Linkuri accesibilitate

Sute de tineri au cerut luni „Alegeri repetate!” și demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale.

Protestatarii spun că turul doi alegerilor prezidențiale ar fi fost fraudat. Protestul a fost organizat de asociația obștească Onoare, Demnitate și Patrie, organizație care promovează reunirea Republicii Moldova cu România. La protest s-au alăturat însă și organizația Tinerii Moldovei, dar și persoane solidare cu mesajul manifestanților. Detalii de la Nicu Gușan

Primii protestatari au apărut în fața clădirii Guvernului la ora 13:00, anunțată pentru convocare, pe rețelele de socializare duminică seara, imediat după ce fuseseră date publicității rezultatele prealabile ale scrutinului. Unul dintre organizatorii acțiunii de protes Vlad Bilețchi, liderul Asociației ODIP, se declară convins că alegerile au fost fraudate iar responsabilitatea aparține Comisiei Electorale Centrale:

„Oamenii cer demisia celor care se fac vinovați de fraude, vinovați de lipsa acelor buletine de vot din diaspora, de pierderea unor buletine de vot, de aducerea în mod organizat a persoanelor pentru a vota, din Transnistria. Noi cerem repetarea turului II, organizarea unor alegeri oneste, în care să câștige cel mai onest și cel mai corect candidat, nu prin fraudă, nu cu oameni aduși în mod intenționat să voteze pentru Dodon din Transnistria, care a deschis în mod miraculos vama ca să-și aducă oamenii să voteze pentru cursul pro-Rusia, dar nu a asigurat democrația și pluralismul de opinie. Înafară de Dodon, nimeni nu și-a manifestat viziunile în partea transnistreană, a fot încălcat procesul democratic.”

Participanții la protest au întins un tricolor cu o lungime de o sută de metri, cel pe care l-au mai folosit în acțiunile stradale. De această dată protestatarii au spus ca astfel îl infruntă pe Dodon care declarase anterior că în ipostaza de președinte nu va lasa nicio sansa unionismul în Republica Moldova.

Protestatarii au ajuns și în fața Comisiei Electorale Centrale, însă nici un reprezentant al CEC-ului nu a ieșit să comunice cu manifestanții. Anterior, președinta CEC, Alina Russu, declarase în fața presei că își cere scuze pentru proasta organizare a alegerilor în străinătate, declinând responsabilitatea exclusiva a instituției pe care o conduce.

Alina Russu: „Regretăm situația în care un număr de cetățeni nu au putut să-și exercite dreptul la vot. Este o lecție ce trebuie învățată de către noi și de către alte instituții implicate în organizarea alegerilor.”

Participanții la protestul de astăzi au insistat pe demisia membrilor CEC și repetarea alegerilor:

„Dorim ca să fie dreptate și cred că nu doar noi, dar mai ales diaspora care s-a mobilizat atât de mult. N-am mai văzut așa ceva niciodată. Cred că Moldova merită o șansă mai bună.”

Europa Liberă: Ce aveți în vedere când spuneți că s-au fraudat alegerile?

„La Leușeni, voturile care erau destinate Maiei Sandu, au fost acordate lui Igor Dodon. În raioanele din este, au adus oameni cu mașinile, special ca să voteze. Au fost duse acolo peste nouă mii de buletine de voturi, pe când în țările din Europa, știind că vor veni foarte mulți, au dat doar trei mii de buletine de vot la fiecare secție.”

„Statul a făcut o nedreptate cetățenilor. Am vrut să exprim de asemenea plecăciuni pentru diasporă. Consider că este o nedreptate să iai votul și Dodon cu siguranță nu este președintele meu. Consider că alegerile au fost fraudate. Am văzut foarte multe situații, chiar și în Taraclia, despre cetățenii transnistrieni care au fost aduși în masă să voteze. Au fost încălcări clare, iar diasporei nu i s-a permis să voteze. În foarte multe țări s-au terminat buletinele de vot. Poate nu este o diferență atât de semnificativă, dar totuși este important.”

„Nu sunt mulțumit de ceea ce se întâmplă în țară, de faptul că a fost o campanie murdară, de rezultatele pe care le avem, cred că merităm ceva mai bun.”

„Nu suntem de acord, pentru că noi vrem spre Europa, dar nu spre Rusia.”

Într-o petiție data publicității pe rețelele de socializare, semnatarii, ajunși la un număr de peste 30 de mii, cer și demisia persoanelor responsabile din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Ei consdieră că ministerul ar fi trebuit să prevadă mobilizarea masivă a alegătorilor din diaspora și să suplinească numărul buletinelor de vot sau să deschidă mai multe secții de votare. Ministerul de Externe a răspuns, într-un comentariu publicat pe site-ul oficial, că respinge acuzațiile care i se aduc și menționează că „procesul de votare s-a desfășurat potrivit legii”. De altfel, CEC a invocat că mai mult de jumătate din numărul buletinelor de la secțiile de votare din străinătate au rămas nefolosite.

După protestele din fața Guvernului și a sediului Comisiei Electorale Centrale, grupul de manifestanți a mers la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, unde s-au aprins lumânări și s-au auzit cântece patriotice. În semn de solidaritate cu manifestațiile de la Chișinău, reprezentanții Platformei Civice „Acțiunea 2012”, au anunțat că organizează în această seară un protest similar în fața Ambasadei Republicii Moldova de la București. La Chișinău, ODIP a anunțat că protestele vor continua marți, în scuarul Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”.

Chiar înainte de a anunța sfârșitul acțiunii de protest Vlad Bilețchi a mulțumit poliției pentru asistența cooperantă care a facut posibilă evitarea unor provocări ce s-ar fi încercat pe durata protestelor de câțiva tineri neidentificați deocamdată.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG