Linkuri accesibilitate

Lilia Calancea: „M-am dus la ambasadă să votez pentru viitorul copiilor din Moldova”


Oamenii evoluează numai când încep să se gândească nu numai la bunăstarea propriilor copii.

În cabina de vot a găsit o păpușică. O uitase o fetiță intrată în cabina de vot cu un părinte (a zărit foarte multe familii tinere cu micuți în brațe). Și s-a gândit, pentru o secundă, că pierderea asta e un soi de simbol uman puternic. Când un părinte își scoate copilul din casă, ca să facă drum prin ploaie și vânt, ca să voteze pentru viitorul altor copii, aflați la mii de kilometri depărtare, fie chiar și pentru o speranță cât de mică. Acesta e un gest omenesc fără de preț. Și un exemplu de omenie pentru proprii copii. Vorba grecilor „nu există copii străini, toți sunt ai noștri”. Este gândul Liliei Calancea care a votat la Bruxelles.

Lilia Calancea: „În cabina mea de vot am găsit o păpuşă mică – Cenuşăreasa. Şi m-am gândit imediat că, de fapt, e simbolic lucrul acesta, pentru că eu m-am dus la ambasadă să votez pentru viitorul copiilor din Moldova. Copiii sunt comoara unei ţări. Dacă tu rămâi acasă indiferent, pentru că eşti dezamăgit, poţi spune că eşti indiferent şi faţă de soarta copiilor din țara din care provii. Şi aceasta e păcat. Pentru mine votul a fost o şansă dată copiilor din Republica Moldova. Nu există un lucru mai important care poate să mă mobilizeze pe mine personal.”

Europa Liberă: Viitorul statului Republica Moldova depinde, în mare parte, de cel care va fi învingător în această cursă prezidenţială? Şi ce îi stă în puterile lui ca să facă astfel încât să fie readusă încrederea în rândul populaţiei, în primul rând, că statul nu-i uită şi că statul se gândeşte şi la interesul cetăţeanului simplu?

Lilia Calancea: „De fapt, victoria candidatului, eu sper să învingă candidatul pentru care mi-am dat votul, e o mare responsabilitate. Mulţi spun că nu prea are putere, dar e vorba de o speranţă, în primul rând, şi e vorba de un prim pas pentru o schimbare. Pentru că noi trebuie să începem de la ceva. Dar dacă stăm pe loc, batem pasul pe loc, nu vom avea schimbări. E important acum să facem primul, chiar dacă e mic, dar să fie primul pas în direcţia unei evoluţii. Aceasta e o putere pentru mine, e o speranţă.”

Europa Liberă: La ce s-ar reduce acest prim pas pe care vreţi voi să-l facă următorul preşedinte al Moldovei?

Lilia Calancea: „Preşedintele ales să înţeleagă ce responsabilitate mare are pe spate. Nu să se bucure de victoria că, uite, l-au ales, dar, în primul rând, să înţeleagă, să conştientizeze că el e responsabil faţă de poporul care l-a ales şi să nu-l dezamăgească. Poate, el nu va aduce schimbările într-un an, doi, trei, dar el trebuie să înceapă măcar ceva să facă şi să spună: „Eu sunt cu voi”, ca poporul să simtă că nu a votat, nu s-a mobilizat pentru aceeaşi istorie pe care am văzut-o până azi, care a fost, de fapt, o dezamăgire foarte mare, mai ales pentru tineri. Mie îmi pare că, dacă vom începe cu un prim pas, măcar cât de mic, dar spre o schimbare, spre o evoluţie, va fi bine. Aceasta pentru mine contează foarte mult, ca viitorul preşedinte să înţeleagă cât de important este ca el să fie coerent, să nu dezamăgească, din nou, oamenii care l-au ales, care s-au mobilizat atât de frumos azi. Dacă, în patru ani de zile Moldova, va face măcar câţiva paşi înainte, pentru a eradica corupţia, asta deja va fi o foarte mare victorie spre eradicarea corupţiei, care e cancerul Moldovei. Deşi, eu nu prea am fost prezentă pe Facebook săptămâna aceasta, am avut nişte probleme de sănătate, dar când am intrat şi am văzut cum se mobilizează diaspora, sincer să vă spun, eu sunt realistă şi, pe alocuri, chiar cinică, dar m-a impresionat. Dacă pe mine m-a impresionat, fiind foarte pragmatică şi realistă, m-a impresionat energia pozitivă a oamenilor, lucruri la care eu nu m-am aşteptat. Totuşi, speranţa noastră este factorul uman, noi suntem mult mai buni şi mai inteligenţi decât ne credem. Ar fi de dorit ca noi să începem deja să avem încredere în propriile forţe de mobilizare, de organizare, de unire între noi. Aceasta e foarte important pentru un popor.”

XS
SM
MD
LG