Linkuri accesibilitate

Am văzut de câteva ori filmul lui Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”. Trei ore în care am stat cu ochii țintă pe ecranul Tribeca de la Museum of the Moving Image ori pe ecranul computerului, sau la West End Cinema aici, în Washington, D.C. Trei ore de revenire într-un trecut plin de amintiri, neliniști, speranțe, de la acele scene din martie 1965, sumbre ca și domnia celui care murise la nici 64 de ani, primul secretar al CC al PMR, președintele Consiliului de Stat, Gh. Gheorghiu-Dej, la clipa finală, când Ceaușescu se adresează sfidător și disprețuitor acuzatorilor săi, în decembrie 1989: „Voi răspunde doar în fața Marii Adunări Naționale!”

Mi-am amintit, văzând acele secvențe din 1965, de Ghiță Gheorghiu, fiul Licăi (este acolo, alături de mama sa, de surorile sale Sanda și Mândra, luându-și ultimul rămas bun de la bunicul care îl adoptase). Tatăl lor real fusese Marcel Popescu, fost aghiotant al lui Bodnăraș, ministru al Comerțului Exterior, debarcat în momentul în care Lica a decis să divorțeze. Până în 1965, nu și-a putut vedea copiii, locul de părinte fiind rezervat bunicului și celui de-al doilea soț, inginerul Gh. Rădoi (propulsat din director la „Steagul Roșu” din Brașov în funcțiile de ministru al Industriei construcțiilor de mașini și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri). Am vorbit mult cu Ghiță prin 1974–1975 despre Dej, Luca, Ana Pauker, Miron Constantinescu, Ceaușescu. Avea propriile sale frământări, mai ales legate de asasinarea lui Pătrășcanu, înțelesese multe lucruri. În casa de pe strada Atena (pe atunci Aleea Zoe) unde se mutaseră din vilele de la lac, imediat după moartea lui Dej, locuiește acum ambasadorul Olandei. Iată-l pe Nicu Ceaușescu, probabil în 1966, pe post de înainte-mergător într-o excursie în munți împreună cu părinții săi. Eram coleg de clasă cu Ghiță și Nicu, eram născuți în 1951. Ghiță fusese de la naștere favoritul numărului 1 din partid. Nicu, ca și frații săi, Valentin și Zoia, abia începea să simtă ce înseamnă accesul la puterea absolută, de nimic îngrădită a liderului maxim. Ca membru al Biroului Politic și secretar al CC al PMR, Nicolae Ceaușescu fusese un instrument obedient al ordinelor lui Dej. Participase din plin la construirea cultului acestuia, o adulase și el pe Lica Gheorghiu ca vedetă de film expertă în, spre a relua formularea lui Mihnea Gheorghiu, „joc interiorizat”. În anii ’70, Lica suferea de obezitate, era depresivă și nu mai ieșea practic din casă. Ghiță a fost căsătorit cu Alina Popescu, campioana la tetratlon, fiica unui fotbalist celebru, devenit la un moment dat președintele Federației Române de Fotbal. După meciul cu Elveția, cred că în 1967, când România a pierdut umilitor (7 la 0), tatăl Alinei a fost zburat din acea funcție. Ulterior, am aflat că Ghiță și Alina s-au despărțit. Dacă nu mă înșală memoria, sora Alinei, Simona, a fost căsătorită cu o altă vedetă fotbalistică, Sandu Boc. Între timp, s-au dus și Ghiță, și Nicu, și bunul lor prieten Zazone (Radu Ioanid, ani de zile operator la televiziune). S-a dus și Florin Cleper, a murit primul dintre noi, era arhitect în Israel, a pierit în timpul unei campanii în Liban. Era cel cu care Nicu discuta despre împărații romani și despre Napoleon.

Acum 51 de ani, pe 19 iulie 1965, se deschidea Congresul al IX-lea al PCR (scena apare în film). Erau prezenți la București Leonid Brejnev, Deng Xiaoping, Todor Jivkov, Walter Ulbricht. Venise și Dipa Nusantara Aidit, președintele PC din Indonezia. Peste doar trei luni avea loc tentativa de lovitură de stat organizată de ofițerii pro-maoiști legați de partidul comunist, urma o represiune de o duritate cumplită. Aidit pierea și el, alături de alte sute de mii, ori poate un milion de indonezieni. Un film celebru cu Mel Gibson și Sigourney Weaver are ca temă acel year of living dangerously. Istoria comunismului românesc intra într-o nouă eră: PMR se reboteza PCR, peste câteva luni RPR devenea Republica Socialistă România. Deși era lider de partid, nu (încă) și de stat, discursul despre noua Constituție îl ținea în august 1965, asemeni lui Stalin în 1936, Nicolae Ceaușescu, afirmându-se astfel fără echivoc ca veritabil deținător al puterii. Juca însă cu abilitate cartea respectului pentru colegii de „conducere colectivă”. Se ferea să-i antagonizeze, acumula meticulos puterea și gloria. Elena, cercetătoare și secretară de partid la ICECHIM, își petrecea concediul, în vara anului 1965, împreună cu Marta Drăghici, la Karlovy Vary. Lui Alexandru Drăghici (eliberat, după 13 ani, din funcția de Ministru al Afacerilor Interne, deci de șef al Securității, „promovat” secretar al CC, membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent) i se construia o reședință somptuoasă lângă aceea, în curs de finisare, a familiei Ceaușescu (în acele luni locuiau în hotelul special de partid de pe strada Tolstoi). Îmi spunea Nicu pe atunci că maxima favorită a tatălui său este „Să-i tai mâței coada și s-o lași să creadă că este mâță”. Pe culmile dialecticii, indeed!

Opiniile exprimate în acest blog nu coincid neapărat cu opiniile Radio Europa Liberă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG