Linkuri accesibilitate

„Cel mai frumos lucru din această campanie a fost diaspora” (Victor Ciobanu/Ziarul național)


Cauzele eşecului Maiei Sandu (Doru Petruți/FB).

Devine un obicei ca în evenimente fierbinţi ca alegerile de duminică jurnaliştii şi comentatorii de la principalele publicaţii periodice să-şi mute observaţiile pe reţelele de socializare, cât timp nu reuşesc să şi le pună în articole bine elaborate pe paginile oficiale ale instituţiilor lor.

Alina Radu, bunăoară, de la „Ziarul de Gardă”, observă într-un comentariu pe Facebook că „nu trebuie să ne supărăm pe cetățenii care au votat de frica sirienilor sau femeilor. Trebuie să găsim o cale să îi informăm că femeile nu mănâncă bărbați, ci îi nasc și că Ioan Gură de Aur cel biblic a fost sirian (argument de la Igor Boțan), că România construiește grădinițe fără să facă referendum despre unire, în timp ce Rusia face referendumuri despre anexarea regiunii transnistrene.” La fel, potrivit editoarei de la „Ziarul de Gardă”, presa „nu ar trebui să se supere pe oamenii care au votat pentru orez și cârnați, ci să ajungă la ei să le spună cum corupția le mănâncă în fiecare zi puținul din farfurie.”

Victor Moşneag, de la acelaşi ziar, scrie pe aceeaşi reţea de socializare: „Plahotniuc l-a făcut pe Dodon președinte, tot Plahotniuc îl va distruge. Această funcție este începutul sfârșitului pentru Dodon. Coordonatorul țării avea nevoie de un om antipatic societății, mai antipatic decât el, cu care să lupte și pe care să-l umilească atunci când va fi cazul. Un om care să-l ajute să crească în ochii cetățenilor. Iar Dodon e victima perfectă. El încă nu a înțeles asta, iar atunci când o va face, va fi prea târziu.”

Mai devreme, într-un comentariu scris duminică mai devreme, Victor Moşneag se referise la votul din diasporă şi scrisese: „E anormal să stai în rând ore în șir pentru a vota. Dar să stai în rând și să fii trimis acasă fără a putea să-ți exerciți dreptul tău, consfințit prin Constituție, deja e bătaie de joc.”

Victor Ciobanu de la „Ziarul naţional” constată pe scurt: „Minuni nu există. Era clar din datele BOP. Totuşi, rezultatul e unul fenomenal! peste 700 mii de voturi. Acum cel mai important e ce se va întâmpla cu ele în viitor. Iar cel mai frumos lucru din această campanie a fost diaspora.”

Cauzele eşecului Maiei Sandu sunt, potrivit sociologului Doru Petruti, „experienţă sociologică nulă în echipa dnei Maiei Sandu, strategie cvasi-inexistentă pentru turul II, amatorism, candidat „tras" de emoţiile votanţilor şi nu de propria prestaţie şi multe multe altele”. Igor Dodon, după părerea sociologului, a câştigat pentru că a fost un marketolog mai bun, a cunoscut mult mai bine realităţile din teren şi a avut resurse să le şi implementeze. Alte câteva concluzii telegrafice ale sociologului sunt: „Dreapta"? Dezmembrată. Patru din cinci partide (mult) sub prag: PLDM, PL, PPEM, Platforma DA. Dezastrul vine în 2018, nu acum; atunci se poate pierde puterea reală, nu cea simbolică ca acum”.

Activistul civic Victor Chironda scrie că, o privire dincolo de ziua de duminică ar arăta că aceste alegeri au dat startul unui fenomen foarte interesant de restructurare a politicii moldovenești. Chironda menţionează, ca argumente: 1. la groapa de gunoi s-au dus câteva partide și lideri politici de dreapta dar și de stînga (da, și Renato tot). 2. A apărut un nou lider politic, Maia Sandu, care în câteva luni s-a transformat dintr-un politician de la margine într-un lider politic serios, care a reușit să adune lumea în jurul său. 3. Diaspora și-a dat seama că nu e compusă din niște prăpădiți prin lume, ci niște cetățeni ai unui stat. 4. Președinția lui Dodon înseamnă moartea PSRM. Referitor la ultimul element al şirului, Chironda scrie: „Asta e o noutate bună pentru alegerile parlamentare din 2018. Acolo se va da bătălia serioasă pentru putere și acolo trebuie de concentrat.”

Un comentariu tirajat pe larg pe reţele este cel al diplomatei franceze Véronique North-Mincà, fost secretar unu la ambasada Franţei de la Chișinău. Aceasta scrie: „Când o să vrea Republica Moldova să aibă o listă electorală coerentă, cu cetăţeni înscrişi la locul lor efectiv de trai, indiferent că sunt studenţi în alt oraş sau în străinătate, sau gastarbeiteri în altî ţara?

În Franţa avem astfel de sistem şi dacă în ziua de vot mă aflu la Honolulu, pot să votez în avans, prin procură. După ce descrie amănunţit beneficiile unui astfel de sistem, diplomata franceză conchide: „Dar ca aşa o reformă să se facă, trebuie o adavărată VOINTA POLITICA ! Mă revolta cea ce vad azi în diferitele postări pe reţele sociale şi în presă”

Sorin Ioniţă, directorul Expert-Forum România, constată într-o postare lansată înainte de anunţarea rezultatelor: „Iata alinierea politică reală în Moldova: guvernul (teoretic pro-UE) şi-a instruit primarii PD să tragă în turul 2 pentru Igor Dodon (pro-Rusia) şi facilitează sosirea votanţilor transnistreni, aduşi pe listă din fabrici cu autobuzele, din stânga Nistrului, la secţiile speciale din Varniţa, Rezina, etc. La turul 1 când am fost acolo era lume, dar nu afluxul de azi şi în nici un caz microbuze, transnistrenii veneau individual.” „Ca să fie clar: o parte din elita politică pretins pro-UE şi pro-România de la Chişinău doar mimează ostilitatea cu Tiraspolul. De fapt, au nevoie de aceasta zona care pretind ca e in afara controlului lor ca sa faca impreuna cu baietii furturi masive din banci, sistemul energetic si, cand e nevoie, sa aduca organizat mase de manevra la vot.”

În finalul postării sale, expertul scrie: „Nu stiu daca mobilizarea exemplara a diasporei poate compensa manipularea masiva de la Nistru, mai ales ca este si sabotata administrativ, prin limitarea sectiilor si buletinelor (cum a facut si Ponta in 2015)”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG