Linkuri accesibilitate

Fidel Castro - un personaj important al Războiului rece (Video)


Fidel Castro cu liderul sovietic Leonid Brejnev la Moscova
Fidel Castro cu liderul sovietic Leonid Brejnev la Moscova

La moartea liderului revoluționar al Cubei.

Fidel Castro, liderul revoluționar cubanez care a condus statul insular comunist vreme de jumătate de secol, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunțat fratele său, președintele Raul Castro, la televiziunea națională.

Fidel Castro a murit
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:18 0:00

„Comandantul-șef al revoluției cubaneze a murit la ora 22:29” la 25 noiembrie, a anunțat președintele, purtând o uniformă militară kaki, fără să precizeze cauza morții. El a mai spus că trupul lui Fidel va fi incinerat sâmbătă, 26, potrivit dorinței răposatului.

„Hasta la victoria, siempre!”, a încheiat Raul, cu o lozincă revoluționară cubaneză consacrată („Până la victorie, înainte!”).

Fidel Castro a fost unul din liderii politici cu cariera cea mai lungă din lume, consacrându-se drept una din emblemele stângii internaționale, mai ales pentru că a reușit să construiască un regim comunist durabil în imediata vecinătate a Statelor Unite.

În cei aproape 50 de ani cât s-a aflat la putere, Fidel Castro a înăbușit toate tentativele de opoziție internă, conducând insula comunistă din Marea Caraibelor de-a lungul Războiului rece, pentru a se retrage din politică în 2008, în urma unor operații chirurgicale intestinale efectuate cu doi ani mai înainte.

În ultimii ani de viață Castro a scris comentarii de presă, dar a apărut foarte rar în public. Cea mai recentă apariție de lungă durată a fost la Congresul Partidului comunist din aprilie.

„În curând îi voi urma pe ceilalți. Tuturor ne vine timpul, dar ideile comuniștilor cubanezi vor rămâne ca dovadă că în această lume, dacă muncești cu pasiune și demnitate, poți produce bunuri materiale și culturale de care oameni au nevoie”, a spus Castro.

Castro a fost un personaj important al Războiului rece, iar cariera sa a fost marcată de trei momente: revoluția victorioasă împotriva regimului corupt de la Havana, invazia americană eșuată din Golful Porcilor din 1961 și criza rachetelor cubaneze din 1962, care a dus omenirea în pragul unui război nuclear.

În vremea lui Castro, Cuba a supraviețuit unui embargou american cu consecințe economice grave – iar Fidel însuși a supraviețuit mai multor tentative de asasinare.

În ultimii ani, Fidel a pus sub semnul întrebării sinceritatea eforturilor administrației Obama de a reface legăturile diplomatice și economice cu Cuba.

Agențiile de presă au relatat că moartea lui Fidel a fost deplânsă pe străzile Havanei, dar a stârnit manifestări de bucurie la Miami, centrul diasporei cubaneze anti-comuniste, unde oamenii au scandat până în zorii zilei de sâmbătă, în cartierul Mica Havană: „Cuba si! Castro no!”.

Castro a fost admirat de mulți lideri de stânga din toată lumea, care au văzut în el simbolul rezistenței împotriva dominației Statelor Unite asupra Americii Latine.

Moartea lui Fidel Castro a fost deplânsă sâmbătă de președintele socialist francez François Hollande, care a spus că liderul de la Havana a întruchipat „speranțele și dezamăgirile” revoluției cubaneze.

Mesaje de condoleanțe pe adresa lui Raul Castro au sosit astăzi din partea președintelui rus Vladimir Putin, fostului președinte sovietic Mihail Gorbaciov, premierului indian Narendra Modi, președintelui mexican Enrique Pena Nieto și altor lideri.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG