Linkuri accesibilitate

Dosarul alegerilor va ajunge luni la Curtea Constituţională care are termen de zece zile ca să le valideze sau nu.

CEC spune că Igor Dodon a obținut în turul doi de scrutin 52,11% din voturi, cu peste 67.000 de voturi mai mult decât Maia Sandu. CEC a trimis acest raport Curții Constituționale cu solicitarea să valideze rezultatele. Cererea Maiei Sandu de a declara alegerile nule din cauza încălcărilor a fost atașată la raport, fără să mai fie examinată în detaliu. Disputa se mută acum în justiție, iar până la tranșarea ei la Curtea Constituțională mai rămân zece zile.

Cele mai multe discuții a generat ceea ce unii au calificat drept îngrădire a dreptului la vot pentru moldovenii stabiliţi peste hotare cărora nu le-a ajuns buletine. Circa patru mii de alegători au depus în ziua scrutinului, individual sau colectiv, contestaţii, sesizări, petiţii în secţii din Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Federaţia Rusă. Alte câteva sute de contestaţii au ajuns la CEC prin intermediul reprezentantului Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Trei membri CEC au cerut o analiză a acestor contestaţii, eventual o amânare a aprobării raportului cu două zile pentru a prezenta ulterior propuneri de îmbunătățire a cadrului legal. Potrivit preşedintei CEC, Alina Russu, aceste sesizări nu au fost depuse în instanță, nu sunt în original, ci în fotocopii, nu conțin semnătura olografă, nu ar fi depuse de o persoană împuternicită.

„Este o lacună în legislaţie, pentru că Codul Electoral prevede că toate contestațiile de la alegători care vizează acţiunile organului electoral se depăn la respectivul organ electoral. Dacă nu sunt de acord cu decizia, ele pot fi contestate, respectiv la organul electoral superior după care în instanţa de judecată. Sunt exceptate de această procedură contestațiile care vizează exercitarea dreptului la vot, ceea ce înseamnă că după decizia biroului electoral al secţiei de votare cetăţeanul putea să meargă şi urma să meargă direct în instanţa de fond. Bun asta mi se pare greu de realizat”.

Şase membri au votat pentru remiterea raportului final Curţii Constituţionale, raport ce conţine în anexe toate contestaţiile. În ceea ce priveşte transportarea alegătorilor în ziua alegerilor şi alte încălcări invocate de candidata Maia Sandu, Alina Russu a spus că unele sunt pe rol în alte instanţe şi că examinarea lor va mai dura, în timp ce CEC este obligată prin lege să respecte termenele de finalizare a campaniei că să transmită dosarul către Curtea Constituţională.

Vladimir Şarban a insistat însă ca autoritatea electorală să avanseze şi cu propuneri de îmbunătățire a cadrului legal, având în vedere experiența scrutinului prezidențial.

„Dumneavoastră, doamna Russu, aţi folosit o expresie foarte frumoasă că acest raport este o oglindă. Păi dacă-i oglindă, haideţi să ne uităm în oglinda aceasta şi să vedem şi obrajii frumoși şi încrețiturile care mai apar câteodată şi să nu ne limităm doar la un raport triumfalist.”

Un alt membru CEC, Sergiu Gurduza, a încercat, dar fără succes, să propună pentru ordinea de zi şi cele două petiții semnate de circa 60 de mii de cetăţeni care pledează pentru anularea alegerilor şi acuză CEC de proastă gestionare a procesului electoral.

Dosarul alegerilor va ajunge luni la Curtea Constituţională care are termen de zece zile ca să le valideze sau nu.

Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că va încerca să conteste rezultatele scrutinului pe toate căile legale. „Nu e vorba despre numărul de voturi, ci despre încălcarea procedurilor legale”, a ţinut să precizeze candidata învinsă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG