Linkuri accesibilitate

Vineri, la „ședința Consiliului republican vom examina câteva candidaturi la funcția de președinte al Partidului Socialiștilor”.

Igor Dodon a anunţat că odată ce va fi preşedintele Moldovei va renunţa la şefia Partidului socialistilor. Ce se va intimpla cu acest partid si cum se va pozitiona el pe mai departe pe eşicherul politic moldovenesc?

Odată ales președinte, Dodon este pus în față cu prevederea articolului 112 din Codul Electoral. Acesta obligă învingătorul alegerilor prezidențiale să prezinte Curţii Constituţionale, după finalizarea numărării voturilor de către Comisia Electorală Centrală, confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Igor Dodon, declara astăzi că și-a depus deja cererea de demisia din funcția de membru de partid: „A propos, la acest subiect, astăzi va avea loc executivul politic, în cadrul căruia va fi examinată cererea mea de refuz a calității de membru al Partidului Socialiștilor, iar vineri va avea loc ședința Consiliului republican unde vom examina câteva candidaturi la funcția de președinte al Partidului Socialiștilor.”

Cât despre cine ar putea urma în locul acestuia deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea refuză să dea un nume, afirmând că este prea devreme pentru acest lucru. Totuși, Batrâncea ne-a descris un posibil profil al viitorului său șef, profil care în primul rând ar trebui să aibă notorietate.

„La sigur o să fie persoană bine cunoscută în societate, la sigur va fi una profesionistă”

Analistul politic Anatol Țăranu spune că plecarea lui Dodon din partid nu va însemna neapărat că el își va pierde influența în interiorul partidului.

„Formal, el nu va rămâne membru de partid, dar, de facto, el îl va conduce din umbră.”

Pe de altă parte, analistul politic Igor Volnițchi presupune că PSRM ar putea recurge și la înscăunarea unui președinte interimar, pentru a nu trasa o distanța prea mare față de președintele pe care l-a susținut în campanie.

„Dacă în fruntea partidului vine un președinte cu acte în regulă, distanța imaginară pentru electorat dintre Igor Dodon și partid este mult mai mare. Eu cred că strategii lor se gândesc mult mai bine la aceste momente, și nu exclud că se va merge pe varianta păstrării unei distanțe minime, iar ea poate fi asigurată numai prin plasarea în fața partidului a unui președinte interimar.”

Fondatorul PSRM, dar și președinte al formațiunii înainte de Igor Dodon a fost decanul de vârstă al actualei legislaturi a Parlamentului, Eduard Smirnov. Alături de acesta, mai bine de 15 ani, la conducerea formațiunii s-a aflat la și Veronica Abramciuc.

Ultima a devenit deputat pe listele Partidului Comuniștilor, fracțiune parlamentară pe care a părăsit-o în noiembrie 2011, împreună cu Zinaida Greceanîi și Igor Dodon. Cei trei s-au alăturat la PSRM în iarna lui aceluiași an, Dodon devenind președinte, iar Veronica Abramciuc președinte de onoare, într-un congres extraordinar organizat aproape imediat.

Între Dodon și Abramciuc ulterior s-a iscat însă un conflict, iar pe 4 iunie 2013, Abramciuc și un grup de membri au fost excluși din organele de conducere ale partidului, pentru o presupusă „dezbinare a mișcării socialiste”, lor imputându-se „crearea diferitor platforme pe interior”. Fondatorul partidului, Eduard Smirnov a fost de partea lui Dodon.

Formațiunea a fost înființată în 1997 și a purtat la un moment dat, în perioada 2005 - 2011 denumirea „Partidul Socialiștilor din Moldova „Patria-Rodina”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG