Linkuri accesibilitate

Sorin Ioniță: „Sistemul sovieto-oligarhic s-a mobilizat bine în turul doi şi a reuşit să obţină 4% în plus faţă de Maia Sandu”


Un interviu cu directorul Centrului Expert-Forum din România.

După deputăție la președinție... Prin votul popular socialistul Igor Dodon a ajuns la cârma țării. El trebuie să depună jurământul în fața Parlamentului și a magistraților Curții Constituționale după cel mult 45 de zile de la alegeri. Mandatul șefului statului durează patru ani şi începe odată cu învestirea în funcţie. O persoană poate fi președinte cel mult două mandate consecutive. Şeful statului beneficiază de imunitate și nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate. 47% din cetățenii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne, 48% au ales-o pe lidera PAS Maia Sandu, socialistul Igor Dodon cu 52% din sufragii este învingătorul acestui scrutin. Iată cum comentează situația de moment președintele Centrului de cercetări Expert Forum de la București, Sorin Ioniță.

Sorin Ioniță la Cahul

Sorin Ioniță la Cahul

Sorin Ioniță: „47% neparticipare poate părea mult. Dar Moldova nu e ca orice altă țară. Este o țară mică, cu o proporție foarte mare de oameni activi plecați în străinătate. Și se știe că, oricum ai da-o, în străinătate rata de participare la vot e mai mică pentru că sunt tot felul de obstacole. Și nu discut acum de acesta artificial cu 3.000 de buletine pe secție. Aceasta este o „inovație” totală a Moldovei de care noi nu știam și cred că mulți cetățeni nu știau din străinătate. Aceasta mi se pare o porcărie maximă, făcută cu legea în mână în Parlament. Dar trecând peste aceasta, oricum orice diasporă votează în proporții mai mici decât votezi acasă, că e greu, totuși, sunt secții mai puține.

Ținând cont că noi, de fapt, nu știm câți alegători sunt în Moldova, problema cu recensământul, nu știm câți sunt în străinătate, dar estimăm că foarte mulți, adică nu 10% ca în România, ci, probabil, undeva la 1/4, 1/3, dacă nu mai mult, atunci 47 acesta la sută de neparticipare nu se mai vede chiar așa rău.

A fost în turul doi o mobilizare foarte mare, oamenii trebuie lăudați, s-au dus la vot, interesul a fost cât se putea el de mare. Și în rezultat mi se pare extraordinar, practic, ai o forță politică, un fel de mini-alianță creată în mai puțin de un an, cu zero resurse, zero primari și zero acces la mass-media tradițională, mainstream, care a luat aproape 40% în primul tur, cu mai mulți candidați și după aceea aproape jumătate în turul doi. În condițiile în care sistemul s-a speriat în turul doi și e clar că s-a mobilizat și la primăriile PD care au început să miște, au primit, ordin pe unitate.”

Europa Liberă: Ordin ca să voteze pentru cine cei din partea PD?

Sorin Ioniță: „Pentru candidatul opoziţiei, adică Dodon. E clar că opoziţia aceasta este o mimă, o ipocrizie, e un joc de teatru şi că a existat un sistem cu trei piloni în alegerile acestea foarte vizibil în turul doi. Unul este guvernul, care pretinde că e pro-UE, dar ce face el e măsuri UE amestecate cu furăciuni şi cu alte chestii. Al doilea, Dodon, Partidul Socialiștilor, pro-Moscova, care spune că e în opoziţie, dar, de fapt, joacă foarte bine, coordonat cu guvernul şi va fi o cooperare la guvernare de nu se poate. Iar al treilea pilon sunt băieţii din Transnistria, regimul separatist, care pare că „suntem noi certaţi cu ei, dar ne ajutăm foarte bine la furat din bănci, furat din sistemul de energie şi la dus „iobagii” la vot, când e nevoie de ei, ca să fim siguri că nu se întâmplă vreo nefăcută”. Deci, acest sistem sovieto-oligarhic cu trei piloni s-a mobilizat bine în turul doi şi a reuşit să obţină 4% în plus faţă de Maia Sandu. De aceea zic, rezultatul să nu-l minimalizăm, Moldova pro-europeană care s-a manifestat la vot e mare, încă nu e majoritară, dar e mare şi are viitor. Deci, deschiderea către UE a funcţionat. Este speranţă pe viitor.”

Europa Liberă: Acum domnul Dodon, ajuns la Preşedinţie, va face parte din sistem? Pentru că el a criticat guvernarea de la Chişinău.

Sorin Ioniță: „Criticile la adresa guvernului erau teatru, corturile din stradă erau teatru. Poate că au ei puncte de divergenţă, nu spune nimeni că se înţeleg foarte bine la tot, dar cred că pe temele mari şi anume: nu cumva să deoligarhizăm ţara, nu cumva să o punem într-un spaţiu de stat de drept, nu cumva să lăsăm Europa să intre aici pe bune. Eu cred că în punctele acestea se înţeleg. Nu cumva să reformăm justiţia de-adevăratelea – aici a fost şi rămâne consens, nu văd aşa o mare schimbare. Atât că nimeni de la vârful ţării nu spunea pe gură ceea ce ei făceau de fapt. Acum a apărut un om în funcţia de preşedinte, care va recunoaşte deschis ceea ce se întâmpla oricum în sistem.”

Europa Liberă: Într-o intervenţie la un post de televiziune din Federaţia Rusă, Igor Dodon şi-a reafirmat intenţia de a provoca alegeri parlamentare anticipate, spunând că vrea să dea jos de la guvernare oligarhia.

Sorin Ioniță: „El se simte pe val. Dar trebuie să vă spun că tind să fiu de acord cu el. Acest guvern s-a compromis major azi noapte, în modul cum a organizat aceste alegeri. Aceasta s-a întâmplat şi la noi în 2014 şi a fost atunci un mare iureş împotriva guvernului. Lucrurile acestea nu pot să rămână fără consecinţe. Adică, nu poţi să te prefaci că nu contează că mii de cetăţeni n-au putut vota, pentru că ai făcut o lege tâmpită în Parlament şi acum toată lumea dă din umeri şi spune: „Asta e legea”.

Va demisiona preşedintele de la CEC sau ministrul de Externe, dar nu e vina lor individual că aşa e legea. Deci, am făcut un sistem de evitare a răspunderii şi Parlamentul este perfect pentru chestia aceasta, diluăm răspunderea în Parlament, adoptăm deliberat o obstrucţie pentru diasporă şi pe urmă dăm din umeri. Guvernul acesta nu poate merge înainte aşa. În orice ţară guvernul demisiona astăzi pentru chestia de azi noapte. În Moldova este un pic mai complicat. Ştim aceasta. Dodon ar vrea ca guvernul să demisioneze, pentru că el ar câştiga mai mult în niște alegeri. Dar la fel de mult ar câştiga şi polul Maia Sandu, Andrei Năstase. Şi atunci am avea o structură de putere reală, adică ar fi şi pe masă, şi în Parlament susţinerea electorală a oamenilor. L-am avea pe Dodon cu ai lui, care vrea spre Est şi am avea nu știu cât, 35-40%, cât a luat Maia Sandu în primul tur, acest pol care vrea altceva. Şi ar fi o înfruntare reală cu cărţile pe masă. Nu ca acum când statul e condus din umbră.

Sigur că nu e simplu, sigur că riscurile sunt mari să faci alegeri, dar eu nu văd vreun mare folos de a continua cu formula aceasta de guvernare, care este delegitimată. Nu numai moral, ca înainte, pentru că oamenii respingeau pe cel care conduce, şi anume pe Plahotniuc, dar în momentul acesta este delegitimată faptic, prin faptul că au bulibăşit nişte alegeri, big time, adică nu trei urne pierdute.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi spus că Maia Sandu a avut o ascensiune impresionantă.

Sorin Ioniță: „E un pol politic, este un segment de electorat care stătea acolo şi nu primise niciun fel de ofertă.”

Europa Liberă: Dar vreţi să spuneţi şi care au fost greşelile pe care le-au comis în această campanie electorală?

Sorin Ioniță: „Au comis o mare greşeală că nu s-au aliat, nu au făcut acea alianţă mai devreme şi nu cu câteva săptămâni înainte de turul întâi. Dacă o făceau mai clar de prin primăvară-vară şi ar fi mers mai coerent şi ca echipă, probabil, ar fi luat un pic mai mult. Dar la scorul acesta, cred că nu e cazul să ne smulgem părul. Nu văd cum poţi să iei fără resurse, fără primari şi fără mass-media, mai mult de 47-48%. E mult.”

Europa Liberă: Dar sociologii spun că a avut un mesaj mai mult negativist. Adică, a criticat, dar nu a oferit soluţii.

Sorin Ioniță: „Întotdeauna după război se arată sociologii care analizează şi culoarea cravatei, că, dacă era altă culoare, nu ştiu ce a influenţat. A dat un mesaj negativ pentru că şi electoratul ei este foarte enervat. Din ce am văzut în diasporă, putea fi şi mai radicală. Oamenii aceştia aşteaptă o schimbare acum. Nu puteai să vii cu lucruri împăciuitoriste. Ea a spus multe lucruri, o parte foarte echilibrate şi cu nuanţe. Dacă nu ai acces la media, cine să transmită mesajul tău? Deci, el mergea doar din bucăţele. Făcut din bucăţele şi distorsionat de ceilalţi.

Dezbaterile, da, au fost destul de aprinse, au fost destul de dure, dar, iarăşi, vă amintiţi ce se discuta acum două-trei luni: „Hai să nu punem o femeie candidat, că nu e destul de dură. Că trebuie un bărbat, ca să reziste la atacuri, să răspundă”. Acum, dacă răspunde parte în parte şi i-a tăvălit pe ceilalţi, iar nu e bine, că a fost prea arogantă. Rezultatele validează strategia care a fost. Dacă se aliau mai devreme şi dacă făceau echipă mai devreme şi se organizau un pic mai bine, le-ar fi fost şi lor mai uşor. Cred că uşor nu le-a fost, nici lui Andrei Năstase, nici Maiei Sandu în această campanie, care a fost foarte obositoare şi apăsătoare. Nu e uşor să duci o asemenea campanie cu un întreg sistem, care aruncă în tine cu tot ce are, cu resurse, cu „tigăi”, cu „cratiţe”, cu apă sfinţită, cu popi, cu cruci. Deci, tot ce au avut au aruncat.”

Europa Liberă: Cum va administra treburile statului Igor Dodon pe fundalul creşterii nemulţumirilor şi revoltelor? Pentru că se observă această revoltă în rândul cetăţenilor.

Sorin Ioniță: „Este evidentă. Şi eu nu cred că se calmează doar printr-un apel al lui. El nu va administra treburile statului, aceasta o va face guvernul, pentru că atribuţiile sunt destul de restrânse. Ce cred eu că va face, este că ne va alimenta din când în când cu teme simbolice, va face câte o declaraţie inflamatoare, o chestie care ţine de identitate, de cultură.”

Europa Liberă: A promis să lichideze curentul unionist, în primul rând.

Sorin Ioniță: „Păi da, va lichida curentul unionist. Nu ştim cum. Moldova e cam mică, nu prea ai unde să faci lagăre. Va trebui să apeleze la prietenii cunoscuţi, să-i ducă undeva mai departe. În Magadan aş propune eu să-i ducă, ca să-i lichideze de tot. Este exact. Aşa te contrazici, adică în seara alegerilor dai mesaj de unitate, dar tu ai promis pe primul loc că vei lichida curentul unionist, îi vei lua cetăţenia lui Băsescu. Ne va alimenta cu chestii de genul acesta, care nici nu trebuie puse în practică, sunt suficiente ca să enerveze lumea şi să o ţină în polarizare. Şi eu cred că aceasta va face el, nici nu îl interesează să facă lucruri prea concrete. Va fi cam ca Trump.”

Europa Liberă: Şi dacă creşte revolta cetăţenilor, ce se întâmplă?

Sorin Ioniță: „Balanţa se va schimba. Nu ştiu ce va face domnul Dodon, dar v-am spus care este teoria mea. Nu cred că se va angaja în acţiuni concrete, adică să zică cu guvernul: „Haide, băi, să facem o reformă a educaţiei sau a sănătăţii”, că e greu, e riscant şi nu se pricepe să o facă, oricum, ci va vorbi despre aceasta, v-am spus, teme simbolico-culturale identitare, care să ţină lumea pe vârfuri şi să-i sperie pe rusofoni că vor veni americanii să-i ocupe şi o să le ia boii de la bicicletă, că nu ştiu ce ar mai putea să le ia cineva, că le-au luat aceştilalți tot.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ziceţi că Igor Dodon a câştigat prezentul şi Transnistria. Aceasta înseamnă că stânga Nistrului va reveni în componenţa legitimă a Republicii Moldova?

Sorin Ioniță: „Nu. Aceasta înseamnă că triunghiul de care spuneam – guvern declarat pro-UE, dar, de fapt, oligarho-status quo, opoziţie socialistă reprezentată acum de domnul preşedinte, care va juca cartea opoziţiei, chiar şi în funcţie, se va preface că se ceartă cu guvernul, plus cei de la Tiraspol, care, înţeleg, se schimbă şi ei acum în alegeri, în decembrie, va câştiga altă gaşcă, care va prelua relaţiile mafiote de la gaşca numărul unu. Deci, acest triunghi „galactic” va merge înainte. Nu are nimeni interesul să scuture aceasta, să clarifice situaţia Transnistriei într-un fel sau altul. Nu spun că toată clasa politică de la Chişinău, dar mulţi care, teoretic, se vaită că: „Vai de noi, nu ştim cum să rezolvăm cu Transnistria”, de fapt, nu vor să o rezolve.

Transnistria este o piatră de moară de gâtul Moldovei, care nu poate intra în Uniunea Europeană sau nu poate face progrese. Atâta timp cât ai o graniţă incertă la est, nu ştii unde ţi se termină ţara şi ai cetăţeni extrateritoriali, care sunt aduşi sau nu sunt aduşi în alegeri, după cum are cineva interes din afara ţării să pună câte un veto pe deciziile de la Chişinău. Transnistria este un instrument de control al politicii interne a Moldovei, aşa cum este şi în alte ţări. Este instrumentul standard pe care îl foloseşte Kremlinul pentru a controla politica internă, prin mijloace aparent democratice. Deci, nu este nevoie să te ocupe, îţi creează o regiune de genul acesta, care, aparent, democratic, îţi blochează tot felul de decizii la vot, când vor ei să participe, când nu vor – nu participă. Ei participă, când le plăteşti curentul, când nu mai plătesc ei la Gazprom, iar nu participă, datoria vine la Chişinău, atunci iar sunt parte din ţară, pe urmă iar nu mai sunt parte din ţară.

Ambiguitatea aceasta nu va lăsa Moldova să progreseze către UE sau către orice altceva. Aici nu vorbim de unire cu România, vorbim de reforme care trebuie făcute la Chişinău şi care vor fi permanent blocate de către aceşti oameni care, teoretic, sunt cetăţeni, au drept de vot. Dar ştie foarte bine lumea ce este în Transnistria, că acolo nu este Franţa sau Marea Britanie, acolo e pe liste şi pe aducere cu turma la votare. Nu face lumea ce vrea, se ascultă telefoanele, acolo nu e libertate şi drepturile omului.”

Europa Liberă: Cum se va comporta Bucureştiul în relaţia cu Republica Moldova condusă de Igor Dodon?

Sorin Ioniță: „Cred eu că Bucureştiul are un plan B, pentru că se aştepta, totuşi, la situaţia aceasta, că va câştiga Dodon. Într-un fel, trebuia să o ia în calcul. Sper că are ceva de făcut şi sper că va menţine, totuşi, deschiderea, va ajuta Moldova să rămână deschisă către Europa. Pentru că, indiferent cine o conduce la vârf, vedeţi că cetăţenii ei se europenizează. Şi fără deschiderea din ultimii ani, noi nu am fi avut rezultatul acesta a vot.

Este foarte important ca societatea, firmele, lumea, colectivităţile locale din Moldova să fie deschise către Europa, pentru că va urma o occidentalizare naturală a lucrurilor, indiferent ce va face Dodon şi ceilalţi care conduc ţara. Aceasta numai dacă nu apar mari cataclisme, adică dacă nu se închid graniţele şi alte bazaconii. Atunci ar fi prost. Sper ca România să menţină agenda corectă şi să ajute Moldova înainte. Dar dacă se poate mai clar, mai transparent şi cu condiţii puse pe masă, care să fie cele europene, nu prin reţele clientelare de partid, cum au mai încercat în trecut.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG