Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal la radio Europa Liberă.

Născut în 9 iulie 1987, la Mateuți, raionul Rezina. A studia Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. Licențiat în jurnalism. Din 2009 a activat în calitate de reporter, domeniul politic, la postul public de televiziune, Moldova 1. Actualmente este jurnalist la TVR Moldova.

LUNI

E trecut de ora 24:00. S-a încheiat ultima ediție specială de la TVR Moldova, dedicată celui de-al doilea tur al scrutinului prezidențial. După o zi agitată, plină de emoții, așteptări, speranțe și multă muncă, facem o retrospectivă a zilei, dar deja în afara camerelor și luminii reflectoarelor. Discuția, presărată și cu multe glume, ne-a mai înviorat. Oboseala, acumulată peste zi, a mai scăzut din intensitate. Îmi dau seama, însă, că deja e luni, e un nou început de săptămână, iar următoarea ediție specială este programată pentru ora 08:50. Savurez ultima picătură din cafeaua pregătită de Georgică și pornesc spre casă. Pe tot traseul fredonam în minte frumoasa melodie a Plăieșilor, inspirată din folclorul nostru românesc, „Sus pe malul Nistrului.” Ajuns acasă, opresc pentru câteva clipe în fața blocului. Ascultam freamătul castanilor de pe marginea drumului, treziți de vântul tomnatic. Nu, nu era vântul schimbării. Era prea tăios și rece... După o scurtă meditație, intru în casă, dezbrac sacoul și cravata, le agăț ușor în cuier și merg la balcon. Prin geam, urmăream aceeași castani care balansau în stânga și în dreapta, în bătaia vântului, exact ca și această republică care oscilează între Est și Vest de 25 de ani.

E trecut de ora 02:00. Perna îmi făcea din ochi. Mă dau bătut. Ca de obicei, frământările continuă în vis. Vorbeam cu liderul autoproclamatei republici nistrene, Evghenii Șevciuk. Mai bine zis, îl întrebam: „Cum explică atitudinea „binevoitoare” a miliției separatiste care, de această dată, nu a împiedicat votul cetățenilor noștri din stânga Nistrului, la secțiile de vot deschise pe malul drept”. Râdea ironic...

Ora 06:15. Sună alarma. Capul, aidoma unui magnet, se ținea lipit de pernă. După un efort titanic, peste cinci minute am fost în picioare. La 07:15, deja la balcon cu tradiționala cafea în mână. Între timp așteptam taxiul. Zadarnic. Ca de obicei: „Cu părere de rău nu am găsit mașină liberă. Ne scuzați.” Am ieșit grăbit din casă și am urcat într-un taxi care staționa la marginea drumului. Am calculat să ajung la muncă cu jumătate de oră înainte de emisie pentru a mai savura o cafeluță, afară. E un obicei. Din cauza ambuteiajelor, însă, calculele mi-au fost zădărnicite. Zece minute până la emisie, iar eu abia cobor din mașină. Intru la fugă în redacție, îmi las haina, repejor la machiaj și...în platou. Începe emisia. Agitată zi. Au urmat încă patru ediții speciale în cadrul cărora, împreună cu colegii am informat românii de pe ambele maluri ale Prutului despre ceea ce se întâmplă la Chișinău.

MARȚI

Ora 07:30. Sună alarma. Aud, dar ce folos. Am tot amânat deșteptarea, din zece în zece minute, până la ora 08:30. Mai am până la nivelul unora de a dormi doar trei ore din 24. După tradiționala toaletă de dimineață, urmează tradiționala dilemă! Ce cămașă și cravată să-mi pun?! După fac față acestei provocări, trec pe la cele trei oglinzi din casă, aplic suficient fixativ, astfel încât niciun fir de păr să nu fie lăsat în bătaia vântului, îmi beau cafeaua și la muncă. În drum spre TVR verific poșta electronică. Pe facebook aveam câteva zeci de mesaje. Majoritatea de la prietenii din afara republicii, dar și de la persoane pe care nu le cunoșteam, la fel, stabilite peste hotare. Autorii micelor răvașe aveau moralul la pământ. Erau decepționați. Am pierdut și ultima speranță, scriau ei. Nu sunt mare psiholog, dar un lucru știu sigur: „Speranța pentru asta ne e dată, ca să nu moară niciodată!”

Ora 11:00. Urmăresc cu atenție o conferință de presă. Am rămas aproape mut. Doamne, cum e posibilă o schimbare, aproape radicală, doar în două zile?! Atâta aroganță în doar nouă minute și amenințări pe metru pătrat, încât mi-e teamă să mă gândesc ce va urma. Mda...încă o dovadă ce poate face puterea din om. Azi cu picioarele pe pământ, mâine mult deasupra lui.

A trecut repejor ziua, dar trebuie să recunosc, cam plictisitoare, comparativ cu ultimele două zile. Ora 19:30. Stela reînnoiește apa în vazele cu trandafiri, Georgică și Basil, în biroul de alături pregătesc agenda pentru miercuri, iar eu scriu aceste rânduri pe fundalul „Rapsodiei Române” de George Enescu.

MIERCURI

O nouă dimineață în stânga Prutului. Grijile oamenilor, însă, tot aceleași. În cazul meu, gândul îmi e la emisiunea de la ora 19:00. Prin urmare, sunt în căutarea invitaților. Ora 09:30. Deocamdată aștept confirmarea din partea unui vulpoi al politicii moldovene. Mai insist cu un sms. Răspunsul nu se lasă mult așteptat. Se scuză, dar promite să revină săptămâna viitoare. Nu e momentul, spune domnia sa. Îl prind la cuvânt.

Îmi fac repejor o cafeluță și o savurez pe scările televiziunii. O zi minunată de toamnă. Un soare cu dinți ce vărsa ultima rezervă de căldură și o cafea fierbinte în mână. Ingrediente perfecte pentru o senzație de liniște în suflet. În minte îmi sună „Valsul Florilor” de Ceaikovski. O armonie perfectă, dar făcută țăndări, cu regret, de realitate. Mai sunt șapte ore până la emisiune, iar eu încă nu am invitați ϑ La treabă, îmi zic eu.

E ora prânzului. Colegul Vitalie își asumă responsabilitatea și comandă ceva de ale gurii. M-am lăsat și eu convins. Am zis că trebuie să mănânc, totuși. E nevoie de puteri. Creierul nu poate munci la turații maxime doar cu boabe de cafea. E ora 14:57. Am primit confirmarea din partea celui de-al treilea invitat. Sunt cu sufletul împăcat. Iau penița în mână și mă apuc să croiesc un scenariu al emisiunii. În căști, la volum mediu, ascult simfonia 40 a lui Mozart.

JOI

E trecut de ora 10:00. Intru în redacție, pornesc calculatorul și merg să beau o cafea, absorbit de același gând, emisiunea de la ora 19:00. Încă nu stabilisem subiectul discuției, cu atât mai mult invitații. Nu exclud că cineva îmi poate reproșa consumul exagerat de cafea, însă, oamenii de știință susțin că această băutură îi permite creierului să funcționeze mai eficient și ne ajută să gândim pozitiv. Iar astăzi chiar avem nevoie să gândim pozitiv, indiferent de șocurile prin care trecem, decepțiile și dezamăgirile de care are parte societatea.

După o scurtă meditație și un schimb de glume în curtea televiziunii, sorb ultima gură de cafea, revin în redacție, mă așez în fața calculatorului și, inspirat de colega Irina, mă teleportez, pentru scurt timp, în copilărie, pe notele compozitorului Eugen Doga și versurile regretatului poet, Grigore Vieru. Da, e vorba de Maria Mirabela, piesa copilăriei multor semeni ai generației din care fac parte și eu. Nu a durat, însă, prea mult. Un coleg îmi trimite link-ul unui interviu în care cineva îl admiră pe liderul de la Kremlin, propunându-și drept scop „să-i facă pe cetățenii moldoveni să fie mândri de țara lor așa cum rușii sunt mândri de Rusia.” Am trăit un adevărat șoc. Acesta a fost, însă, și mai mare atunci când autorul interviului încearcă să rescrie istoria și insistă că acum 24 de ani, în R. Moldova a fost, de fapt, un „război civil”. Multe am văzut și auzit, dar să ții partea celui care ți-a separat cetățenii și continuă să ocupe o parte a teritoriului, mi se pare...mda...se pare că oamenii de știință au greșit. Efectul cafelei e zero. Nu pot gândi pozitiv după așa ceva. Îmi vine greu să dau o apreciere acestor inepții. Poate găsiți voi o explicație logică.

Dar prefer să văd și partea plină a paharului. Am identificat tema discuției pentru emisiunea din această seară, iar invitații sunt pe măsură. Generalul, Ion Costaș, primul șef al Internelor și Apărării de la Chișinău, Igor Munteanu, fost ambasador în SUA și publicistul, Vitalie Ciobanu.

E trecut de ora 20:00. Emisiunea s-a încheiat. Ca de obicei, discuția din platou continuă în afara camerei. Înainte de rămas bun, generalul Ion Costaș îmi zice: „E sunt militar și am un principiu în viață, să spun lucrurilor pe nume. Nu menajez pe nimeni. Vasile, trăim așa cum trăim, deoarece timp de 25 de ani am tot operat cu jumătăți de măsură.”

VINERI

Ora 09:30. Eram la bucătărie. Pregăteam cafeaua. Sună cineva la ușă. Straniu, deoarece nu așteptam pe nimeni. Deschid în grabă și mă pomenesc cu un:

- Zdrastvuite. Termacom vas bespacoit.

- Bună dimineața, doamnă, îi răspund.

Vădit confuză, doamna încearcă să-mi explice, într-o română stâlcită, scopul vizitei. A venit să-mi verifice contorul la apa caldă. O invit, respectuos, să intre. Continua să vorbească în română, deși îi venea foarte greu. La un moment dat se scuză că vorbește rău în limba strămoșilor mei. Eu, după un moment de ezitare, îi zic să vorbească în rusă, nu am o problemă, deoarece o înțeleg. Doamna, puțin rușinată, m-a privit, a zâmbit și a continuat să verifice contorul, fără a-mi indica să-mi beau cafeaua și să nu mă „diorgăiesc”, vorba clasicului. Toleranță și respect reciproc. Iată de ce avem nevoie, domnilor.

Sună telefonul. Șoferul mă anunță că mă așteaptă deja la scara blocului. Doamna își încheiase misiunea de serviciu și pleacă, urându-mi o zi cât mai reușită, în limba română.

Ajuns la muncă, iarăși, în spiritul bunelor tradiții, Georgică mă servește cu o cafeluță proaspăt gătită. Încep ziua cu piese din bogatul repertoriu al legendarei formații, „Noroc”. Între timp, decid să recitesc discursul de adio al președintelui, Nicolae Timofti, rostit în fața corpului diplomatic acreditat la Chișinău. Trebuie să recunosc, este unul din cele mai bune și emoționante discursuri pe care le-am auzit vreodată de la șeful statului în cei patru ani și opt luni de mandat. Voi stărui, însă, doar asupra unui pasaj din acest discurs, citez: „Desigur, la expirarea mandatului, un Președinte lasă amprente în istoria țării sale. Estimările vizavi de prestația unui Președinte nu trebuie, însă, făcute în pripă. Timpul este cel care va cristaliza deciziile, comportamentul și le va da valoare sau non-valoare la toate,” am încheiat citatul.

Adevăr grăiește președintele Timofti și, sunt sigur, de acum încolo, deseori vom reveni la acest gând, iar atunci când vom pune pe cântar ceea ce avem și ce-am avut, vom înțelege că l-am judecat strâmb, uneori, însă, pe bună dreptate.

La ora 13:10 și 14:22, într-o intervenție în direct pentru TVR 2 și, respectiv, TVR1, am vorbit despre cele mai importante mesaje transmise de Nicolae Timofti, la final de mandat. Următoarea sarcină fixată în agenda de muncă e ședința Consiliului Republican al PSRM. O bună ocazie să-mi văd colegii de la alte instituții media pe care, din păcate, în ultima perioadă îi văd mai rar.

Iată-mă ajuns și la Europa Liberă. Emoții deosebite pentru că am muncit o perioadă și la radio. Mă cuprinde o nostalgie nebună.

S-a încheiat și săptămâna de muncă. Am decis să evadez din acest oraș. Mi-e dor de liniște, de sat. Mă deplasez, în grabă, spre Gara Auto Nord. Reușesc să prind ultimul autobuz care merge la Rezina. Luni, e hram la Mateuți, iar muzica va răsuna până-n Cernăuți.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG