Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămînal al Luciei Argint.

Născută la 8 mai 1976 in oraselul Ialoveni, Lucia Argint este absolventă a Facultatii de Istorie si Pedagogie UPS „Ion Creanga”. Doctor in istorie, cercetator stiintific. Profesor de istorie la Liceul „ Ghorghe Asachi” din capitală.

Luni

Ora 7.15 minute, aproximativ... Zgomotul ușii de la intrare mă trezește definitiv, amintindu-mi că azi e zi de luni, ai mei tocmai au ieșit din casă îndreptîndu-se care la școală, care la serviciu, și că azi am ore la liceu asupra cărora mai merită să mă mai concentrez. Cît mezina noastră mai fosăie dulce, mă grăbesc să profit de timpul matinal pentru a porni cît mai productiv rutina zilnică și a servi ceaiul încă fierbinte uitat pe masă. Vocea prezentatorului de radio mă anunță, printre altele, că e zi mare de sărbătoare creștină, că se petrec slujbe peste tot..., of, de-ar fi acestea toate să ne facă mai buni și mai smeriți...

Ora 9.00... se trezește micuța neastîmpărată, care imediat se cațără în brațe și așteaptă să i se acorde doza de atenție, grijă și afecțiune, de care are atît de multă nevoie încă, și de care sunt în stare pînă o încredințez bonei.

Ora 11.00, ies din casă aproape fugind...

Gardul acum „rufos” din spatele stației îmi amintește cîte cărți s-ar fi putut publica în locul miilor de pliante electorale încleiate aiurea al unui candidat la care acum „porcii zboară”...

Drumul spre liceu aproape că nu-l observ, mintea mea căutînd să-și amintească vre-o parabolă sau istorioară interesantă cu care aș putea anima lecțiile unor elevi obosiți deja către ora aceasta...

Liceul mă întîmpină ca de obicei, cu miros plăcut de copii, energie, provocări, mulți ochi curioși, noutăți și planuri din partea colegilor mei încă atît de tineri.

Ora 16.30: drumul spre casă îmi ocupă aproximativ o oră, timp de care profit să mai citesc ceva aflîndu-mă în transport. Lumina zilnică însă, de data aceasta, îmi permite doar foarte puțin să răsfoiesc o publicație metodică recent apărută asupra factorului feminin în istorie.

Seara acasă, timpul zboară pe neobservate fiind plină cu de toate. Aromele din bucătărie îmi amintesc să nu uit de cina care „pufăie” pe plită, copilul cel mare solicită răspunsuri la întrebări în timp ce o ajut la făcut temele, iar mezina cocoțată în brațe ca un căpitan de corabie îmi tot arată cu degețelul în care direcție să mă îndrept, ce jucărie să-i mai dau și unde anume să mă așez lîngă ea...

Cu coada ochiului doar, observ cîte ceva din fluxul de știri de pe net..., diaspora și-a delegat avocați pentru a le apăra interesele în instanțele de judecată. Mă prind că mă bucură această manifestare de comportament activ civic...

Marți

Ziua începe liniștit cu ritualul matinal și cu o cană mare de ceai tare pe care o savurez în fața geamului ce dă în curtea unei grădinițe. Cărărușile grădiniței dimineața sunt pline de părinți care se grăbesc să-și lase odraslele pe mîini, sper, bune...

Știrile dimineții îmi tulbură starea de liniște. Felul cum s-au întreprins perchezițiile la domiciliul unui avocat foarte mediatizat în ultima vreme, imi aduc aminte de metodele KGB-iste din anul 1946... Îmi amintesc imediat de citatul discutat chiar ieri cu elevii de clasa a XII-a, la ora de educație civică: „Acolo unde justiția nu funcționează e periculos să ai dreptate”. Ceea ce se întîmplă zilnic în societatea noastră pseudodemocratică reprezintă o sursă stabilă de situații de caz, bune doar pentru o analiză sau dezbateri în cadrul disciplinei pe care o predau...

Foița cu acțiuni pe care trebuie să le realizez astăzi, atîrnată pe ușa frigiderului, mă scoate repede din starea meditativă și impune să mă mobilizez...

Ora 18.00..., cică dacă vrei să-l amuzezi pe Dumnezeu, spune-i despre planurile tale... așa și la mine acum, privesc „agenda” de pe frigider și observ că a rămas „în aer” mai tot ce mi-am planificat... „Legea lui Murphy” a făcut azi, se pare, cîrdășie cu „Moș Ene”, ultimul, ne-a ignorat azi complet, ceea ce i-a permis mezinei noastre să profite din plin de tot timpul și atenția mea. Apariția celorlați membri ai familiei la această oră, îmi eliberează puțin brațele și îmi permite să răspund în voie la cîteva sunete, să trimit cîteva mesaje, și să fac unele aranjamente pentru o activitate pe care o moderez vineri.

Ora 22.20 minute, în sfîrșit al nostru mic „perpetuum mobile” s-a deconectat, eliberîndu-mi spațiul în fața notebook-ului... În paralel cu informațiile pe care le caut în net, mai revin din cînd în cînd și pe pagina facebook-ului, care în acestă seară mă bucură cu o veste bună, în sfîrșit a fost trimisa la tipărire culegerea Identitățile Chișinăului, unde am un articol, și că degrabă se așteaptă lansarea...

Ora 2. și 20 minute, de fapt, deja e o nouă zi..., deși nu am reușit să fac tot ce mi-am propus, mă impun să mă opresc aici... Noapte bună, sau mai bine zis, bună dimineața!

Miercuri

M-am trezit încordată și îngrijorată pentru finalitatea proiectelor în care m-am ambiționat să mă implic în acest sfîrșit de an... Deschid laptop-ul și verific mesajele și scrisorile primite. Răsuflu puțin mai ușurată cînd găsesc atașamentul cu suportul de curs a unei formări asupra căruia lucrez la moment. Rutina zilnică legată de îngrijirea unui copil mic o condimentez lecturarea și căutarea unor tehnici și informații utile pentru formarea care urmează să o desfășor săptămîna următoare. Mă prind că nu mă simt o mamă model cînd mă bucur că copilul „uită de mine” atunci cînd este lăsat să fie preocupat de împrăștiatul jucăriilor prin casă, sau răsturnatul cliturilor de mape și cărți lîngă masa mea acum inundată de tot felul de hîrtii și conspecte... O pauză legată de primblarea copilului îmi răpește din timpul prețios, dar îmi aduce puțină pace cu mine însumi, îmi liniștește încordarea nervoasă și mă ajută la aranjarea gîndurilor... În cale îmi apare o mămică tînără din casa vecină care veșnic își „paște” copilul, fiind de cele mai multe ori preocupată de o neîncetată discuție telefonică „despre tot și despre nimic”, care poate dura toate orele pe care le petrece afară cu copilul... Astăzi lucrul acesta mă irită mai deosebit ca în alte zile, fie că am dormit puțin și sunt mai irascibilă, sau poate că îmbătrînesc...

Suprizele neplăcute continuă cu știrile TV, unde aflu că în zona cea mai poluată a Chișinăului nostru, la decizia și cu acordul primarului au mai fost tăiați noi arbori, puternici, rămuroși fără semn de boală...

Seara s-a dovedit a fi mai productivă decît m-am așteptat, reușesc să fac puțină „lumină” și în materialele care sunt încă imprăștiate ca niște puzzle prin toată casa... Cu toate acestea un mesaj nou primit îmi readuce încordarea de dimineață, concepția unei alte formări necesită a fi definitivată, iar eu nu am gata nici agenda, nici programul... E noapte deja... Un alt mesaj primit mă atenționează că la începutul săptămînii viitoare trebuie să mă prezint la o ședință tocmai în ziua cînd se suprapun mai multe activități... Simt că mi se ridică sprîncenele... dar, îmi vine în gînd fraza preferată a eroinei romanului „Pe aripile vîntului”, Scarlett O'Hara, zîmbesc, și opresc calculatorul. Mai este și mîine zi...

Joi

Dimineața aceasta mi-a demonstrat că sunt o „bufniță” cronică... M-am prins la un moment că nu țin minte cum am ajuns să mănînc din picioare în fața geamului... Un autocolant de pe un automobil ce s-a reținut pentru cîteva clipe în fața blocului nostru îmi amintește că: „Brațele sunt pentru îmbrățișări!” Mă bucur că în acest stat au mai rămas oameni pozitivi, creativi, și cu simțul umorului, dar pentru mult timp oare? Teancul de lucrări de control neverificate încă, care îmi sar în ochi, și îmi amintesc că vineri am lecții și că dacă vreau să rămîn în ochii elevilor mei o persoană credibilă, trebuie să depun efort dublu, sau chiar triplu pentru a face față așteptărilor lor... În orice caz, măcar să păstrez o aparență că mă împac „binișor” cu timpul... În următoarele ore îmi văd de treburile casnice, în paralel cu cele legate de datoria și plăcerea de a fi mama unui copil hiperenergic.

Liniștea salvatoare ce se lasă odată cu somnul copilului, îmi permite să las cîteva rînduri în „Jurnal”, dar să și atrag atenție lucrărilor de control, manualelor și proiectelor de lecție și să formulez o parte din programul activității de vineri...

Îmi place seara, după ora 18.00, cînd toată familia se adună la bucătărie. Am ajuns să ador chiar sunetele și zgomotul provocat de jocurile active în care este inclusă mezina, care face de fapt cea mai mare gălăgie. Aceste sunete devin deosebit de plăcute atunci cînd conștientizez că mi s-a creat în sfîrșit ceva timp pentru preocupările mele profesionale, sau personale...

Urmăresc știrile și îmi atrage atenția reacția internauților la informația mediatizată astăzi la toate posturile TV, despre cazurile șocante din sistemul de achiziții de produse alimentare pentru instituțiile de învățămînt. Mă prind că nu mă șochează vestea, deoarece sunt sigură că aceasta reprezintă doar o mică parte a „aisbergului” de probleme cu care se confruntă sistemul nostru de învățămînt. Mă întreb doar, de ce tocmai acum li s-a permis celor de la CNA să rețină și să ancheteze niște funcționari, care de obicei, ieșeau „basma curată” din asemenea situații. Expoziția Brazilor de Crăciun, deosebită de creativă de altfel, îmi amintește cît de puțin timp a mai rămas pînă la sfîrșitul anului. Astăzi americanii sărbătoresc Ziua Recunoștinței, fapt ce mă face să mă pregătesc de somn puțin resemnată și să mulțumesc și eu Celui de sus, pentru tot ce am, și poate, pentru ce nu am...

Vineri

Se așteaptă a fi o zi de vineri mai încărcată ca de obicei. În afară de lecții urmează să moderez o activitate extrașcolară, unde îl am ca invitat pe „colecționarul de biografii deosebite”, Denis Roșca. Seara urmează să ajung la postul Radio Europa Liberă, iar după, să formulez și să trimit partenerilor de proiect programul unei eventuale formări. Deci este o zi de vineri cînd nu mă grăbesc să fac totaluri, eforturile mele încă urmează să aducă rezultate.

Cu toate acestea, aștept sîmbăta, deși pentru mine este una lucrătoare, ca și duminica. Dar, însuși faptul că ai mei vor fi toți acasă îmi va crea o stare de pace, de liniște.

Vineri va fi o ultimă zi de „Jurnal”, unde am deschis larg porțile într-o lume a stărilor mele lăuntrice și a emoțiilor ce mă „coșesc” într-o săptămînă nu tocmai ușoară... E ultima vineri din ultima lună de toamnă... Dacă m-ar întreba azi Moș Crăciun ce îmi doresc, aș răspunde: - O porție dublă de somn...

Totul va fi bine, sunt sigură! „Carpe diem, quam minimum credula postero”.

Or, Bucurați-vă de orice moment, alături de cei dragi!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG