Linkuri accesibilitate

„Donald Trump a reuşit să provoace emoţii și oamenii iau decizii în baza emoţiilor...”


La protestele din Statele Unite împotriva lui Donald Trump

La protestele din Statele Unite împotriva lui Donald Trump

Opinii despre rezultatele alegerilor prezidențiale americane culese în Florida.

În jur de o sută de oameni au protestat joi în faţa Casei Albe în timpul întâlnirii dintre preşedintele Barack Obama şi învingătorul alegerilor prezidenţiale americane, republicanul Donald Trump. Potrivit Reuters, protestatarii s-au îndreptat apoi spre sediul hotelului Trump International din Washington DC unde au scandat „Not my President”, în traducere: „Nu este preşedintele meu”. Corespondenta Europei Libere la Chişinău se află în aceste zile în Statele Unite, mai exact în Florida, unde a discutat cu mai mulţi experţi despre consecinţele scrutinului din 8 noiembrie:

Diana Răileanu

Diana Răileanu

După o campanie electorală obositoare ce a durat 18 luni şi a culminat cu alegerea candidatului pe care sondajele îl creditau cu cele mai mici șanse de victorie, jurnaliștii și observatorii politici americani analizează succesul republicanului Donald Trump. Pe lângă faptul că alegerile din 8 noiembrie au fost „istorice”, scrutinul a fost și singurul de până acum în care s-au confruntat, pe de o parte, o femeie, pe de altă parte, un candidat care nu are un trecut militar sau politic.

De ce, totuși, alegerile nu au fost câștigate de candidata democraților, pe care cercetările sociologice o prezentau ca pe viitoarea primă femeie președintă a Statelor Unite? Jurnalistul Paul Tash de la publicația Tampa Bay din Florida crede că democrata Hillary Clinton nu a reuşit să stabilească o legătură emoțională cu electoratul, fapt care i-a jucat festa:

„Spre deosebire de ea, Donald Trump a reuşit să provoace emoţii. Oamenii iau decizii în baza emoţiilor. În 1992 Bill Clinton candida la funcţia de preşedinte. Îmi amintesc că a ţinut un discurs îngrozitor despre redresarea economică a ţării, dar pe care l-a încheiat cu următorul mesaj: „eu vă simt durerea!” Numai gândiţi-vă cât de puternic e acest mesaj! Donald Trump a reuşit să trezească emoţii. Nu pot spune acelaşi lucru despre Hillary Clinton. Nimeni nu a înţeles: de ce trebuie să fie ea preşedintă?”

Rezultatul alegerilor din 8 noiembrie a nemulțumit o parte din cetățenii americani care protestează în aceste zile pe străzile din Washington, New York sau Kansas cu sloganul „Not my President”, în traducere: „Nu este președintele meu”, în pofida promisiunii lui Donald Trump că va fi un președinte pentru toți americanii și în pofida îndemnului democratei Hillary Clinton către suporterii săi să îi acorde lui Donald Trump „şansa de a conduce Statele Unite”.

Președintele Institutului Poynter din Florida, Tim Franklin, observă că protestele, la fel ca şi alegerile, sunt bazate pe emoţii şi că oamenii nu au formulat cereri clare:

„Până acum nu îmi este clar ce îşi doresc protestatarii să se întâmple? Care este scopul final al acestor demonstraţii? Cu siguranţă însă aceste acţiuni stradale îi va pune pe gânduri pe unii politicieni din Capitol Hill şi aceştia îşi vor analiza mai atent acţiunile de acum încolo. ”

Tim Franklin anticipează că pe viitorul președinte american îl așteaptă zile grele. În primul rând pentru că va fi pus în situația să realizeze promisiunile făcute în campanie, între care ridicarea unui zid de-a lungul hotarului cu Mexic și mai ales să impună Guvernul mexican să plătească pentru acesta. O altă provocare pentru Donald Trump va fi să-și creeze o relație cu presa pe care nu s-a ferit să o critice de-a lungul campaniei electorale.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG