Linkuri accesibilitate

Se îndepărtează încet, încet, România de Republica Moldova?

România este singura țară din regiunea unde unde populația a rămas profund atașată ideii euro-atlantice și unde se presupune că schimbarea drastică a politicii externe ar fi o sarcină complicată.

România este o insulă pro-atlantistă într-o „mare” care tinde să devină pro-rusă, dar în care oficialitățile de la București par să se fi instalat confortabil, fără griji și fără strategii de reacție.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, unde câștigătorul Igor Dodon îl admiră deschis pe Vladimir Putin, au demonstrat indiferența României față de acest fenomen, care pare să se extindă în Europa centrală și de est.

După ce s-a întâlnit la începutul lunii octombrie cu reprezentanta Uniunii Europene pentru politică externă și de securitate Federica Mogherini, președintele român Klaus Iohannis a vorbit despre importanța parcursului democratic al Republicii Moldova, dar a precizat că a decis, împreună cu Mogherini, că ar fi incorect ca România sau Uniunea Europeană să se „implice” pentru vreunul dintre candidații la președinția de la Chișinău.

Altfel spus, char dacă că știau că Igor Dodon e sprijinit de Moscova în mai multe feluri, inclusiv printr-o propagandă extrem de activă, e posibil ca liderii români, dar și cei europeni, să fi preferat să lase lucrurile să curgă în favoarea aceluia care a promis schimbarea orientării pro-europene cu una pro-rusă.

Îndepărtarea României de Republica Moldova are loc treptat.

Nici în perioadele mai calde n-au existat cu adevărat investiții serioase dincolo de Prut, interconectarea liniilor de energie electrică e întârziată parcă în mod intenționat, în vreme ce gazoductul care funcționează între cele două țări a fost proiectat în așa fel încât cantitatea de gaz care ajunge în R. Moldova să fie modestă.

Klaus Iohannis promite însă o strategie pentru Republica Moldova, o strategie la care lucrează experți din Serviciul Român de Informații, din serviciul de spionaj și din ministerul de externe, de la București.

Luni 14 noiembrie 2016, președintele român s-a declarat încrezător că Igor Dodon își va îndeplini „cu înțelepciune și echilibru” mandatul.

Iohannis a mai spus că „singurul drum care poate oferi prosperitate pe termen lung Republicii Moldova este cel al asigurării stabilității politice interne”, și al parcursului european, pe care România îl sprijină în continuare.

Venirea lui Dodon în fotoliul prezidențial de la Chișinău nu-i deranjează prea mult pe decidenții de la București, care, de altfel, nu par a fi îngrijorați nici de devierea autoritaristă a președintelui turc Recep Tayp Erogan, cu care Bucureștiul are relații tradiționale bune.

De dragul acestei legături speciale, România nu vrea să recunoască genocidul armean de la începutul secolului trecut.

Nu e clar ce primește România în schimbul acestui, să-l numim așa, atașament, care nu a dus nici măcar la materializarea ideii de formare a unei flote NATO la Marea Neagră. Bulgarii au respins inopinat această construcție în vara lui 2016, lăsându-l pe Iohannis fără replică, și fără vreo explicație ulterioară. Unele oficialități [de la București] cred că militarii bulgari n-ar fi acceptat să fie subordonați turcilor, care în mod evident au o flotă mai performantă și mai bine pregătită.

Turcia și Bulgaria, ambele țări NATO, au relații privilegiate cu Rusia.

Odată cu alegerea generalului [filo-rus] Rumen Radev ca președinte în Bulgaria, lucrurile vor fi și mai dificile în zonă, mai cu seamă că acesta a declarat că „anexarea Crimeii de către Rusia este un fapt împlinit ce nu poate fi influențat de poziția Bulgariei”. Cu alte cuvinte, Bulgaria ar putea recunoaște anexarea Crimeei, în anumite condiții.

Sofia este total dependentă de gazul rusesc, iar nostalgicii prieteniei dintre cele două țări sunt încă numeroși.

Tot la granița sudică a României, la mai puțin de 200 de kilometri de Craiova sau de Deveselu, și la 350 de kilometri de București se află o bază militară rusească: în orașul Niș din Serbia.

La vest, în Ungaria, premierul Viktor Orban a „descoperit” așa-numita democrație iliberală, a încercat să-și subordoneze presa, a atacat justiția și l-a primit pe Vladimir Putin, după ce acesta a anexat Crimeea.

România își păstrează încă direcția occidentală, dar insistența clasei politice pentru slăbirea Direcției Naționale Aticorupție arată fragilitatea sistemului, care în anii anteriori s-a confruntat cu două suspendări ale președintelui, și care s-ar putea confrunta cu politici similare cu cele din Ungaria.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG