Linkuri accesibilitate

Iurie Ciocan: „Peste 138.000 de alegători în afara ţării este un record absolut pentru R. Moldova”


De ce merită CEC nota 8 pentru felul cum a organizat aceste alegeri.

Comisia Electorală Centrală a confirmat victoria socialistului Igor Dodon în alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Rezultatul scrutinului trebuie validat de Curtea Constituțională care a precizat că va aștepta și soluționarea, în instanțele de judecată, a tuturor contestațiilor. Iurie Ciocan, unul dintre membrii autorității electorale, spune că CEC merită nota 8 pentru felul cum a organizat aceste alegeri.

Europa Liberă: Toate pietrele sunt în curtea Comisiei Electorale Centrale. De ce toţi bulgării nimeresc în curtea CEC?

Iurie Ciocan: „Că noi suntem pe prima linie de organizare şi desfăşurare a alegerilor. Şi cei nemulţumiţi de procesul electoral, am vrut să zic de rezultate, dar aceasta este o altă parte a problemei, încearcă să găsească pe cineva responsabil. Probabil, de aici vine totul. Noi tratăm cu înţelegere poziţia acestor oameni, pentru că înţelegem că nu a fost şi nu există, de fapt, proces electoral ideal. Noi tindem să organizăm alegeri cât mai corect, cât mai deschis şi transparent pentru societate, fapt remarcat în ultimul raport al OSCE, Promo-LEX. Un raport critic, dar, totuşi, cu foarte multe note îmbucurătoare pentru noi.”

Europa Liberă: Dar, de fapt, CEC îşi asumă anumite responsabilităţi pe care nu a reuşit să le onoreze?

Iurie Ciocan: „Astăzi chiar am aprobat raportul privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Mai multe lucruri urmează să fie analizate, revăzute, să venim cu propuneri concrete pentru îmbunătăţirea, inclusiv a cadrului legal pentru perioadele viitoare.”

Europa Liberă: Unde aţi fi putut face mai mult şi nu aţi făcut?

Iurie Ciocan: „Probabil, în campania de informare am fi putut face mai mult. În pofida faptului că am făcut o muncă foarte bună în campania de informare în cadrul acestor alegeri, am vorbit cu destul de multă lume, inclusiv alegătorii de peste hotare, care nu au reuşit să voteze. Dânşii au invocat că „Noi nu am fost informaţi asupra faptului că trebuia să mergem să ne preînregistrăm”. Şi aici cred că noi nu am fost auziţi cu campania noastră.”

Europa Liberă: Dar aceste 200 de contestaţi semnate de către cei din diasporă arată, dau un semnal.

Iurie Ciocan: „Un semnal foarte clar că lucrurile urmează să fie revăzute pentru perioadele viitoare.”

Europa Liberă: Deci, prin a fi revăzut vă referiţi la votul prin corespondenţă, la o informare mai bună? La ce concret vă referiţi?

Iurie Ciocan: „Cred că la toate elementele acestei construcţii, instrumentare suplimentară pentru participare la votare, campanii de informare mai adecvate, conştientizarea necesităţii implicării în acest exerciţiu democratic. Ceea ce s-a întâmplat acum nu cred că va rămâne neobservat pentru că noi nu am avut un aşa număr de mare niciodată de participanţi la votare în afara ţării. Peste 138.000 de alegători în afara ţării este un record absolut pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar statisticile arătau că 800.000-900.000 de oameni se află în străinătate la muncă.

Iurie Ciocan: „Aceleaşi statistici arată că niciodată anterior nu au votat peste 70.000.”

Europa Liberă: Se schimbă împrejurările din ţară, lumea ia o altă atitudine faţă de procesul electoral.

Iurie Ciocan: „Vă rog să nu fiţi cu ochii doar pe turul doi. Uitaţi-vă şi ce a fost în turul întâi. După turul întâi noi am văzut că la votare au participat circa 60.000 de alegători în afara ţării. Deci, turul doi şi turul întâi obligatoriu se organizează în aceleaşi condiţii. Înainte de turul întâi Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărâri cu privire la birourile din afara ţării. Nimeni nu a contestat această hotărâre. Mai mult ca atât, nici nu a scos-o în discuţie măcar, să vină cu obiecţii, să zică: „Daţi să o revedem”. Ştiţi de ce? Pentru că la acea etapă pe culoare se vorbea că: „E bine că în Rusia sunt numai cinci birouri şi în Italia sunt 25”. Şi cu bucuria aceasta au plecat şi nu au contestat. Vedeţi cum are băţul două capete?”

Europa Liberă: Dacă dumneavoastră aţi fi fost alegătorul din diasporă şi aţi fi parcurs câteva sute de kilometri?

Iurie Ciocan: „Eu m-aş fi înregistrat, dacă aş fi fost alegător din diasporă.”

Europa Liberă: Dar dacă nu aţi fi reuşit să vă înregistraţi din varii motive, v-aţi fi simţit ofensat de către statul Republica Moldova?

Iurie Ciocan: „Eu aş fi nemulţumit, la sigur. Şi aş depune contestaţie acolo, în biroul electoral unde am venit. Să ştiţi că acolo unde s-au terminat buletinele de vot până la încheierea zilei alegerilor, noi am dat o ordonanţă specială prin care birourile au stat deschise până la orele 21.00. Fără muncă, dar au fost deschise. De ce? Pentru ca oricare doritor să vină să-şi revendice acest drept şi să-şi expună nemulţumirea, să depună o contestaţie.”

Europa Liberă: Aceasta acum se judecă. Atunci alegătorul, care stătea la uşă, el se gândea cum să se întoarcă înapoi 500-600 de kilometri, dar nu cum să scrie contestaţie.

Iurie Ciocan: „Sunt de acord.”

Europa Liberă: Luaţi în calcul, totuşi, şi condiţiile în care a nimerit alegătorul.

Iurie Ciocan: „Luăm în calcul şi acest lucru. Dar vreau să vă atrag atenţia la următoarele lucruri. În afară de faptul că alegerile trebuie să fie libere, corecte, transparente, deschise, trebuie să mai fie şi legale. Astăzi condiţiile legii sunt aşa cum sunt ele, este plafonat numărul de buletine pentru un birou electoral. Punctum. Altfel nu putea fi. Şi revin să examinaţi, poate, cei care ne aud în ansamblu turul întâi şi turul doi, pentru că este un singur exerciţiu electoral.”

Europa Liberă: Per ansamblu, poate fi vorba despre alegeri fraudate?

Iurie Ciocan: „Eu nu văd asemenea situaţie. Cu regret, nu toţi alegătorii au putut participa la votare, numărul celor care nu au putut participa la votare nu ar influenţa rezultatul, nu ar schimba rezultatul. Şi, în condiţiile date, eu nu văd o fraudă. Alte elemente care au fost contestate privind finanţarea partidelor, ele, la fel, nu au fost de natură să influenţeze direct rezultatele alegerilor. Noi astăzi am aprobat procesul-verbal, noi astăzi am aprobat raportul privind organizarea acestor alegeri. În aceste condiţii prezentăm dosarul către Curtea Constituţională pentru examinare.”

Europa Liberă: Vorba despre repetarea eventuală a turului doi de scrutin nu mai poate fi actuală?

Iurie Ciocan: „Cei care cunosc procedurile legale înţeleg că nu este posibil. Este un nihilism juridic, nu există aşa normă juridică.”

Europa Liberă: Aţi vorbit că nu aţi luat în calcul sau nu v-aţi aşteptat la un flux atât de mare din partea alegătorilor din diasporă.

Iurie Ciocan: „Noi am văzut că s-a început o mobilizare şi ceea ce am făcut, am mărit numărul de buletine până la plafonul maxim în toate birourile din afara ţării, cu excepţia Beijing şi Tokyo, pentru că datele care au venit de acolo nu ne-au dat semne de întrebare.”

Europa Liberă: Dar aveţi o explicaţie la numărul care s-a majorat simţitor în turul doi al cetăţenilor care locuiesc în stânga Nistrului?

Iurie Ciocan: „A fost cred că aceeaşi mobilizare. S-a adoptat şi acolo un vot, probabil. Poate, în alte condiţii, poate, de alt concurent electoral, dar a fost aceeaşi campanie cu adoptarea unui vot. Şi chiar zilele trecute eram întrebat de cineva că s-au transportat alegători. Dar din partea cealaltă nu s-au transportat alegători? Eu nu pot, în calitatea mea de membru al Comisiei Electorale Centrale, să-mi permit să gândesc emotiv, că cineva nu a putut sau nu a realizat. Din punctul nostru de vedere, juridic vorbind, şi într-un caz, şi în altul a fost transportarea alegătorilor.”

Europa Liberă: Totuşi, s-au făcut auzite multe îndemnuri că CEC ar fi trebuit să-şi dea demisia. Lucrul acesta l-au făcut politicienii, l-au făcut alegătorii, l-au făcut şi observatorii. Mă refer la declaraţia pe care a făcut-o europarlamentarul Siegfried Mureșan, el a cerut ca să fie demişi şefii de la CEC şi de la Externe.

Iurie Ciocan: „Domnul Mureşan, dacă nu greşesc, este şi un politician foarte activ în Parlamentul European. Deci, declaraţiile dânsului trebuie văzute critic, sub prisma declaraţiilor unui politician care a simpatizat un candidat care astăzi în aceste alegeri a obţinut un scor mai mic. În mod normal, eu mă aştept să fie 600.000 de cereri de demisie ori de dosare penale, ori mesaje transmise mie la telefon şi la poşta electronică că eu sunt aşa şi altfel. Pentru că toţi cei care au votat pentru un candidat care nu a reuşit să câştige în aceste particular alegeri au temeiul să fie nemulţumiţi. Şi îi înţeleg perfect.”

Europa Liberă: Dacă Iurie Ciocan ar fi politician şi ar fi cerut el demisia CEC?

Iurie Ciocan: „În cazul experienţei pe care o am, cred că nu mai ceream. Eu aş merge cu un pas înainte în cultura politică, că aceasta învăţ şi studenţii, şi aş zice că data viitoare vă arăt eu vouă.”

Valentina Ursu

Valentina Ursu

Europa Liberă: Dar acest lucru, totuşi, demonstrează că societatea moldavă rămâne dezbinată. Inclusiv, se adună câte o picătură, câte o picătură fie într-o tabără, fie în alta.

Iurie Ciocan: „Dar credeţi că CEC o dezbină? Nu cred. Retorica pe care am auzit-o eu, şi în breasla dumneavoastră ziaristică la fel, când de pe sticlă aud „Nici să nu salutaţi cu bună ziua adverşii altui partid”, cer iertare. CEC nu dezbină societatea. Eu văd cine o face.”

Europa Liberă: Cine o face?

Iurie Ciocan: „Politicienii, în primul rând, şi mass-media neechidistantă. Eu vă mulţumesc foarte mult pentru prestaţia Europei Libere, că aţi fost un model şi rămâneţi un model.”

Europa Liberă: După şedinţa de azi a Comisiei Electorale Centrale am auzit voci care spuneau că şi Iurie Ciocan s-ar fi dat de partea puterii.

Iurie Ciocan: „Nu este adevărat. Eu am fost în buzunarul cui vreţi până în prezent şi în munca pe care o voi face mai departe veţi vedea exact ce aţi văzut şi până acum, mă vor muta cu vorba dintr-un buzunar în altul. De facto, eu mă voi baza strict pe lege.”

Europa Liberă: Ca Republica Moldova să aibă un Cod Electoral perfect, ce trebuie să propună CEC?

Iurie Ciocan: „Noi de fiecare dată facem propuneri şi nu cred că va exista perfecţiune, pentru că ea nu există nicăieri în lume.”

Europa Liberă: Acum, reieşind din situaţia care s-a creat şi în împrejurările care sunt?

Iurie Ciocan: „Astăzi doamna preşedinte Russu în cadrul şedinţei a spus că noi vom organiza şi de această dată conferinţă postelectorală, deci, un studiu postelectoral, pentru a veni cu mai multe propuneri, de a încerca de a facilita accesul persoanelor la votare. Aici ar trebui de găsit un instrument.”

Europa Liberă: De ce nu se aplică votul prin corespondenţă?

Iurie Ciocan: „Am zis-o odată în cadrul Parlamentului, unde doamna deputat, a propos, şi candidat la prezidenţiale, doamna Ana Guţu, fiind deputat în Parlament, în acea perioadă la care mă refer a pregătit un proiect de lege privind introducerea votării prin corespondenţă, mie mi-a cerut opinia. Era un proiect foarte vag, dar era, cel puţin un început. Şi în cadrul unei dezbateri în Parlament deputaţii ştiţi ce au întrebat? Dar cine e directorul la Poşta Moldove? Dar care partid a numit directorul la Poşta Moldovei? Deci, atâta timp cât gândim în felul acesta, eu aş zice în halul acesta, perspectivă nu văd aici. Atâta timp cât la noi semnătura electronică şi operaţiuni electronice 1-2% din toţi alegătorii efectuează, cum să vorbim despre votarea electronică? Cine va crede în acele exerciţii, când nu poţi pune mâna pe buletin, când nu poţi să-l renumeri, când vine Ciocan ori altul şi pune pe masă o listă cu câştigătorul, şi zice: „Acesta e câştigătorul”? – „De unde ai luat datele?” – „Din black box, din computer”. Basta, aici tema s-a terminat. Noi avem foarte mult de muncit la educarea alegătorilor, la creşterea încrederii, la diversificarea serviciilor publice electronice pentru a creşte încrederea în electronică în sine. Sunt foarte bucuros de echipa de la CEC pentru realizările pe care le-am făcut anume în implementarea tehnologiilor informaţionale. Şi acest lucru trebuie să fie impulsionat şi pentru alţii.”

Europa Liberă: Până la alegerile parlamentare există posibilitate de a fi îmbunătăţită situaţia care să-l favorizeze pe alegător?

Iurie Ciocan: „Trebuie create condiţii adecvate atât şi pentru politicieni să-şi facă campania adecvată, să-şi raporteze cheltuielile efectuate. Pentru că am constatat în această campanie la foarte mulţi concurenţi electorali mişmaşuri, diferite şmecherii care veneau să-i ajute să-şi finanţeze campania electorală. Sectorul neguvernamental noi am constatat în câteva rânduri că s-a implicat nu prea onest în această campanie electorală, favorizând direct unul ori alt concurent electoral, în funcție de preferinţele sale. Aici cred că mai avem de lucru.”

Europa Liberă: A propos, despre banii care, totuşi, vin în campania electorală…

Iurie Ciocan: „…pe o cale care ocoleşte prevederile legale.”

Europa Liberă: Şi dacă ocoleşte prevederile legale, de ce nu găsiţi mecanisme suficiente ca să puteţi responsabiliza concurentul electoral?

Iurie Ciocan: „De fiecare dată mergem cu aplicări de sancţiuni. Din păcate, instrumentarul pus nouă de către Codul Electoral este ori excluderea, ori avertizarea. În această campanie, la fel, am avut un concurent electoral care a fost exclus pentru organizarea campaniilor electorale în paralel. Era o campanie electorală modestă, finanţată din fondul electoral şi era, în paralel, o altă campanie foarte pompoasă, nedeclarată şi organizată de un grup de companii. Deci, pentru acest delict un concurent electoral a fost exclus. Alţi concurenţi electorali au încercat tot felul de găselniţe, de şmecherii pe care noi le-am observat, am aplicat avertizări. Nu am găsit de cuviinţă ori suficiente temeinicii pentru a exclude, dar am aplicat avertizări, pentru că, codul prevede doar două sancţiuni – avertizare şi excludere. Aici cred că ar trebui să mai muncim. Odată cu introducerea finanţării de la bugetul de stat şi în acest an noi am dat bani la partidele politice, noi vom cere Parlamentului să ia în considerare stabilirea unei game mai largi de sancţiuni, inclusiv pecuniare, inclusiv financiare pentru partidele care primesc acum bani de la buget şi dacă vor comite încălcări pe viitor să poate fi pedepsite.”

Europa Liberă: Pentru că, totuşi, candidaţii rămân a fi în condiţii inechitabile, atunci când vine cineva şi zice că pentru un vot cheltuie mii de lei şi vine altcineva şi spune că se poate obţine un vot şi cu un leu.

Iurie Ciocan: „Eu nu văd aici o problemă legală. Aici este mai mult o problemă morală şi o problemă de credibilitate a acestui concurent. Noi, alegătorii, trebuie să cunoaştem aceste informaţii. Şi noi le cunoaştem, pentru că ele au fost făcute publice şi să acţionăm în consecinţă. Pentru că, dacă un om cheltuie foarte mulţi bani, noi trebuie să-l întreb de unde îi ia, cine sunt aceşti donatori, de unde apar aceşti bani. Alţii, la prima vedere, cheltuie mai modest, dar când un specialist se uită cu ochiul bine înarmat înţelege că vin finanţări paralele şi oricum nu s-a făcut campanie electorală pe banii declaraţi. Vin finanţări paralele care noi încă urmează să le încadrăm în lege.”

Europa Liberă: Şi, în încheiere vă cer o apreciere, poate fi şi subiectivă, dar vreau să o daţi dumneavoastră, nota pentru cum şi-a desfăşurat activitatea CEC?

Iurie Ciocan: „Un opt ferm în cadrul acestor alegeri.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG