Linkuri accesibilitate

Ironia supremă a aventurii politice a comunismului este că, în pofida pretențiilor sale idealist-utopice, moștenirea sa este una marcată de imens cinism, derută, dezamăgiri și resentiment. În aceste rânduri încerc să surprind câteva din acele dimensiuni psihosociologice, emoționale, sentimentale și chiar ideologice care dau măsura condiției morale post-comuniste. Titlul acestui articol trimite direct la un faimos eseu al lui Oscar Wilde, intitulat Sufletul omului în socialism. Celebrul scriitor nu-și putea închipui ce va fi bolșevismul. Socialismul lui Lenin și Stalin, precum și cel al unor Mao, Pol Pot, Ceaușescu, Honecker ori Enver Hodja, avea prea puțin de-a face cu ceea ce a fost și rămâne idealul social-democrat. Pentru Wilde, ca și pentru atâția dintre cei care detestau filistinismul (până la un punct, real) al lumii burgheze, socialismul apărea ca o salvare. Ce s-a petrecut în fapt o știm prea bine: instituirea utopiei concentraționare, călcarea în picioare a libertăților politice și civice, denunțate drept „mofturi liberale”, distrugerea statului de drept în numele „dictaturii proletariatului”.

Cu ani în urmă, Václav Havel, când mai era încă președintele Republicii Cehe, a publicat un tulburător eseu despre „coșmarul post-comunist”. El nota că în societățile de tranziție psihologia individului devine tot mai înclinată să îmbrățișeze mitologii ale revanșei, agresivității, suspiciunii și intoleranței. Renasc sub ochii noștri, nota Havel, pulsiuni naționaliste și câștigă teren demagogii populiști. Observăm chiar acum cum un partid de orientare democratic conservatoare precum Fidesz-ul din Ungaria, a alunecat tot mai mult pe panta unui discurs naționalist, flirtând cu temele unei drepte obsedată de conspirații liberal-cosmopolite. Cum observa și un articol din săptămânalul britanic The Economist, în lumea post-comunistă aniversările istorice, atât de îmbibate de simboluri și nostalgii, devin prilejuri de confruntare între grupuri cu memorii și aspirații diferite. Pentru unii, Revoluția maghiară a fost un eveniment crucial care a spart monolitul blocului sovietic. Alții însă preferă să vadă în Nagy și amicii săi doar pe reformiștii neo-comuniști.

Marile convulsii ale perioadei care a urmat prăbușirii din 1989 au generat euforie, dar și sentimente de dezrădăcinare, dezorientare și neliniște. Previzibilitatea vieții în comunism a fost înlocuită de un nou sistem în care riscul devine parte a vieții cotidiene. Sondaje recente arătau că România și Ucraina se situează printre țările în care o mare parte a cetățenilor se mărturisesc nefericiți (spre deosebire de Cehia ori Slovenia). Fericirea se naște și din anumite speranțe împlinite, precum și din sentimentul că lumea în care trăiești este a ta. Alienarea constă tocmai în această ruptură din interiorul sufletului uman. Proprietatea privată nu este cauza alienării, dar nu este nici remediul împotriva unei stări de insecuritate morală și afectivă.

Sindicatul liber Solidaritatea a fost tocmai expresia unui efort de a depăși asfixiantul colectivism al partidului/stat comunist. Experiența disidenței a demonstrat, în același sens, posibilitatea acțiunii politice prin refuzul dedublării și al îngenuncherii morale. În pofida remarcilor sceptice privind declinul memoriei istorice și dezinteresul publicului politic actual în raport cu tradiția luptei antitotalitare, în Polonia aniversarea Solidarității a generat entuziasm. Ideile și idealurile politice nu dispar peste noapte. Tabla de valori a disidenței est-europene continuă să fie un element real al peisajului intelectual post-totalitar. Pentru ca Europa să fie mai mult decât o idee frumoasă, este nevoie de valori constitutive cu impact universal. Între acestea, demnitatea umană este una esențială.

Descumpănirea omului postcomunist vine, între altele, din dezgustul în raport cu elitele de pradă. Corupția endemică (fixați pe propriile noastre frământări, să nu uităm ce s-a petrecut în Polonia cu guvernul Miller), politicianismul, fragilitatea valorilor liberale, versatilitatea morală sunt tot atâtea cauze ale acestei stări de melancolică oboseală. Cinismul post-comunist își are originea în perioada ultimă a vechiului sistem. Clientelismul mafiotic făcea ravagii încă din anii 1960. La începutul anilor ’80, politologul Ken Jowitt scria că inițialele URSS înseamnă „Uniunea Republicilor Siciliene Sovietice”. Odată cu năruirea stăvilarelor ideologice, deci atunci când s-au deschis posibilitățile acțiunii libere, s-a făcut prea puțin pentru identificarea celor vinovați pentru ororile trecutului. Amintirea comunismului a fost constant pusă între paranteze. De aici și faptul că prea puțini din tinerele generații știu ce s-a petrecut de fapt în deceniile totalitarismului. Participăm așadar la bătălii culturale și politice de al căror deznodământ depinde destinul acestor societăți.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG