Linkuri accesibilitate

Fidel Castro: comandant legendar, sau călău și dictator? (GALERIE FOTO)


Fidel Castro și Vladimir Putin la misiunea rusă de la ONU, New York, 8 septembrie 2000

Fidel Castro și Vladimir Putin la misiunea rusă de la ONU, New York, 8 septembrie 2000

Un punct de vedere săptămânal în dialog: Igor Boțan și Vasile Botnaru.

Europa Liberă: Moartea lui Fidel Castro a readus în discuţie subiectul Cuba socialistă, Granma, revoluţia e cu semnul plus, cu semnul minus. Şi în Rusia este foarte vizibilă această polemică, pe spaţiile virtuale oamenii se bat pentru a-şi dovedi adevărul că Fidel Castro a fost un călău şi un dictator. Alţii, dimpotrivă, sunt convinşi că a fost un comandant etalon, dovadă fiind vivacitatea sa în mentalul sovietic şi niciun fel de imagini cu cocioabele din Cuba nu-i conving. Cum credeţi, este o polemică sterilă sau perfect întemeiată?

Igor Boţan: „Ca figură revoluţionară emblematică, sigur că moartea acestui om atrage atenţia opiniei publice. Am văzut şi am citit cu mare atenţie reacţiile liderilor mondiali la acest eveniment trist, aşa cum a spus şi Papa Francisc, Fidel Castro este ultimul din pleiada marilor politicieni ai secolului XX, care încet-încet ne părăsesc sau ne-au părăsit.”

Europa Liberă: Dar mulţi îl regretă nu neapărat pe el, regretă tinereţea sau chiar vor să întoarcă roata istoriei înapoi şi îi dau dreptate lui Putin cu analiza sa, că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX.

Igor Boțan și Vasile Botnaru

Igor Boțan și Vasile Botnaru

Igor Boţan: „Nu cred că putem vorbi în astfel de termeni. Lupta dintre ideologii s-a terminat, odată cu prăbuşirea lagărului comunist. Ceea ce a reuşit Cuba – să supravieţuiască cumva. Putin, da, poate invoca argumente, pentru că Putin a iertat Cubei 90% din datoria pe care o avea faţă de Uniunea Sovietică şi aceasta erau aproximativ 40 de miliarde de dolari. După care Fidel Castro, datorită carismei sale, a reuşit, totuşi, să formeze ceea ce se numeşte Alianţa Bolivariană pentru America, o nouă entitate internaţională, la care au aderat peste 100 de ţări. Deci, acest lider, într-adevăr, a lăsat o urmă foarte-foarte puternică.

Dar dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în Cuba, cum s-a dezvoltat această insulă, care era sub coastele Statelor Unite ale Americii şi putea beneficia de dezvoltarea impetuoasă a Statelor Unite ale Americii, da, putem spune că poporul cubanez a avut de plătit un preţ foarte mare. Însă aceasta a fost istoria. Şi vedem că foarte mulţi dintre cetăţenii cubanezi regretă decesul liderului lor.”

Europa Liberă: Foarte mulţi cubanezi stabiliţi în Florida s-au bucurat de decesul dictatorului, cum îl numesc ei. Totuşi, e posibil un comunism cu faţa umană, aşa cum l-a visat Fidel Castro şi ortacii săi în tinereţe?

Igor Boţan: „Eu cred că la această întrebare cel mai bun răspuns l-a dat marele scriitor kirghiz şi sovietic, Cinghiz Aitmatov, care, la unul din congresele deputaţilor fostei Uniuni Sovietice, a declarat următoarele: „Noi am luptat 70 de ani pentru construirea socialismului şi nu am observat când scandinavii au construit acest socialism fără represiuni, fără gulaguri ş.a.m.d.”. Eu cred că această caracteristică pe care a dat-o Aitmatov, dacă nu greşesc, în 1990, este cea mai potrivită şi pentru ceea ce s-a întâmplat în Cuba. Roata istoriei are un anumit parcurs, Fidel Castro a lăsat o urmă foarte-foarte adâncă.

Am văzut liderul chinez, liderul rus, alţi lideri ai ţărilor care au trecut prin socialism sau în care sunt foarte puternice sentimentele egalitariste îl regretă, probabil, cu sinceritate pe Fidel Castro. Dar am văzut şi reacţia presei americane, care ne-a amintit tuturor de criza rachetelor cubaneze, de faptul că Fidel Castro a adus pe continentul american războiul rece, care aproape că nu s-a transformat în unul nuclear. Deci, este o figură contradictorie, dar, fără îndoială, cred că a lăsat o urmă foarte-foarte adâncă în istoria omenirii. Şi omenirea nu are decât să înveţe de pe urma a ceea ce s-a întâmplat în Cuba. Şi noi aici, în Republica Moldova, în spaţiul postcomunist, ştim foarte bine care au fost repercusiunile şi prin ce am trecut noi în perioada Gulagului, în perioada deportărilor, în perioada represiunilor, în perioada când a fost interzisă religia, când a fost interzisă libertatea presei şi multe-multe alte lucruri oarecum inerente în astfel de regimuri.”

Europa Liberă: De aceasta vă întrebam, dacă oamenii aceştia care regretă sincer moartea lui Fidel Castro au în vedere preţul pe care l-a plătit umanitatea, societăţile la care v-aţi referit şi care îl mai plătesc pentru aceste utopii comuniste? Dumneavoastră aţi făcut trimitere la Aitmatov, eu aş face trimitere la aluzia lui Matei Vişniec, care spune că doar în ospiciu se poate vorbi despre comunism. Or, unii continuă să creadă că se mai poate reveni la pâine de 16 copeici şi la petrol rusesc pe gratis.

Igor Boţan: „Eu cred că lucrurile sunt mult mai profunde. Şi trebuie să ne amintim de Sfânta Scriptură, de Biblie, faptele apostolilor, capitolul patru, în care se întrezăresc ideile unui socialism sau comunism creştin şi aceasta ne demonstrează doar cât de adânci sunt în mentalul colectiv ideile de egalitate, de şanse egale ş.a.m.d.”

Europa Liberă: De acolo apare şi inepţia cu Hristos comunistul numărul unu.

Igor Boţan: „Da. Domnul Voronin a invocat acest argument, dar sunt elaborări relativ bine fundamentate, care arată că de acolo pornesc acestei idei, care în sine sunt frumoase, realizarea lor este cu totul altceva. De aceea am şi menţionat spusele lui Aitmatov care spune: „Noi am luptat pentru socialism şi nu am observat când pe o cale evolutivă scandinavii au reuşit să construiască ceea la ce toată lumea se uită cu ochii largi şi se întreabă cum de s-a reuşit’.”

Europa Liberă: Tocmai voiam să vă întreb dacă oamenii care îşi aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care era şcoala pe gratis şi medicina pe gratis, dar uită să îşi amintească de preţul plătit pentru aşa ceva?

Igor Boţan: „Sondajele de opinie arată nu doar aici, în Republica Moldova, dar peste tot în lume, că există un curent foarte puternic, oameni care ar prefera bunăstare libertăţii şi ar prefera egalitate, decât discrepanţele între cei bogaţi şi un număr foarte-foarte mare al celor săraci. Deci, aceste idei, aşa cum au existat întotdeauna, aşa vor exista. Dar sunt de acord cu dumneavoastră, contează metodele prin care aceste idealuri sunt implementate. Fidel Castro a fost un luptător, soldat, aşa cum îl numea Che Guevara, prietenul lui, cu care au participat la aşa-zisa revoluţie. Este foarte interesant că autorităţile moldovene nu au reacţionat în niciun fel la această veste tristă.”

Europa Liberă: A „n”-a oară încearcă să placă tuturor.

Igor Boţan: „Da. Şi doar politicianul Igor Dodon a menţionat cariera pe care a avut-o Fidel Castro, care este exemplu pentru alţii, probabil, şi pentru domnia sa, crede el. Şi şi-a încheiat mesajul cu salutul: „Hasta Siempre, Comandante”. Aşteptăm ca domnul Dodon să manifeste calităţi pe care le-a avut şi liderul cubanez pe care l-a omagiat.”

Europa Liberă: Eu cred că veţi fi de acord că tuturor le-ar sta bine să-l citească, totuşi, pe Bulgakov, despre Şarikov, preţul pe care îl plăteşte populaţia, profesorul Preobrajenski. Şarikov îşi face drum oricum, dar cine este gata să fie sacrificat? Cred că acesta ar fi argumentul ce i-ar putea trezi.

Igor Boţan: „Da. Sunt de acord că trebuie să tragem învăţăminte din ceea prin ce a trecut omenirea. Dar, totuşi, aşa cum spuneam, Fidel Castro a lăsat o urmă foarte adâncă în mental. Elev fiind, istoria contemporană am învăţat-o începând cu Moncada, cu revoluţia din 1959, criza rachetelor cubaneze, lupta mişcării socialiste şi neafiliate împotriva imperialismului.”

Europa Liberă: Dar fiţi de acord că acum dumneavoastră, în primul rând, ar trebui să întoarceţi pe dos aceste noţiuni de revoluţie romantică, să arătaţi cu ce s-a ales, că oamenii nu au avut dreptul să cumpere telefoane mobile, televizoare, pe străzile Havanei circulă până acum maşinile americane din anii ’60, care nu mai au piese şi oamenii sunt umiliţi. Poate, sunt fericiţi că au trestie de zahăr.

Igor Boţan: „Pot să fiu de acord cu dumneavoastră. Cuba a supravieţuit din cauza condiţiilor climaterice şi aşezământului geografic. Dar eu nu cred că aş putea găsi o explicaţie şi o atitudine mai bine exprimată decât cea a lui Cinghiz Aitmatov.”

Europa Liberă: Dar pentru pronosticuri, e bine să-l cităm pe Trump, care a spus că de acum înainte va ajuta cubanezii să construiască o ţară înfloritoare.

Igor Boţan: „Aşa este. Şi, mă rog, convergenţa ideologiilor a avut loc demult. Deci, este o reminiscenţă. Şi îmi amintesc şi folclorul: „Fidel Castro rus a luat pâinea şi s-a dus. / Se va întoarce înapoi ca să ia şi popuşoi’.

Europa Liberă: Era cu două tăişuri.

Igor Boţan: „Da, cu două tăişuri.”

Europa Liberă: Astăzi trebuie să spunem foarte clar că e un atavism de care omenirea ar trebui să scape uşor-uşor, pentru că să nu repete aceste experimente cu repercusiuni negative asupra populaţiei, în primul rând.

Igor Boţan: „Sigur. Sunt de acord cu dumneavoastră. Dar să nu uităm şi de reversul medaliei, din luptător internaţionalist Fidel Castro şi mulţi ca el au devenit apărători ai suveranităţii, ai economiei suverane. Şi în Republica Moldova vedem, acelaşi Dodon...”

Europa Liberă: Şi a murit în costum Adidas, pardon.

Igor Boţan: „Exact. Şi Dodon invocă aceleaşi mantre despre suveranitatea economică, drept că are şi exemplul Venezuelei, ce înseamnă suveranitatea economică sau al Coreei de Nord.”

Europa Liberă: Dumneavoastră sugeraţi că tributul acesta este inevitabil şi la noi?

Igor Boţan: „Eu cred că da. Nu putem depăşi fazele regenerabile. Şi noi vedem după ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, cum după regula pendulului ba votăm democraţii, liberalii pentru integrare europeană, ba ne întoarcem înapoi şi îi votăm fie pe nomenclaturiştii agrarieni, fie pe comunişti, fie acum pe socialiştii euroasiatici. Noi doar asta facem din ciclu electoral în ciclu electoral. Bine, comuniştii au fost două cicluri electorale la guvernare.”

Europa Liberă: Cineva a numit aceasta „perioada de năpârlire”.

Igor Boţan: „Putem să o numim şi aşa. Deci, trebuie să învăţăm din ceea ce se întâmplă şi trebuie să fim umani. Şi dacă suntem umani, atunci trebuie să menţionăm cuvintele Papei Francisc, care a spus că se roagă pentru sufetul lui şi este o veste tristă pentru toţi cei care rămân umani, în pofida evoluţiilor istorice şi rolului pe care anumite personalităţi l-au jucat în această istorie.”

Europa Liberă: Acum va apare noul banc, cu întâlnirea lui Castro cu Lenin sau Stalin acolo, sus şi vor face bilanţurile acolo.

Igor Boţan: „Da, vor face bilanţul. Probabil, vor avea dispute cine este, totuşi, vinovat de capotarea comunismului şi...”

Europa Liberă: ...Marx îi va „despărţi”.

Igor Boţan: „Da, Marx îi va „judeca”. Deşi a fost un analist extraordinar şi un ideolog fantastic, totuşi, ca făcător de pronosticuri, a dat greş.”

Europa Liberă: Bine, dar el nici nu pretindea să fie practician. Cine s-a apucat să pună în practică marxismul şi-a asumat răspunderea.

Igor Boţan: „Da. Dar Castro aştepta o pauperizare a muncitorilor în toată lumea şi iată că nu s-a întâmplat ca muncitorii să se pauperizeze şi aceasta să devină laitmotivul revoluţiei comuniste globale. Dimpotrivă, muncitorii au început să se diferenţieze, am avut guleraşe albe, guleraşe albastre. Vedem că acum munca intelectuală, evoluţiile pe care le avem în tehnologii schimbă cardinal, schimbă absolut toate pronosticurile care s-au făcut acum 150 de ani şi promotor al cărora a fost Fidel Castro, trebuie să recunoaştem. Deci, tehnologia a schimbat lumea, trebuie să înţelegem.”

Europa Liberă: Şi în Moldova a apărut noţiunea „proletarii muncii intelectuale”.

Igor Boţan: „Da, şi în Moldova a apărut „proletarii muncii intelectuale” şi este adevărat. Mai mult decât atât, în Moldova, unde avem un nou lider care ne spune „Hasta Siempre”, a uitat că a fost unul dintre autorii revoluţiei liberale înfăptuite sub comunism.”

Europa Liberă: Şi colegii săi de partid au declarat la congres atunci că Moldova va fi o Cubă din Europa.

Igor Boţan: „Exact.”

Europa Liberă: Deci, reverberează cumva.

Igor Boţan: „Da. Este o remarcă foarte-foarte frumoasă, care, cred, merită să pună punct în această discuţie a noastră.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG