Linkuri accesibilitate

Când un filozof francez face jocul grupării Statul Islamic


La ceremonia în omagiul victimelor atentatelor la 27 noiembrie 2015 la Paris

La ceremonia în omagiul victimelor atentatelor la 27 noiembrie 2015 la Paris

Un an după atentatele de la Paris, din noiembrie 2015, unii, precum filozoful francez Michel Onfray, încă găsesc scuze și justificări teroriștilor.

A trecut un an de la atentatele din Paris, din noiembrie 2015 și unii, precum filozoful francez Michel Onfray, încă găsesc scuze și justificări teroriștilor.

Astfel, Michel Onfray, filosoful și moralistul nr. 1 al Franței de azi, care în ultima vreme alunecă pe o pantă fără limită a provocării, declara într-un interviu din cotidianul belgian Le Soir, în contextul atentatelor de la Bruxelles: „Credeați că patru milioane de musulmani uciși de Occident nu vor conta?”

Michel Onfray, care dă asigurări că a citit Coranul „cu pixul în mână”, spune că textul Coranului nu îndeamnă la violență și că e vorba doar de fraze scoase din context. El compară chiar recuperarea Coranului de către teroriștii musulmani cu recuperarea lui Nietzsche de către naziști. Dacă scoatem lucrurile din context, spune el, atunci și Noul Testament predică violența, dacă e să luăm de pildă episodul în care Isus gonește neguțătorii din templu și sparge tarabele.

Ziarul belgian obiectează însă că nici un creștin astăzi nu justifică violența bazându-se pe textul Bibliei. Civilizația iudeo-creștină, spune însă Michel Onfray, „nu mai are mijloacele de a fi violentă”. Există totuși pasaje în Vechiul Testament folosite de evreii integriști pentru a justifica interdicția de a ucide.

In mare, potrivit lui Michel Onfray, întreg progresul moral și social al catolicismului (căci numai la catolicism se referă el, iar nu la creștinism în general) se datorează resemnării și lipsei de vlagă. Și, desigur, influenței subversive a Iluminismului. Lumea islamică, în schimb, precizează el, ca o scuză insistentă, nu a avut niciodată gânditori precum Erasmus, Montaigne, Voltaire, Nietzsche sau Freud.

Intr-un interviu mai vechi, imediat după atentatele din Paris, din 13 noiembrie, interviu acordat aceluiași cotidian belgian Le Soir, Michel Onfray aruncase deja:

- „Franța si Occidentul trebuie să înceteze cu politica lor islamofobă.”

Le Soir îl întrebase atunci, sub emoția atentatelor din Paris, dacă nu are impresia că acuză victimele mai degrabă decât făptașii.

Michel Onfray răspunsese: „Trebuie să ieșim din timpul jurnalistic al emoției și să intrăm în timpul lung al reflecției filosofice. Ceea ce s-a petrecut vineri 13 noiembrie este un act de război, dar e un război care a fost declanșat acum un sfert de secol de către clanul Bush și aliații lui prin distrugerea Irakului lui Saddam Hussein.”

Si Michel Onfray continua atunci apărând „poporul comunității musulmane planetare”. „Primul agresor e Occidentul”, spune Michel Onfray.

Terorismul, mai spune el, este „răspunsul dat de cei slabi celor puternici”. „Saddam Hussein, Gaddafi, Bashar al-Assad fuseseră primiți cu brațele deschise în Franța. Ei nu păreau să amenințe Franța cu atentate până când Occidentul a mers să le bombardeze țările.”

„Operațiunile militare inițiate de Bush după 1991 au cauzat moartea a patru milioane de musulmani. Vi se pare puțin?”

Nu e de mirare că Michel Onfray, fostul gânditor provocator și exeget libertar al lui Nietzsche, Camus și al „gândirii de amiază“ este citat aprobator de către Statul Islamic și ideologii săi.

Singurul lucru care poate fi admirat în noile sale piruete este abilitatea cu care amestecă adevăruri plate cu invective elegante și neadevăruri grotești. Și, desigur, felul în care el inventează un „popor al comunității musulmane planetare”, agresat în bloc de un Occident desacralizat și vlăguit… altfel zis: exact mesajul Daesh, gruparea Statul Islamic, doar că dictat de Michel Onfray cu superioritate de cafenea pariziană.

---

Despre Michel Onfray și Nietzsche mai scrisesem aici:

Anarhia, Supraomul si stânga nietzscheana (și transpunerea ei în Iran)

Cf. și

De ce trebuie să rîdem de religii? Testamentul lui Charb (fost suflet la Charlie Hebdo)

Lapsus al-qalami și un cheag de sânge: despre magia sonoră a Coranului

Islam în Bruxelles: Molenbeek = Ferentari cu turbane

și

Teroristul musulman: perdantul radical

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG