractante de cele mai multe ori. Că este o lipsă a controlului de cealaltă parte, da. Dar, în primul rând, trebuie să vorbim despre faptul că autoritatea contractantă, care achiziţionează un bun, serviciu trebuie să aibă responsabilitatea pentru achiziţia pe care o face. Trebuie să o facă cu simţul că banii respectivi nu sunt ai managerului instituţiei sau ai grupului de lucru care efectuează achiziţia, ci sunt ai publicului, ai cetăţenilor care au contribuit prin achitarea impozitelor etc.”

Europa Liberă: Vorbind despre bani, de multe ori auzim că s-a ales agentul „X” pentru că a oferit cel mai mic preţ. Este oare acesta un criteriu bun pentru a selecta anumite oferte? Cum sunt selectate, în general, aceste oferte?

Olesea Stamate: „Legislaţia, care a fost în vigoare până la 1 mai anul curent, Legea veche cu privire la achiziţiile publice, prevedea două tipuri de achiziţii cele mai frecvent întâlnite – cererea ofertei de preţuri, deci, achiziţia prin cererea ofertei de preţuri şi licitaţia publică, deci, pentru COP, aşa zicem noi pe scurt, cererea ofertei de preţuri, de regulă, se aplica cel mai mic preţ. Însă pentru licitaţia publică autoritatea contractantă întotdeauna a avut posibilitate de a manevra cu criteriile de selecţie în aşa fel, ca să poată, cel puţin, să acorde un punctaj mai mare aspectelor de calitate şi, respectiv, cumva să poată echilibra acest aspect. Acum acest lucru a devenit comun, atât pentru COP, cât şi pentru licitaţia deschisă. Adică, autoritatea contractantă deja pentru ambele proceduri are la discreţie să folosească fie criteriul de cel mai mic preţ, fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Pe de o parte, este bine, dar pe de altă parte, este şi, poate, un pas înapoi, deoarece permite părţii contractante şi pentru achiziţiile mari, care se efectuează prin licitaţii deschise, să utilizeze criteriul cel mai mic preţ.”

Europa Liberă: Şi atunci când grupul de lucru are responsabilitatea deplină pentru acţiunile pe care le întreprinde şi când, ulterior, se află că o licitaţie se fraudează, statul nu este prejudiciat în acest caz? Condiţiile înscrise în caietul de sarcini care avantajează anumiţi participanţi nu aduc anumite pierderi?

Olesea Stamate: „Sigur că aduc pierderi. Şi de aceste aspecte de fiecare dată vorbeşte Curtea de Conturi, în momentul în care face auditul la anumite instituţii şi are şi compartimentul din raportul acesteia, care se referă la licitaţii, atenţionează asupra anumitor momente de genul acesta. Altminteri, vedem şi organele anticorupţie, care reacţionează în anumite cazuri. Desigur că statul este prejudiciat. Statul este prejudiciat în mai multe feluri. Unul, că nu se achiziţionează cel mai bun produs la cel mai bun preţ. Doi, că, de regulă, contractele care sunt fraudate sunt implementate defectuos. Deoarece ele urmează unei anumite înţelegeri între autoritatea contractantă şi agentul economic şi ei se acoperă unul pe altul.”

Europa Liberă: Ce ar putea schimba starea de lucruri din domeniu, dacă ar fi mai multă transparenţă, planurile de achiziţii ar fi publicate cu mult înainte de desfăşurarea licitaţiei?

Olesea Stamate: „Acum, ultima modificare care a fost făcută la deja noua Lege cu privire la achiziţii publice prevede şi eliminarea totalmente a controlului ex-ante de către Agenţia de achiziţii publice. Prevederile respective intră în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Ceea ce înseamnă că, dacă până acum autorităţile contractante transmiteau toată documentaţia de licitaţie către Agenţia de Achiziţii Publice pentru aprobare şi înregistrarea contractului, de la 1 ianuarie nu vor mai face acest lucru. Pe de o parte, ne mişcăm cu paşi foarte rapizi spre o autonomie aproape deplină în achiziţiile publice nu doar pentru autorităţile locale de nivelul unu şi doi, dar şi pentru toate celelalte autorităţi contractante, care sunt aproape de 5.000. Pe de altă parte, este un pas foarte riscant, dat fiind faptul că achiziţiile se desfăşoară cu multe-multe probleme. Şi noi am observat acest lucru pe parcursul monitorizării și acum şi jurnaliştii de investigaţie, şi CNA. În contextul în care nu mai există un control ex-ante asupra procedurii de licitaţie, unicul control care poate fi este din partea societăţii civile. Deci, organizaţiile neguvernamentale, cetăţenii, mass-media. Însă pentru ca acest control să fie eficient, avem nevoie de transparenţă maximă.”

Europa Liberă: Dar nu o dată presa a publicat investigaţii care arată că unele licitaţii au fost trucate sau în care sunt evidente conflictele de interese. Nu există o reacţie din partea autorităţilor la astfel de investigaţii.

Olesea Stamate: „Da. Intrăm deja în bucătăria Procuraturii şi Centrului Naţional Anticorupţie, care, din păcate, mai mult nu funcţionează, decât funcţionează. În afara faptului că reacţia întârzie să apară, uneori nu apare şi suntem şi noi, ca societate civilă, ne simţim şi noi frustraţi de lipsa unui rezultat evident al muncii noastre, dar mai sunt şi alte momente, care ne încurajează şi care cred că nu sunt lipsite de importanţă. De exemplu, autorităţile contractante în care noi desfăşurăm activităţi de monitorizare ştiu că noi le monitorizăm şi ei sunt de 100 de ori mai atenţi în modul în care desfăşoară procedurile de achiziţie. Din 1 mai 2016 şi societatea civilă, adică organizaţiile neguvernamentale pot participa ca membru al grupului de lucru la lucrările grupului de lucru pentru achiziţionarea bunurilor, serviciilor în cadrul autorităţilor contractante. Cu trei zile înainte de desfăşurarea primei şedinţe de deschidere a ofertelor trebuie să depună o cerere şi participă ca membru fără drept de vot, dar poate să urmărească tot procesul.”

Europa Liberă: Aceste schimbări, totuşi, la nivelul cadrului legal, credeţi că sunt în măsură să schimbe, oarecum, situaţia, să aducă mai multă corectitudine?

Olesea Stamate: „Cred că este nevoie de mai mult. O nouă prevedere în Legea cu privire la achiziţiile publice vorbeşte despre faptul că darea de seamă devine document public. Deci, dacă până acum noi trebuia să iniţiem cauze în instanţa de judecată, ca să încercăm să ne apărăm dreptul de acces la informaţie privind dosarele de achiziţii, de acum înainte dosarul, dar nu întreg dosarul, dar darea de seamă, un mic raport asupra procedurii, devine document public şi poate fi accesat de oricine îl solicită. Dar aceasta este insuficient, fiindcă în acea dare de seamă, de exemplu, nu se conţin ofertele, nu se conţine contractul încheiat. Deci, sunt mai multe chestii pe care nu le poţi compara, este doar o dare de seamă. Nu poţi să vezi punctajul care a fost acordat, dacă acesta corespunde într-adevăr cu ceea ce a fost prezentat în oferte. Sau nu poţi să vezi dacă contractul este identic cu cel prezentat de câştigător în ofertă. Şi atunci este puţin pentru a putea efectua un control civic asupra procedurilor de achiziţie. Cred că cel mai bun lucru care ar putea să se întâmple, şi sper că se va întâmpla şi la noi, este să avem un sistem electronic de achiziţii, dar electronic nu doar în sensul efectuării achiziţiilor pe platformă electronică, ci unul absolut transparent, cum au vecinii noştri din Ucraina, care permite accesul sută la sută la toate documentele de achiziţie pentru oricine vrea să acceseze. Deci, oricine intră pe platformă şi vede pentru fiecare achiziţie din toată Ucraina, orice document.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG