Linkuri accesibilitate

Reforme mimate sau aplicate?


Două conferințe, „Moldova, între Est și Vest” și Expert-Grup, despre perspectivele relațiilor cu Uniunea Europeană.

Obstacolele din calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană sunt corupția, sărăcia, dar și amânarea reformelor asumate în fața partenerilor occidentali. Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, în special după intrarea în vigoare, la 1 iulie 2016, a Acordului de Asociere, dar și după alegerile prezidențiale, au fost discutate astăzi la Chișinău în cadrul unor conferințe cu participarea experților locali și internaționali. O relatare despre perspectivele relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeană.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:17 0:00
Link direct

Uniunea Europeană, dar și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, printre care și România, trebuie să schimbe felul în care susțin parcursul european al Moldovei. Este una dintre concluziile formulate la conferința internațională „Moldova, între Est și Vest”, după ce tot mai multe voci, spun participanții la conferință, discută despre o politică pro-europeană mai mult declarată la Chișinău, decât pusă în aplicare.

Expertul în politică europeană, Mihai Sebe, de la Institutul European din România, este de părere că în conjunctura de astăzi partenerii de dezvoltare se vor vedea siliți să sprijine mai degrabă proiecte concrete, și mai puțin partide, guvernări sau politicieni anume:

„Trebuie să ne asumăm faptul că nu mai putem susține o politică pro-europeană în orb, doar în baza garanțiilor și discursului că noi suntem pro-europeni și vrem să fim susținuți, ci trebuie să avem o politică bazată pe rezultate și o politică concretă, pe pași mici, dar care afectează viața fiecărui cetățean.”

Europa Liberă: În Republica Moldova este o guvernare pro-europeană de șase ani, este mult sau puțin timp, dacă vorbim de implementarea reformelor?

Mihai Sebe: „De multe ori am preferat să închidem ochii la încetinirea ritmului reformelor, și stângăciile de comunicare. Într-un fel, cei șase ani au fost pierduți pentru cauza europeană, dar ne-au oferit o bază de studiu pentru ceea ce avem de făcut în viitor.”

Europa Liberă: Revenind la alegerile prezidențiale, credeți că Rusia a câștigat un rol mai important în ceea ce ține de politica externă a Republicii Moldova?

Mihai Sebe: „În acest moment, Rusia se interesează de fapt de menținerea actualei situații, și o situație instabilă nu face decât să favorizeze aceste interese. Pe de altă parte, nu văd Rusia dispusă să acopere finanțarea oferită de UE și donatorii internaționali, fapt care va duce la menținerea actualei orientări. Atâta vreme cât o anumită tabără geopolitică nu este interesată să finanțeze funcționarea statului, nu poate la nesfârșit să aibă un cuvânt major de spus.”

Tot astăzi, Expert-Grup a organizat o conferință în cadrul căreia au fost puse în dezbatere oportunitățile și provocările Acordului de Asociere, doar că experții, printre care și directorul Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, au vorbit mai mult despre restanțele guvernării:

„În perioada anilor 2011- 2016, au fost adoptate destul de multe legi bune, atunci care-i problema? Este vorba de această incertitudine în procesul legislativ, care lasă pe unii să gândească că, de fapt, reformele doresc de cele mai multe ori să fie mimate, decât implementate.”

După părerea lui Vladislav Gribincea, efectele reformelor din domeniul justiției au întârziat din motive precum corupția sau lipsa voinței celor din sistem, ori reforma justiției este un element cheie din cadrul Acordului de Asociere.

Un alt domeniu, nu mai puțin important, este domeniul mass-media, consideră Petru Macovei, director executiv al API: „Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb nu sunt documente doar care ar ajuta țara noastră să-și schimbe niște legi. Povestea este despre democratizarea acestei țări. Clasa politică moldovenească, din păcate, nu este dispusă să facă schimbări majore. Avem politicieni controlați de patroni de media, care sunt interesați să manipuleze opinia publică.”

Petru Macovei spune că mass-media rămâne în continuare un domeniu monopolizat, în care anumiți actori politici dețin majoritatea canalelor de informare, ceea ce, în opinia sa, surpă unul dintre principiile democrației - pluralismul de opinii.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG