Linkuri accesibilitate

O carte a cercetătoarei Diana Vrabie din Bălți, apărută la Editura Junimea.

Istoric literar, cadru didactic la Universitatea din Bălți, Diana Vrabie și-a propus în ultima vreme să adune articole de presă și mărturii ale scriitorilor care, de-a lungul anilor, au înfățișat diferite aspecte ale Iașului. Preocupările cercetătoarei s-au materializat în recenta carte intitulată Imaginea Iașilor în presa interbelică ieșeană (editura Junimea). Diana Vrabie a avut în vedere ziare și reviste mai mult sau mai puțin efemere, unele cunoscute – Însemnări ieșene, Jurnalul literar – altele complet uitate.

După ce, în timpul Primului Război Mondial, Iașul redevenise – vremelnic – capitala României (a unei Românii ciuntite, însă), în perioada interbelică importanța și forța lui iradiantă pălesc din nou în favoarea Bucureștiului. În mod evident, Iașul suferă de un complex de inferioritate, considerându-se marginalizat și defavorizat în raport cu capitala. Prin reacție, sunt puse în valoare trecutul istoric și tradițiile de ordin spiritual, orașul încercând să-și revendice titlul de capitală culturală.

Textele reunite în volum reînvie zone ale orașului astăzi dispărute: centrul vechi, Târgu-Cucu, cartierul Tătărașilor. Printre semnatarii articolelor și evocărilor întâlnim nume de prim rang: Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Nicolae Iorga, Ionel Teodoreanu, G.Călinescu. Este prezent și Eugen Herovanu, care va scrie o minunată carte despre ceea ce el a numit Orașul amintirilor. Textele au, nu o dată, note lirice și nostalgice.

Cea mai interesantă tentativă de definire a spiritului ieșean este, poate, cea a profesorului de literatură franceză Nicolae I. Popa. Este vorba de un eseu din revista Insemnări ieșene, revistă ce încerca să umple golul lăsat de mutarea prestigioasei publicații Viața românească la București. N.I.Popa se ocupă de „Fiziologia” ieșeanului și identifică o serie de trăsături adesea contradictorii: ieșeanul este un om de gust fin, are vocația prieteniei, este dezinteresat dar e și boem, amăgindu-se cu iluzii, înclinat către mizantropie.

Să semnalăm, de asemenea, și modul în care își asumă – pentru o scurtă perioadă – condiția de ieșean G. Călinescu. Ajuns, prin concurs, conferențiar la Universitatea din Iași, oraș unde își va scrie monumentala Istorie a literaturii române, Călinescu e la început foarte entuziast și respinge atitudinea resemnată a ieșenilor. Orașul, spune Călinescu, trăiește prin cultură și prin viața universitară, iar aici Iașul nu are de ce să invidieze Bucureștiul. Marele critic e foarte ironic la adresa celor care se lasă atrași de mirajul capitalei… Numai că, după câțiva ani, Călinescu va pleca și el la București, uitând de declarațiile sale înflăcărate. Lăsa în urmă un oraș greu lovit de război și care va trebui, după întunecata perioadă comunistă, să-și redefinească identitatea.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG