Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: „Cerem astăzi de la autorităţi să examineze toate ilegalităţile comise şi să-i sancţioneze pe toţi cei care au comis aceste ilegalităţi” (Video)


Un interviu cu lidera Partidului Acțiune și Solidaritate.

Europa Liberă: Doamnă Maia Sandu, cât mai avem de aşteptat până se vor valida rezultatele alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova?

Maia Sandu: „Depinde de instituţiile statului. Noi am contestat mai multe încălcări şi ilegalităţi comise în ziua alegerilor la Comisia Electorală Centrală. Din câte înţeleg, Comisia Electorală Centrală va avea o şedinţă astăzi, la orele 14.00. Nu este clar dacă ne va da un răspuns sau dacă va fi o şedinţă ulterioară. După ce vor fi analizate toate sesizările la Comisia Electorală Centrală, se va merge la Curtea Constituţională. Şi în funcţie de durata acestor examinări, vom afla şi rezultatul sau, cel puţin, decizia acestor instituţii.”

În studioul Europei Libere cu Valentina Ursu

În studioul Europei Libere cu Valentina Ursu

Europa Liberă: Preşedinta Comisiei Electorale Centrale a lăsat să se înţeleagă că, totuşi, aici se implică şi politicul. Să vă întreb pe dumneavoastră cât de greu este acest dosar cu contestaţii pe care l-aţi adunat şi pe care l-aţi prezentat instanţelor?

Maia Sandu: „Nu este doar un dosar pe care l-a prezentat echipa candidatului Maia Sandu. Este şi un număr impunător de contestaţii care a fost prezentat de către cetăţeni. Şi mă refer la cetăţenii din diasporă. Din câte cunoaştem noi, sunt peste 2.000 de contestaţii, care au fost depuse de către cetăţenii din Republica Moldova care au mers la vot, dar nu au putut să voteze din cauza lipsei buletinelor de vot.”

Europa Liberă: Dar ele nu au fost depuse în ziua alegerilor.

Maia Sandu: „Ba, da. Acestea sunt acelea care au fost depuse în ziua alegerilor, după care au mai fost, dacă nu greşesc, 240 de asemenea contestaţii, care au fost depuse prin intermediul nostru. Oamenii au semnat aceste contestaţii şi le-au transmis prin reprezentanţii PAS la Comisia Electorală Centrală. În afară de aceasta, noi am depus o contestaţie generală în care elucidăm mai multe exemple de încălcare a legislaţiei, de fraudare a alegerilor. Şi Comisia Electorală Centrală trebuie să-şi exprime punctul de vedere, să vină cu o decizie atât în raport cu contestaţia noastră, cât şi în raport cu contestaţiile acestor mii de oameni, care nu au putut să voteze duminică.”

Europa Liberă: La modul cel mai serios, vă gândiţi că aceste contestaţii ar putea să inverseze rezultatul alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie? Îl pot influența aceste contestații?

Maia Sandu

Maia Sandu

Maia Sandu: „Într-o ţară în care instituţiile statului şi-ar face treaba bine, ar respecta legea, aceste contestaţii ar fi văzute ca încălcări foarte grave şi decizia ar fi pe potriva acestor încălcări. În Republica Moldova ştim care este starea de lucruri, ştim că marea majoritate a instituţiilor statului sunt captive. Acum avem o ocazie ca aceste instituţii să ne demonstreze că, totuşi, sunt instituţii independente. Nu voi veni cu o prognoză a deciziei acestora, vreau să cred în continuare că avem, cel puţin, o instituţie care are curajul să respecte legea şi nu să facă ceea ce i se spune de oameni din afara legalului.”

Europa Liberă: Diferenţa e de 4% între dumneavoastră şi Igor Dodon. Este greu de crezut că aceste contestaţii ar putea să echivaleze 4%, ca să fie întoarsă situaţia.

Maia Sandu: „În primul rând, noi nu vorbim aici despre numărul de voturi care au fost date pentru un candidat sau altul. Sunt câteva zeci de mii şi nu ne apucăm să măsurăm, să numărăm cine şi câte voturi a luat. Noi vorbim aici despre încălcarea procedurilor legale, indiferent dacă sunt 65.000 sau dacă sunt 10.000. Sunt nişte încălcări ale procedurilor legale şi pe câteva dintre ele pot să le numesc aici, din cele pe care le-am inclus noi în sesizarea pe care am făcut-o Comisiei Electorale Centrale. În primul rând, cea care ţine de interzicerea sau încălcarea dreptului cetăţenilor Republicii Moldova din afara ţării ca să-şi exprime dreptul constituţional de a vota. A doua ţine de transportarea organizată a cetăţenilor din stânga Nistrului, folosindu-se resursele administrative. Această încălcare a fost documentată şi prezentată şi de către colegii de la Promo-LEX, ei vorbesc în raport de în jur de 164 de unităţi de transport, care au transportat în mod organizat alegătorii la vot. Vorbim despre votarea multiplă sau în locul unei alte persoane.

Şi noi am prezentat dovezi concrete Comisiei Electorale Centrale, când pentru o persoană, care este în afara ţării, a votat cineva în satul de baştină. Şi acestea sunt doar cazurile pe care le-am depistat noi. Au mai fost şi alte încălcări, care ţin de faptul că, Comisia Electorală Centrală şi-a încălcat propriul regulament şi Codul Electoral a fost interpretat greşit. De exemplu, după primul tur, Comisia Electorală Centrală a spus că nu poate să majoreze numărul de secţii de votare şi buletine de vot, deci, numărul rămâne acelaşi în liste. După care, în turul doi noi am observat în unele localităţi din Republica Moldova că au fost suplimentate şi a fost mărit numărul de alegători în listele electorale. În acelaşi timp, răspândirea pliantelor cu mesaj denigrator la adresa mea şi cu încălcarea regulilor de tipărire şi distribuire a acestor pliante. Aici s-a încălcat articolul 64, alineatul 6 din Codul Electoral. Aici am sesizat Inspectoratul General de Poliţie şi aşteptăm un răspuns de la aceştia. Am sesizat Inspectoratul General de Poliţie şi pe cazul transportării organizate a alegătorilor din stânga Nistrului. Deci, sunt multe încălcări, foarte serioase, din punctul nostru de vedere. Aşteptăm decizia instituţiilor publice vizate de aceste sesizări.”

Europa Liberă: Pe acest fondal creşte numărul celor care sunt nemulţumiţi şi care chiar au şi declanşat acţiuni de protest. Şi pentru duminică sunt preconizate mai multe proteste, inclusiv în diasporă, pentru că ei sunt cei mai nemulţumiţi că nu au ajuns să-şi exercite dreptul de vot. Iar pe de altă parte, se încearcă să se pună pe spatele dumneavoastră că încercaţi să tensionaţi situaţia şi ar putea să se ajungă la o instabilitate politică. Cum le răspundeţi celor care zic că dumneavoastră ar trebui să potoliţi spiritele în societate?

Maia Sandu: „E justificată reacţia oamenilor, în special, a celor din diasporă, dar nu doar să protesteze împotriva fraudării alegerilor. Ştiu că sunt planificate mai multe flash mob-uri în oraşele din lume, organizate de către cetăţenii noştri. Și le mulţumim pentru implicare, aşa cum s-au implicat în ziua votului, aşa se implică pentru a transmite autorităţilor un mesaj că nu vor rămâne nesancţionate încălcările admise de către autorităţile statului. Şi pe teritoriul Republicii Moldova oamenii sunt nemulţumiţi. Am văzut câteva proteste şi am auzit şi despre intenţia de a continua aceste proteste duminică.

Noi, cei de la Partidul Acţiune şi Solidaritate, dar şi colegii de la Platforma DA, am decis că mergem pentru moment pe contestarea, în conformitate cu legea, a tuturor acestor încălcări şi vom aştepta deciziile instituţiilor abilitate să examineze aceste încălcări. Pentru oamenii care protestează vreau să transmit un apel la calm, să nu se admită violenţe şi, foarte important, să nu se permită ca aceste proteste să fie deturnate.

Singurul lucru pe care îl putem cere astăzi de la autorităţi este să examineze toate ilegalităţile comise şi să-i sancţioneze pe toţi cei care au comis aceste ilegalităţi. Nu trebuie să venim cu lozinci ofensatoare la adresa oamenilor care l-au votat pe oponentul meu. Nu despre aceasta este vorba. Este vorba despre faptul că noi suntem nemulţumiţi că acest stat, aceste instituţii ale statului nu au putut să ne asigure alegeri libere şi corecte.

E foarte important să mergem pe mesajul corect, să nu permitem ca aceste proteste fie deturnate în alte scopuri şi să fie folosite împotriva noastră. Pentru că aceasta am observat, încercarea de a ne diviza ca societate şi încercarea de a sustrage atenţia de la subiectul important, fraudarea alegerilor, la subiecte care ţin de divizare în societate, divizare între electoratele celor doi candidaţi.”

Europa Liberă: Am auzit şi o sumedenie de sugestii care se fac, inclusiv pentru dumneavoastră, că ar fi bine să începeţi pregătirea pentru alegerile parlamentare, indiferent că vor fi în termenul stabilit de legislaţie sau că vor fi anticipate. Mai cu seamă că l-am auzit şi pe Igor Dodon transmiţând mesaje că el nu renunţă la ideea că va provoca alegeri parlamentare anticipate. Acum să vă întreb dacă sunt de folos cuiva anticipatele? Şi dacă nu e mai bine să se ajungă la alegeri parlamentare în 2018, aşa cum zice legea?

Maia Sandu: „Igor Dodon trebuie, mai întâi, să ajungă preşedinte, după care să poată să facă asemenea promisiuni. Pentru noi e tare important că am demonstrat în această campanie şi în ziua alegerilor că suntem o forţă puternică, care îşi doreşte o schimbare autentică, care înţelege că cel mai mare pericol pentru stat şi pentru cetăţeni este corupţia. Şi care înţelege că oamenii, care sunt astăzi la guvernare, nu ne reprezintă, ei nu sunt legitimi.

Noi vom rezista şi vom lupta mai departe. Aceste alegeri ne-au demonstrat cât suntem de puternici. Aceste alegeri ne-au demonstrat că putem să devenim şi mai puternici. Ştim unde avem de lucrat, ştim care sunt punctele slabe şi ştim care sunt punctele forte. Şi, indiferent când vor avea loc aceste alegeri, noi vom fi suficient de pregătiţi pentru ca să schimbăm clasa politică.”

Europa Liberă: Dumneavoastră puneţi la îndoială faptul că Igor Dodon ar putea să ajungă în fruntea ţării? Că aţi repetat de câteva ori că vreţi, întâi, să vedeţi că este preşedinte.

Maia Sandu: „Eu spun, cu certitudine, că aceste alegeri nu au fost libere şi nu au fost corecte. Noi am prezentat suficiente dovezi şi aşteptăm de la instituţiile statului ca să recunoască acest lucru. Nu pot să răspund cum vor proceda instituţiile statului, dacă vor avea suficientă independenţă şi curaj să ia decizii corecte sau nu. Vom vedea în câteva zile.”

Europa Liberă: Dacă au suficientă independenţă şi curaj, la ce ar trebui să ajungă? Să repete scrutinul?

Maia Sandu: „Aceasta ar însemna alegeri repetate.”

Europa Liberă: Aţi accepta să fie repetat scrutinul prezidenţial?

Maia Sandu: „Bineînţeles.”

Europa Liberă: Ar tensiona situaţia, ar ameliora situaţia, spiritele?

Maia Sandu: „De ce să tensioneze? Toată lumea îşi doreşte ca preşedintele ţării să fie ales într-un proces corect, fără furt de voturi, cu asigurarea dreptului de vot al fiecărui cetăţean, inclusiv al celor de peste hotare, fără să se organizeze anumiţi alegători şi să fie aduşi în mod organizat, mai ales că există suspiciuni cu privire la faptul că aceşti oameni ar fi fost plătiţi. Deci, toată lumea îşi doreşte ca preşedintele să fie ales într-un proces democratic, corect şi absolut legal.”

Europa Liberă: Societatea moldavă rămâne dezbinată. Votul a fost geopolitic? Alegătorii dumneavoastră sunt alegătorii care şi-au dat votul pentru Maia Sandu şi pentru vectorul pro-Vest?

Maia Sandu: „Foarte mulţi dintre ei sunt oameni care apreciază modelul european de dezvoltare şi pe care îl cred cel mai potrivit. Dar sunt şi oameni care au votat pentru Maia Sandu, pentru că înţeleg că cel mai mare pericol pentru noi acum este corupţia. Corupţia este cea care ne provoacă sărăcie. Corupţia este cea care îi alungă pe cetăţenii Republicii Moldova de acasă. Noi, în campanie, dacă aţi observat, nu am speculat prea mult pe această problemă geopolitică. Am făcut un efort enorm pentru ca să contribuim la unitatea electoratului şi nu la dezbinare, aşa cum a procedat oponentul meu.”

Europa Liberă: Faptul că Igor Dodon promite să facă prima vizită, eventual, dacă ajunge preşedinte, la Moscova şi să apropie Republica Moldova şi mai mult de Uniunea Euroasiatică, dominată de Rusia lui Putin, va accentua şi mai mult această divizare în societate?

Maia Sandu: „Nu cred că o vizită poate să provoace schimbări majore. Discursul pe care îl are oponentul meu este cel care continuă să ne arunce pe baricade şi care continuă să ne divizeze. Modul în care el prezintă lucrurile, chiar acum, când noi contestăm ilegalităţi, nu contestăm decizia unei părţi a societăţii de a-l sprijini pe Igor Dodon, modul în care el prezintă acest lucru, ameninţările cu care vine la adresa cetăţenilor Republicii Moldova, aceste lucruri divizează. Şi aceste lucruri vorbesc despre faptul că este un om slab, căruia îi este frică de cetăţeni.”

Europa Liberă: Dar el zice: „Aşa cum e Maia Sandu, aşa şi Igor Dodon cu socialiştii sunt în opoziţie faţă de actuala guvernare”.

Maia Sandu: „Nu am auzit în ultimele zile să ne spună cum va face astfel încât să avem un procuror general integru în cazul în care ajunge preşedinte. Nu l-am auzit să vorbească despre cum va lupta cu corupţia. L-am auzit să vorbească doar despre lucruri care ne divizează, nu despre lucruri care ne unesc.”

Europa Liberă: Ce ar fi trebuit să pună prioritar, ca să fie discutat acum în societate?

Maia Sandu: „În primul rând, nu trebuie să ameninţe oamenii, inclusiv pe cei care vin să protesteze împotriva fraudei. Un om care nu are ce ascunde trebuie să spună că el este interesat ca toate ilegalităţile, toate întrebările să fie clarificate. Dacă îşi doreşte să demonstreze că a câştigat sau nu a câştigat, atunci şi el trebuie să fie la fel de interesat ca mine, ca ceilalţi cetăţeni, ca toate contestaţiile să fie analizate şi la toate să se dea un răspuns. Aceste semne de întrebare, dacă vor rămâne, vor fi pe conştiinţa lui.”

În studioul Europe Libere

În studioul Europe Libere

Europa Liberă: Care e lecţia pe care trebuie să o înveţe cetăţenii, dar şi politicienii din Republica Moldova în urma acestui scrutin prezidenţial?

Maia Sandu: „Cred că cea mai frumoasă lecţie este că noi suntem puternici, atunci când suntem uniţi, am demonstrat în aceste alegeri. Şi doi, sunt lucruri la care nu trebuie să închidem ochii, pentru că ele pot deveni foarte dăunătoare pe termen mediu şi lung. Şi aici mă refer la dezinformare, la manipulare, la modul cum instituţiile statului sfidează legea şi nu-şi respectă cetăţenii. Toate aceste lucruri trebuie penalizate în fiecare zi, atunci când se întâmplă. Pentru că altfel, cum spuneam, ele pot creşte şi pot să ne producă pericole, daune pentru societate mult mai mari decât ne imaginăm.”

Europa Liberă: Ar trebui să se producă anumite fuzionări pe centru-dreapta?

Maia Sandu: „E foarte important să menţinem unitatea. Nu discutăm acum despre ce se va întâmpla la nivel de partide. Ceea ce s-a întâmplat în această campanie a depăşit partidele politice, a mers dincolo de viaţa politică, a fost o coeziune enormă a cetăţenilor Republicii Moldova. Şi cred că, pornind de la această experienţă, trebuie să construim şi evoluţiile politice de mai departe.”

Europa Liberă: Implicarea bisericii în politică s-a arătat pe parcursul acestei campanii prezidenţiale. V-aţi supărat pe feţele bisericeşti? Ce ar trebui să se întâmple într-un stat laic, precum Republica Moldova, unde biserica e despărţită de stat?

Maia Sandu: „Nu e vorba de supărări. Implicarea unor reprezentanţi ai bisericii constituie o încălcare a Codului Electoral. Există prevederi şi ale Constituţiei, există prevederi specifice la acest subiect şi trebuie să fie sancţionată. Aşteptăm de la instituţiile statului să procedeze ca atare.”

Europa Liberă: Relaţia cu vecinii cum ar trebui să fie după acest scrutin prezidenţial? Mă refer şi la România, şi la Ucraina.

Maia Sandu: „Indiferent de acest scrutin, relaţiile trebuie să fie bune. Suntem o ţară mică, într-un context regional deloc simplu, şi nu doar regional, dar şi mondial şi avem mare nevoie de relaţii foarte bune cu vecinii noştri. Putem reuşi să devenim prosperi, să construim democraţia adevărată doar în compania unor vecini buni şi în contextul unor relaţii bune cu vecinii.”

Europa Liberă: Problema transnistreană are şanse să fie rezolvată acum?

Maia Sandu: „Nu am văzut la autorităţile actuale intenţii serioase de a rezolva problema transnistreană. Aşa cum am spus şi în campanie, primul lucru pe care trebuie să-l facă autorităţile este să înceteze să participe la schemele de corupţie împreună cu cei din Transnistria.”

Europa Liberă: Aţi publicat stenograma deciziei guvernului, atunci când s-a votat pentru garanţiile bancare. De ce aţi făcut-o acum? Vă ajută?

Maia Sandu: „Nu este vorba despre mine. Am solicitat şi am obţinut prin judecată decizia ca guvernul să publice stenograma de la prima şedinţă în care a fost eliberată garanţia în valoare de 9,5 miliarde de lei pentru creditele de urgenţă acordate de către Banca Naţională celor trei bănci care au fost falimentate. Eu nu am participat la această şedinţă şi nu am făcut acest lucru pentru mine. Am făcut acest lucru pentru că guvernul trebuie să ne prezinte cât mai multă informaţie despre furtul bancar. Şi dacă nu putem să obţinem mai multe de la Procuratura Generală, de la Centrul Naţional Anticorupţie şi alte instituţii care sunt responsabile pentru cercetarea furtului bancar, cel puţin, guvernul să ne prezinte informaţia detaliată despre discuţiile de la această şedinţă, ca să aflăm cine, totuşi, a obţinut aceste 9,5 miliarde de lei.”

Europa Liberă: Aveţi certitudine că reformele europene vor fi continuate, din moment ce FMI a acordat prima tranşă de împrumut, România se arată disponibilă să continue să livreze asistenţă financiară pentru Republica Moldova, aşa ca alţi parteneri din exterior? Există şanse ca anumite reforme să dea şi rezultate în Republica Moldova?

Maia Sandu: „De la momentul instituirii acestui guvern, la începutul anului 2016, nu am văzut nicio reformă autentică implementată de această guvernare. Respectiv, nu am de ce să cred că lucrurile se vor schimba de acum încolo.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG