Linkuri accesibilitate

Rodica Petrușevschi: „Vrem un preşedinte competent, onest, un preşedinte care ne-ar uni”


La secția de votare din Stratford, Londra

La secția de votare din Stratford, Londra

În Marea Britanie în primul tur s-a înregistrat o participare activă. Rodica Petrușevschi, care a votat in această dimineață, spune că diaspora este destul de mobilizată și în acest tur de scrutin.

Rodica Petrușevschi: „La noi aici sunt două secții de votare, eu am fost la secția de votare din Stratford, la orele 7. Și deja era rând, era foarte multă lume. Energia este fantastică, lumea vine ca la sărbătoare, vin cu toții, cu prietenii, cu cumătrii, cu copiii. Deja vreo 700 de buletine din cele 3.000 au fost utilizate. Și am înțeles că și mai multă lume este pe drum, să vină. Așa că ne așteptăm foarte multă lume să vină la vot, cel puțin aici, în Marea Britanie.”

Europa Liberă: Tu ai parcurs o distanță mare?

Rodica Petrușevschi: „Vreo 70-80 de kilometri. Am mers cu mașina dimineață, ca să ajung acolo, dar era lume care venea și de mai departe. Cumătrul meu din Norvegia, ei au închiriat un microbuz ca să parcurgă vreo 600 de kilometri, ca să ajungă la cea mai apropiată secție de votare.”

Rodica Petrusevschi

Rodica Petrusevschi

Europa Liberă: Foarte mulți dintre cei are au ales străinătatea și-au făcut confortul lor acolo, mulți dintre ei chiar reproșează că nu mai merg să voteze pentru că nu au pentru cine, întrucât au pierdut încrederea. Există speranță ca, cel puțin, unii dintre cei plecați să revină acasă? Sau, din contra, se va accentua și mai mult acest exod, pentru că Moldova rămâne a fi o țară săracă și foarte multă lume deplânge situația în care a ajuns statul?

Rodica Petrușevschi: „Până câțiva ani în urmă, într-adevăr, foarte puțină lume avea speranța să revină. Dar foarte mulți dintre cei care sunt peste hotare vor să revină la un moment dat în țară. Vor să poată să aibă un serviciu, să poată să înceapă o afacere. Nu știu dacă toată lumea vede ce se întâmplă pe rețelele de socializare, concetățenii noștri invită oamenii să stea la ei acasă, îi duc cu mașina, le plătesc biletul, doar ca să meargă la votare. Lumea este foarte-foarte energică şi are multă-multă speranţă. Mulţi dintre noi îşi doresc, dacă nu acum, cel puţin, peste cinci ani sau mai târziu, să putem să revenim acasă pentru totdeauna, pentru că acolo sunt familiile şi prietenii noştri. Noi de peste hotare încercăm să sunăm acasă la prieteni şi la rude. Este foarte important să mergi la votare, fiindcă pentru noi, cei de aici, câteodată e foarte departe să ajungi la o secţie de votare. În Moldova este mult mai aproape să mergi la tine în sat sau în cel mai apropiat centru raional. Este foarte multă lume care oferă transport. Este foarte important să mergem la votare, toată lumea, de la mic la mare, cu prietenii, ca niciodată. Este foarte important. De aceasta, îi îndemn pe toţi să iasă la votare, dacă nu pentru voi, cel puţin, pentru viitorul copiilor voştri.”

Europa Liberă: Dar de câte ori ai reuşit tu să vorbeşti cu cei de acasă şi anume să discuţi despre importanţa acestor alegeri?

Rodica Petrușevschi: „Am căutat să discut cu rudele din ambele părţi, şi din partea mamei, şi din partea tatei. Am încercat să găsesc lumea şi pe reţelele de socializare. Am încercat să vorbesc şi cu oameni absolut străini. Pentru că cel mai des, nu ştiu cum, este aşa că, dacă cineva nu este de acord cu tine, gata, nici nu mai ai ce discuta. Eu cred că noi trebuie să discutăm cu oamenii care nu au aceeaşi opinie ca noi, să înţelegem care sunt problemele lor. Trebuie să discutăm unii cu alţii. La moment suntem foarte divizaţi şi, dacă am fi un stat mai unit, poate, atunci ni s-ar da mai uşor toate. Cel puţin, dacă nu votează pentru candidatul meu preferat, atunci să iasă la votare ca opinia lor să fie auzită. După alegerile acestea vrem un preşedinte competent, un preşedinte onest, un preşedinte care ne-ar uni şi care ar elimina toată diviziunea aceasta dintre noi. Fie că suntem moldoveni, ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, trebuie să fim un popor unit, pentru că doar aşa putem merge înainte. Şi eu aştept de la noul preşedinte anume să fie un lider, să ne unească, să pună la suprafaţă ceea ce e bun, ceea ce e frumos despre poporul nostru şi nu să ne sperie, să nu ne ucidă speranţa. Aceasta cred că e cel mai important.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG