Linkuri accesibilitate

„Să nu exageram, nu suntem o cetate asediată de Rusia și aliații săi” (L. Lumezeanu/ziare.com)


Rusia „ne încuraja să mergem pe calea izolaționistă, naționalistă, tradiționalistă și anti-liberală salutată de Orban, Farage, Le Pen și alții, după victoria lui Trump în Statele Unite” (Dan Tăpălagă/hotnews.ro).

Nu alegerea lui Igor Dodon, ci scorul mare obținut de Maia Sandu a fost marea surpriză a alegerilor din Republica Moldova, consideră Nicu Popescu, care scrie pentru platforma contributors.ro. „Maia Sandu, spune el, a reușit aceasta performanță fără televiziuni, fără a avea un partid, fără a apărea în zeci și sute de fotografii cu lideri europeni, fără a fi fost într-o poziție vizibilă de stat, fără finanțări substanțiale”. Analistul crede că nu pot interveni schimbări majore în perioada următoare, președintele nu poate lua decizii atât de sensibile cum ar fi ieșirea din Acordul de asociere la Uniunea Europeană fără o majoritate parlamentară, pe care încă nu o are. Singurul risc pe termen mai scurt ar fi eventuala încercare de reglementare a problemei transnistrene, care ar aduce Transnistria în Parlament cu drepturi egale cu ale restului Republicii Moldova.

O opinie de același tip și la Lucian Lumezeanu, publicat de ziare.com. După părerea lui, ideea că România ar fi deja prinsă într-un clește rusesc odată cu alegerea la Sofia a unui președinte tot pro-rus este „forțată”. „Nu vreau să spun că «nu s-a întâmplat nimic». Vreau doar să nu exageram, nu suntem (cel puțin în acest moment) o cetate asediată de Rusia și aliații săi”, scrie Lumezeanu. Mai mult va conta pentru România alegerea lui Donald Trump la cârma Statelor Unite, iar îngrijorată de-a binelea ar trebui să fie România doar dacă rezultate similare se vor înregistra în alegerile din Franța și Germania anul viitor.

Alexandru Lăzescu nu ezită însă: „Liderii de pe continent par puțin pregătiți să gestioneze consecințele unei posibile schimbări radicale de poziție la Washington în chestiuni esențiale care țin de politica externă și de securitate a Americii. Ne aflăm astăzi în situația în care, practic, tot frontul NATO de Sud-Est este prăbușit” (citat din revista 22).

Alți analiști își pun deja problema ce trebuie să facă autoritățile de la București. Într-un interviu acordat la ziare.com, Dan Dungaciu vorbește despre importanța investițiilor americane în România. În cazul unei încercări de absorbire a României în zona de influență rusească, ele vor conta mai mult decât scutul de la Deveselu. „Niciodată Federația Rusă nu va ataca un stat în care există bani mulți americani, pentru că știe că America va riposta când e vorba de banii ei, așa cum niciun stat din lume nu riposteaza”. Din păcate, „Pentru Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia și celelalte state din Parteneriatul Estic sunt mult mai importante pentru viziunea strategică decât sunt pentru America. America nu va consuma atâta energie pentru aceste state, precum va consuma Federația Rusă. America niciodată nu a dat cu adevărat o bătălie pentru aceste teritorii, pentru că, daca voia să dea, [...] ar fi dat-o [...] și ar fi câștigat-o”.

Analiza lui Dan Tapalagă de la Hotnews.ro insistă pe lecția care ar trebui rapid asimilată de elitele românești. „Putin nu va încerca niciodată să ne facă pro-ruși. În Romania, din varii motive, asta nu se poate, cel puțin nu cu generația noastră și a părinților noștri”. În schimb, continuă comentatorul, „Ne pot ajuta, de pildă, să disprețuim Occidentul [...]. Ne vor încuraja să mergem pe calea izolaționistă, naționalistă, tradiționalistă și anti-liberală salutată de Orban, Farage, Le Pen și alții după victoria lui Trump în Statele Unite”.

XS
SM
MD
LG